De același autor
Singurul lucru pe care l-am aşteptat cu interes de la Traian Băsescu miercuri seara nu a fost dacă îi va numi sau nu pe Niţu ori pe Bica şi pe Hosu la Parchete, ci cum va justifica aceste numiri. Americanii îi spun „spin”, pentru care echivalentul românesc ar fi „întorsul ca la Ploieşti” sau „datul pe după cireş”. Este arta politicianului pe care faptele nu îl ajută sau îl fac de ruşine ori de râs de a le răstălmăci şi a le ascunde într-un hăţiş de vorbe goale până când devin greu de decelat. Băsescu s-a dovedit un virtuoz al acestei arte şi, de aceea, sarcina restabilirii faptelor este urgentă. Iar ceea ce ne relevă faptele este ceea ce tot americanii numesc „the incredible shrinking president”, un fel de „...nici nu ştii cât de mic începi să fii”.
Sarcina justificării numirii lui Tiberiu Niţu era una grea după ce îl respinsese cu numai câteva luni în urmă, broasca era deosebit de mare şi dificil de înghiţit. Traian Băsescu a reuşit totuşi să o înghită, dar ăsta nu este cel mai grav lucru imaginabil. Politicienii, se pare, fac acest exerciţiu zilnic. Băsescu a spus că „desemnarea lui Niţu nu era un târg e nerefuzat cum i-au spus mulţi” şi a continuat susţinând că “acordul de coabitare nu mă obligă la desemnarea unui candidat pe care nu l-aş fi acceptat: La pagina 4, “Spaţii de cooperare şi modalităţi de cooperare”, se scrie: dacă sunt puncte de vedere diferite va avea prioritate decidentul final. Nici eu nici premierul nu putem aplica altceva, dacă vrem să reziste pactul. Printre domeniile enumarate se afla si numirea procurorului general, procuror sef al DNA etc. Deci nu ar fi fost nicio încălcare a pactului dacă respingeam propunerea ministrului [Justiţiei]”.
Preşedintele are perfectă dreptate: Nu era o propunere de nerefuzat (mereu această referinţă la “Naşul”) iar, dacă ar fi refuzat-o, Traian Băsescu nu ar fi încălcat Pactul de Coabitare. Ceea ce vrea să sugereze preşedintele cu acest “spin” este că, de vreme ce nu era obligat, rezultă că nu a existat un compromis (sau “un târg” cum îi spune domnia sa) dar, în realitate, nu rezultă deloc aşa ceva, mai ales că Băsescu a avut grijă să nu dezmintă explicit că a existat un asemenea compromis sau târg. Dimpotrivă, concluzia raţională este că Băsescu a încheiat de bună voie, neconstrâns, din convingere, o înţelegere cu Ponta privind numirile procurorilor controversaţi în frunte cu Niţu. Or, exact acesta este lucru care i-a fost reproşat şi înainte şi după nominalizări: Că a abdicat de la principiul Independenţei Justiţiei şi al anticorupţiei fără să fie obligat să o facă. Acesta este lucrul cel mai grav care s-a petrecut. De altfel, în acelaşi sens merge şi afirmaţia preşedintelui că prima oară l-a respins pe Niţu pentru că n-a avut o discuţie în ceea ce îl privea cu Mona Pivniceru, dar că, deîndată ce a avut-o cu Ponta, Niţu a devenit digerabil. Altfel spus, Niţu a fost inacceptabil câtă vreme nu a existat o înţelegere în ceea ce îl priveşte cu ministrul Justiţiei şi a devenit acceptabil în momentul în care înţelegerea s-a produs. Ceea ce a încercat să escamoteze Băsescu, de fapt, sunt două lucruri grave. Primul este că înţelegerea politică pe Justiţie a devenit în mod evident regula zilei şi, prin urmare, principiile, independenţa şi celelalte valori au fost aruncate peste bord şi al doilea că a făcut-o în mod deliberat şi perfect conştient de consecinţe. Ceea ce confirmă o afirmaţie făcută săptămâna trecută de Dan Turturică şi care trebuie să fi durut rău la Cotroceni: Politicianul l-a înghiţit cu adevărat cu totul pe Marinar.
Bineînţeles că Băsescu nu vrea să vedem lucrurile în acest fel. În acelaşi discurs de joi el a ţinut să ne asigure că “voi sancţiona public, fără ezitare, orice eventuală abatere, dar din cei şase nu cred că vreunul va intra in catregoria celor subordonaţi politic, ei nici nu pot fi controlaţi politic, nu există mecanismul de subordonare”. Din nou, Băsescu are dreptate. Mecanismul nu există. El tocmai a fost creat prin instituirea criteriului înţelegerii politice la vârf pe Justiţie. Dacă cei şase nu puteau fi controlaţi politic până acum, de acum, prin însăşi procedura numirii lor, au devenit controlabili politic. Mesajul pentru procurori este limpede: “Noi v-am făcut, noi vă omorâm!”. Mesajul pentru public este diferit: “Staţi liniştiţi, totul este sub control. Aveţi încredere, voi sancţiona fără ezitare orice abatere”.
Dar uite ce se întâmplă când “politicianul îl înghite pe marinar”. Pierzi încrederea, şi de aici, din această pierdere de încredere se trage şi “incredibila diminuare” a preşedintelui. Am primit un exemplu chiar săptămâna aceasta şi nu de oriunde, ci chiar din America. Acum zece zile, preşedintele Obama, cel mai democrat, deschis, progresist, cool etc. preşedinte al Americii a ţinut un discurs la o universitate din statul Ohio în care a spus ceva de felul: “Din nefericire, aţi crescut ascultând voci care vă avertizau fără încetare că guvernământul (statul) este o entitate separată, sinistră, aflată la rădăcina tuturor problemelor noastre (…). Vă avertizau că tirania pândeşte întotdeauna după primul colţ. Trebuie să respingeţi aceste voci! Pentru că ceea ce sugerează ele este că experimentul nostru curajos, creativ şi unic în materie de auto-guvernare este, cumva, o făcătură în care nu poţi avea încredere” O săptămână mai târziu, (re)izbucnea scandalul Benghazi, în care guvernul federal a escamotat grav evenimentele care au dus la uciderea a patru americani, inclusiv a ambasadorului american in Libia, prezentând un atac terrorist drept o demonstraţie scăpată de sub control. Alte două zile mai târziu exploda bomba că IRS, Fiscul american, şi-a direcţionat controalele împotriva fundaţiilor conservatoare care formau opoziţia la actuala administraţie de la Washington, iar după alte două zile s-a aflat că Departamentul de Justiţie a ordonat (şi a obţinut) registrele cu convorbiri telefonice din ultimele două luni ale tuturor reporterilor Agenţiei Associated Press. Toate convorbirile, cu toate sursele, indiferent de subiect.
Cu asemenea schelete în dulap, nu este o surpriză că mesajul transmis de Obama este: Dormiţi liniştiţi, nu există niciun pericol de tiranie după colţ! Statul este prietenul vostru şi este aici ca să vă ajute. Aveţi încredere în Stat, de restul ne ocupăm noi. Este, în esenţă, acelaşi mesaj pe care îl transmite Traian Băsescu: “Aveţi încredere”, “voi sancţiona”, “nu există niciun pericol” de nedreptate, de arbitrar, de control politic, de călcare în picioare a individului “Eu şi (în urma înţelegerii) Ponta suntem păstrătorii independenţei şi libertăţii Justiţiei pentru că, nu-i aşa, “trăim în cea mai bună dintre lumile posibile”. Până şi America şi-a dat binecuvântarea. Ei bine, NU, nu trăim in paradisul fara griji al coabitarii, iar suspiciunea şi neîncrederea în Stat şi în cei care îl conduc au devenit de-acum o datorie patriotică.
