Fondul Suveran, calea pesedistă spre faliment național

Un fond de investiții cu scopuri formulate politic, care își propune să finanțeze proiecte sociale, condus discreționar de autocratul la putere, în totală lipsă de transparență și fără nici o grijă pentru eficiența guvernaței.

Cristian Campeanu 26.07.2017

De același autor

 

 

 Modelul care l-a inspirat pe Dragnea este Fonden, înființat de fostul autocrat venezuelean Hugo Chavez,  în nici un caz  Fondul Norvegian.

 

Dacă ne gândim și la precedentul românesc, Fondul Național de Dezvoltare înființat în 2008 de Călin Popescu Tăriceanu, și din care 3,5 miliarde de euro din privatizarea BCR au fost  ”înghițite” de deficitul bugetar creat de măririle de pensii, salarii și ajutoare, avem deja un tipar și înțelegem insistența lui Dragnea pentru Ordonanță de Urgență.

 

 

FSDI, o schemă de fraudare pe scară mare

 

 

În octombrie anul trecut Liviu Dragnea prezenta acest instrument miraculos de reindustrializare a României astfel: „Acest fond suveran va prelua acţiunile tuturor companiilor de stat profitabile. Statul român va fi tot timpul acţionar unic, asta înseamnă un portofoliu între 35 şi 45 miliarde de lei.” Sursele de finanțare ale fondului erau enumerate după cum urmează: „emitere de obligațiuni de 25 mld. lei, sută la sută sigure, se vor vinde oriunde și în afară; „10 mld. înseamnă dividendele care provin de la aceste societăți comerciale”; „25 mld fonduri atrase - se fac consorții, care împreună cu bănci mari cu care lucrează de obicei statul român pentru a atrage și alte fonduri pentru marile investiții - autostrăzi, căi ferate, sistemul de irigații.” „O altă sursă, circa 1 mld.din vânzarea activelor care clar ca nu sunt performante”.

 

Dragnea ne-a luminat și cu privire la investițiile FDSI: ”Acest fond poate investi la TAROM. Altă direcție: acel sistem de 9+1 de spitale mari (nouă regionale plus unul republican)”. Construcția de „fabrici și uzine în zone defavorizate” care să fie ulterior vândute pe bursă. (Sursa).

 

Ulterior au apărut și numele companiilor care vor fi trecute în administrarea Fondului, aproximativ 30, dintre care nu lipsesc Hidroelectrica, Romgaz, Portul Constanța, Tarom și, în general, orice companie în care statul este acționar majoritar sau minoritar va face parte din portofoliul noului Fond de Dezvoltare și Investiții.

 

La lansarea proiectului în februarie, guvernanții au evocat și trei modele după care ar trebui să funcționeze noua corporație – Fondul Guvernamental de Pensii al Norvegiei, Agenția Participațiilor Statului franceză și Fondul de Dezvoltare Polonez. A fost adoptat un memorandum de către ministerul Economiei condus la vremea respectivă de actualul prim ministru Tudose, dar lucrurile nu au mers mult prea departe pentru că, pe de o parte șefii PSD nu s-au hotărât cine trebuie să conducă acest Fond (ultima variantă vehiculată ar fi ministerul Finanțelor), iar pe de alta, pentru că aceiași lideri nu s-au înțeles asupra modalității de legiferare: prin proiect de lege adoptat în Parlament sau prin Ordonanță de Urgență a Guvernului. La momentul decapitării guvernului Grindeanu au circulat informații că unul din motivele pentru care Dragnea a dorit să îl îndepărtăze a fost faptul că Grindeanu a refuzat să înființeze FDSI, informații confirmate de faptul că unul dintre câinii de atac ai lui Dragnea, Olguța Vasilescu s-a întrebat public de ce n-o fi vrut Grindeanu să dea drumul Fondului când totul era pus la punct. Luni, Grindeanu a confirmat că a refuzat să înființeze FDSI prin Ordonanță de Urgență și a insistat pentru un vot în Parlament, iar Tudose a tranșat problema declarând că niciodată nu s-a pus problema de a proceda altfel decât prin votul parlamentului, dându-i astfel încă o lovitură grea lui Dragnea. Asupra mizei disputei Ordonanță vs lege vom reveni mai jos.

 

 

  • De îndată ce memorandumul a fost făcut public, au apărut și vocile critice. Astfel, Radu Crăciun observa că activitățile pe care își propune FDSI să le desfășoare sunt atât de diverse iar mandatul atât de vag încât este imposibil de administrat în mod eficient și are șanse mari să ducă la pierderi financiare uriașe. Același autor remarca ceea ce este vizibil de la Oslo și anume că FDSI nu are nimic de-a face cu Fondul Norvegian de Pensii, care este un fond alcătuit din veniturile provenite din petrol pentru investiții pe piețele de capital din afara Norvegiei (60% acțiuni, 35% obligațiuni și 5% imobiliare), administrat de banca centrală, al cărui scop declarat este să asigure pensiile generațiilor viitoare de norvegieni după ce petrolul din Marea Nordului se va fi epuizat. În concluzie, avertiza bancherul român, FDSI trebuie, pentru a deveni eficient să își reducă drastic numărul de activități și domenii în care activează și să angajeze manageri competenți care cunosc foarte bine aceste domenii limitate de activitate.

 

 

  • Alții, precum economistul senator PNL, Florin Cîțu, nu s-au mai încurcat în vorbe și au denunțat FDSI drept „un cazino cu circuit închis” prin care PSD pune stăpânire pe avuția națională. Iată câteva din observațiile și concluziile lui Cîțu: „Este cunoscut modul in care au fost praduite companiile nationale in ultimii 27 de ani. Problema era insa ca ele erau impartite in societati sau companii nationale. Nu erau toate la un loc. Acum PSD-ul le strange pe toate intr-o mare societate nationala. Scopul? Decizia sa apartina unui singur om, evident numit politic. Ati inteles nu? Un singur om va numi consiliile de administratie, membrii in adunarile generale ale actionarilor si comitetele de supraveghere. Repet, un singur om numit politic.” ...„ Acest fond suveran o sa fie actionar majoritar in toate aceste companii. Asta inseamna, atentie, ca toate planurile de dezvoltare si investitii ale acestor companii se vor afla in pix-ul directorului general al fondului. Mai inseamna ca fiecare om de afaceri din Romania simpatizant PSD va avea ceva de facut pana si in cea mai mica comuna.Prin constituirea acestui fond, PSD recunoaste din start ca fondul debuteaza cu o gaura la bugetul de stat de 2.6 miliarde lei. Asta pentru ca dividendele nu mai vin la buget unde erau folosite pentru finantarea deficitului de la asigurari sociale, de exemplu. Acum sunt la dispozitia unui singur smecher, Dragnea. In viziunea lui Dragnea numai pentru ca a trecut aceste companii in subordinea lui a declansat un miracol economic care va creste PIB-ul cu 20 miliarde lei in 4 ani. Adica, are un deficit de 24 miliarde lei in 2017(fara cele 2.6 miliarde lei) si ne promite ca smecheria cu fondul va aduce in plus la PIB in 4 ani 20 miliarde de lei”„.

 

 

  • „Dimensiunea jafului se vede cand ne uitam la ce isi propune sa faca acest fond: un spital republican si 9 spitale regionale, autostrazi, recapitalizeaza CFR Marfa, CFR Calatori, Tarom, CEC, EXIMBANK, parteneriat -public privat pentru autostrazi etc.. Pe scurt, au inventat o structura care acopera gaurile acestor companii. Acest fond ni se prezinta ca fiind o varianta de a scapa tara de restrictiile deficitului bugetar impus de CE si, in plus, permite ajutor de stat fara sa te mai traga cineva de maneca. Cu alte cuvinte, partenerii nostri externi nu ne mai intreaba de gaurile de la companiile de stat”, spune Florin Citu.

 

 

Ce înseamnă, la urma urmei, FDSI?

 

 

Dacă luăm chiar declarațiile lui Dragnea privind constituirea FDSI, o sursă majoră de finanțare a acestuia - 25 de miliarde - o reprezintă emisiunea de obligațiuni pe care investitorii s-ar grăbi să le cumpere100%. Ne îndoim că e chiar așa dar este limpede că unul din scopurile majore ale FDSI este ca statul să se împrumute prin acest intermediar, fără ca banii să fie trecuți la datoria publică și fără ca presupusele cheltuieli ulterioare să greveze asupra deficitului bugetar. Din acest motiv, atât Grindeanu cât și Tudose au declarat că doresc să obțină un punct de vedere de la Eurostat înainte să dea drumul la proiect. Dacă Eurostatul zice că șmecheria nu ține, atunci toată afacerea trebuie regândită.

 

Chiar și așa ar mai rămâne suficiente obiective foarte atrăgătoare pentru PSD care să îi convingă să meargă înainte cu FDSI. În preajma mascaradei cu moțiunea de cenzură, profit.ro a obținut proiectul Fondului. Cităm numai ultimul paragraf: FSDI este exceptată de la aplicarea prevederilor OG 64/2001 privind repartizarea profitului la companiile de stat. FSDI este exceptată de la aplicarea prevederilor OG 109/2011 privind guvernanța corporativă (de instalare a unor manageri privați - n.r.). Înstrăinarea de către FDSI a unor acțiuni sau alte active aflate în proprietatea sa ori a societăților în care FDSI deține capital nu este supusă OU 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și nici Legii 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Prezenta lege derogă de la orice dispoziție contrară”.

 

Cu alte cuvinte, PSD nu vrea doar să se împrumute și să cheltuiască fără să dea socoteală Comisiei Europene, dar vrea și să facă ce vrea cu profiturile companiilor aflate în portofoliu, să numească ce manageri vrea, inclusiv pe criterii politice și să privatizeze cât și cum vrea din aceste companii fără vreo constrângere din partea legii românești care nu se aplică în cazul FDSI. Altfel spus, PSD vrea o corporație complet opacă, condusă după criterii neștiute, care administrează active pe care numai șeful suprem le cunoaște, de care dispune după cum îl taie capul, deși vorbim despre companii de stat și despre avuția națională.

 

 

Chavismul lui Dragnea duce România unde ajuns și Venezuela

 

 

Aceste prevederi fac din FDSI un animal cu totul diferit de ceea ce reprezintă cu adevărat un fond suveran de investiții. Marile Fonduri Suverane ale lumii s-au angajat să respecte un număr de 24 de reguli pe care le-au numit Principiile de la Santiago după numele capitalei chiliene unde au fost adoptate.

 

Iată câteva dintre ele: 1. Un cadru legal solid. 2. O misiune bine definită. 3. Activități interne coordonate cu autoritățile fiscale și monetare. 4. Reguli clar definite pentru tragerea sumelor. 6. Diviziunea clară a rolurilor. 7. Independența. 8. Definirea formală a responsabilității. 9. Auditori independenți. 10. Etică și profesionalism. 11. Independență operațională față de proprietar. 12. Transparență publică. 13.  Politici de investiții clare.

 

În mod evident din proiectul pe care PSD dorește să îl treacă prin parlament, FDSI nu respectă aceste principii, deci nu poate fi calificat drept un fond de investiții autentic și credibil. În schimb, APE-ul francez, fiind o agenție guvernamentală nu un fond, le respectă, după cum le respectă și fondul polonez de dezvoltare care în esență este o bancă.

 

Dar știți ce „fond național de dezvoltare” nu a respectat niciodată regulile de transparență și guvernanță corporativă? S-a numit Fonden și a fost înființat de fostul autocrat venezuelean Hugo Chavez pentru a folosi banii obținuți din vânzările de petrol ale companiei naționale (PDVSA) pentru a finanța construcția de spitale, școli, locuințe sociale, căi ferate și autostrăzi, pentru construcția de centrale energetice și proiecte de irigații, fabrici și uzine, adică pentru a „dezvolta” Venezuela. La început, când prețul petrolului era sus, PDVSA era administrată independent  iar Chavez dorea încă să își consolideze baza electorală, lucrurile au mers. Au apărut primele spitale moderne în mahalele din Caracas, au apărut și școli decente, câteva drumuri au fost reparate sau construite de la zero etc. Apoi, Chavez a decis ca aproape un sfert din bani să meargă în apărare adică în cumpărarea de armament, avioane și elicoptere rusești, un alt sfert a mers în Cuba iar din sumele destinate proiectelor de dezvoltare au început să dispară bani, mai întâi cu milioanele, apoi cu miliardele. Cel puțin câteva zeci de miliarde de dolari au fost sifonate din Fonden și au dispărut fără urmă. În cele din urmă PDSVA a fost ruinată din interior după ce managementul independent a fost înlocuit cu oameni de partid fideli, Chavez a murit și a fost înlocuit cu Maduro care a dus politicile predecesorului său pe culmile inepției, iar astăzi Venezuela este o țară sărăcită, cu o populație înfrântă și înfometată  și un vot fraudat de instaurarea unei dictaturi autentice.

 

Dacă recapitulăm – fond de investiții cu scopuri formulate politic, care își propune să finanțeze proiecte sociale, condus discreționar de autocratul la putere, în totală lipsă de transparență, și fără nici o grijă pentru eficiența guvernaței – modelul care l-a inspirat pe Dragnea este clar Fonden, în nici un caz Fondul Norvegian.

 

 

Cele zece miliarde dispărute din Fondul lui Tariceanu

 

 

Pentru că veni vorba de dispariția miliardelor trebuie să amintim de dispariția a 11 miliarde de lei fără urmă. Și nu, nu este vorba „gaura” descoperită de Dragnea și numai de el în bugetul guvernului Cioloș, ci de bani adevărați încasați de România pentru privatizarea BCR și pe care guvernul prietenului și aliatului lui Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, i-a alocat unui Fond Național de Dezvoltare al cărui scop expres formulat în legislație era finanțarea investițiilor în infrastructura de transport a României, adică în autostrăzi. Acești bani – 3,5 miliarde de euro – au dispărut de pe fața pământului în a doua parte a lui 2008 și nu au mai fost văzuți niciodată. Tăriceanu, care promisese solemn că banii vor merge la investiții i-a cheltuit pentru acoperirea deficitului bugetar de peste 5%, adică pe salarii pentru bugetari, pensii și cadouri electorale. 3,5 miliarde de euro s-au făcut nevăzute prin pixul unui singur om.

 

Acest precedent ne oferă un indiciu cu privire la controversa Ordonanță de urgență versus lege votată în parlament . Pentru că Fondul Național de Dezvoltare din 2008 a fost înființat prin Ordonanță de Urgență, s-a aflat în subordinea ministrului de finanțe și a fost cheltuit de Tăriceanu în mod discreționar.

 

 Înființarea FDSI prin ordonanță de urgență ar avea probabil același deznodământ cu excepția faptului că acum vorbim de zece miliarde de euro, nu de lei. De înțeles așadar reticența lui Grindeanu și refuzul lui Tudose de a o face prin OUG. La urma urmei, este de așteptat ca fiind înființat printr-o lege dată de parlament, nivelul de control al parlamentului să crească și la fel și transparența în administrarea FDSI. Ceea ce îl nemulțumește în mod evident pe Dragnea pentru că transparența publică nu este în interesul PSD. În interesul PSD sunt lucrurile făcute departe de ochii publicului, noaptea ca hoții.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22