De același autor
O interpretare ar fi că senatorii PSD și ALDE care au votat în favoarea grațierii au suferit peste noapte o criză morală și au revenit a doua zi penitenți după ce au realizat greșeala săvârșită, dar ar fi o interpretare eronată. Mai întâi, pentru că, tehnic, pesediștii nu s-au răzgândit deloc. Dacă miercuri au votat pentru grațiere, joi s-au abținut, lăsându-i pe cei de la PNL și USR să le respingă, ceea ce înseamnă că, indiferent de ceea ce pretinde președintele comisiei, Șerban Nicolae, decizia a fost politică și s-a luat peste capul său, la partid. Atât Liviu Dragnea cât și Sorin Grindeanu se delimitaseră de amendamentele aprobate miercuri, ceea ce poate explica reluarea votului. Întrebarea este de ce, pentru că nu-i putem suspecta nici pe Dragnea nici pe Grindeanu de sentimente prea calde față de lupta anticorupție după ce s-a întâmplat în iarnă cu Ordonanța 13?
De ce s-au răzgândit?
O explicație posibilă este teama de izbucnirea unor noi mișcări de stradă de amploarea celor de astă iarnă care au dus la abrogarea Ordonanței 13. Faptul că aproape 2000 de oameni au ieșit în stradă miercuri seara într-o fază incipientă a procesului legislativ conținea riscul ca până la capătul acestuia – votul în plen, Comisia Juridică a Camerei, votul în Cameră, promulgare - să asistăm din nou la proteste care să mobilizeze sute de mii de participanți. În sensul fricii de stradă pledează frustrarea aceluiași Șerban Nicolae, care i-a acuzat pe protestari că vehiculează absurdități sau că sunt și le place să se lase manipulați nu se știe de cine. In aceeași direcție merge și disponibilitatea arătată de Traian Băsescu, autorul celor mai scandaloase amendamente aprobate miercuri, de a discuta cu o delegație a demonstranților pentru a le explica el de ce e nevoie de o grațierea atât de largă a corupților fără nici o legătură, desigur, cu Elena Udrea.
O explicație suplimentară ține de prezența zilele acestea la București a unei delegații de monitorizare în cadrul MCV a Comisiei Europene. Or, o lege a grațierii mai ales în forma adoptată cu grațierea infracțiunilor de corupție ar echivala cu o sfidare directă și inutilă la adresa Comisiei Europene, în răspăr cu dorința afirmată oficial de ridicare a MCV. În acest sens, deputatul Cătălin Predoiu a remarcat lipsa de logică a PSD.
În sfârșit, cea de-a treia explicație ține de afectarea imaginii PSD. Aceasta a fost evocată ieri de Liviu Dragnea care a declarat chiar că nu va mai tolera astfel de acțiuni care pot afecta grav imaginea partidului. Atât de serios pare să fie impactul negativ încât Dragnea a vorbit despre convocarea în cel mai scurt timp a Comitetului Executiv pentru a-l sancționa, cel mai probabil pe Șerban Nicolae. Acest act de pedepsire nu ar trebui să fie o problemă pentru că Nicolae are puțini aliați în PSD care să-l susțină.
Cele trei motive amintite țin însă de oportunitate, nu de fond. Dintr-un motiv sau altul ceea ce i se reproșează lui Nicolae este că a ales prost momentul și că a compromis șansele grațierii nu că ar fi vorba de un principiu și n-ar ar dreptate pe fond. În acest sens ar trebui înțeleasă, de exemplu, declarația lui Ponta, potrivit căreia ceea ce s-a întâmplat joi ar fi fost „o tragedie sinistră”. N-ar mai fi fost o tragedie dacă demersul ar fi reușit și amendamentele n-ar fi trebuit respinse.
În consecință, problema demnitarilor și politicienilor condamnați pentru corupție a rămas, chiar dacă din motive de oportunitate grațierea lor a fost retrasă pentru moment.
Legea grațierii rămâne în dezbatere în pofida deciziei CEDO
De ce vorbim despre o amânare și nu despre o renunțare la grațierea corupților? În primul rând pentru că, în pofida protestelor, a avertismentelor Comisiei Europene și a statelor partenere și chiar în pofida hotărârii CEDO, grațierea rămâne pe agenda PSD și, deci, a Parlamentului. Decizia-pilot a CEDO a clarificat dincolo de orice dezbatere rațională că în România nu este nevoie nici de grațiere, nici de dezincriminarea abuzului în serviciu, a conflictului de interese și, în general, a niciunei infracțiuni de corupție. Nici măcar nu este nevoie de micșorarea pedepselor.
Ceea ce cere CEDO guvernului României este ca, în termeni de șase luni să prezinte un calendar de măsuri pentru ameliorarea condițiilor din penitenciare. Cu alte cuvinte, preocuparea guvernului ar trebui să fie ca în cele șase luni să identifice resurse și să propună un plan desfășurat pe o perioadă de timp rezonabilă pentru a aduce condițiile de detenție la standarde europene, nu grațierea și dezincriminarea. Cu toate acestea guvernarea păstrează pe agendă Legea Grațierii, chiar dacă pentru moment a eliminat infracțiunile de corupție și, pe de altă parte, așa cum am văzut, Dragnea îl somează pe ministrul Justiției să vină cât mai repede cu modificările la legile penale. Care, speră PSD, vor aduce dezincriminări și relaxarea politicii penale. Câtă vreme grațierea și dezincriminările rămân priorități ale acestei Puteri, care pare într-atât de obsedată de ele încât au ajuns să o definească, nu putem vorbi decât despre o amânare.
Scoaterea politicienilor de sub autoritatea legii: în căutarea „momentului zero”
În al doilea rând, problema fundamentală rămâne nerezolvată. Și această problemă a fost enunțată explicit de Traian Băsescu atunci când și-a motivat introducerea în legea grațierii a infracțiunilor de dare și luare de mită și de abuz în serviciu: ”Consider că abuzul în serviciu este un instrument de ţinere sub control a clasei politice şi cred că trebuia să intre pe lista de graţiere. Din păcate, au fost prea puţine voturi pentru ca acest amendament să treacă, dar voi persevera, pentru că noi avem o definiţie greşită a abuzului în serviciu, care face ca orice om politic să fie în riscul de a fi pus sub acuzare, ceea ce nu este în regulă. România are nevoie de o clasă politică nepresată de instituţiile de forţă (...) Sunt deja cinci ani de când Parlamentul - şi cel trecut, şi cel actual - sunt aproape captive acestor instituţii şi trebuie scoşi de sub control ... am făcut instituţii capabile să lupte cu corupţia. Numai că aceste instituţii au deviat, au ajuns să facă o vânătoare de oameni politici. Spre exemplu, din finanţarea campaniilor electorale, utilizând Codul penal, când de fapt există o lege, 334/2006 republicată în 2010, care face din finanţările ilegale contravenţie şi obligaţia de a fi predaţi banii la bugetul de stat, dar nicidecum un act penal.”
Miercuri, același Băsescu motivase la fel introducerea amendamentelor privind luarea de mită: "Luarea de mită am propus-o la grațiere având în vedere că se face cu plata daunelor și având în vedere ca nu discutăm de recidiviști. Am să vă aduc și alt tip de argument. Până la ultima lege de finanțare a campaniilor electorale toate partidele vor fi acuzate și de luare de mită și de abuz în serviciu. Eu sunt de acord sa fie pedepsiți cei care au dus bani acasă. Dar altfel, banii ăștia s-au dus în geci, în umbrele, pt ca așa au fost lururile în realitate. Toți oamenii politici care au trecut prin campanie exceptând 2016, până la alegerile din 2014, au aceste probleme.(...). Amintiți-vă de amărâtul ala care a dat pui și a fost condamnat (fostul lider PDL Dâmbovița, Florin Popescu, n.n) Nu a dus niciun pui acasă. Sigur, dacă vrem să ținem rezervorul de viitori penali care încă nu au fost denunțați de oamenii de afaceri nu facem nimic. Cred că trebuie să avem curaj să spunem o dată avem o lege a finanțării partidelor, nu mai există condiții de fraudare. S-a facut un abuz formidabil până acum. Eu insist asupra unui moment zero”, a declarat Traian Băsescu.
Potrivit acestuia, faptul că DNA are în lucru peste 2000 dosare de abuz în serviciu în comparație cu „50-100 în Europa” ar fi o dovadă de abuz din partea DNA și o probă a „devierii” suferite de principala instituție de combatere a corupției.
Am dat acest citate largi pentru că ele rezumă miza clasei politice în războiul pe care l-a declanșat împotriva DNA și șefei acesteia Laura Codruța Kovesi, a întregii campanii anticorupției și legislației anticorupție, indiferent că e vorba de Codul Penal, Legea 78 sau alte legi speciale. E o miza vitala: scoaterea partidelor și politicienilor de sub autoritatea legii penale, pe care Băsescu o numește „controlul instituțiilor de forță asupra clasei politice” și „captivitatea Parlamentului”. Aceasta este opinia dominantă în rândurile PSD, dar și printre mulți reprezentanți ai Opoziției. Iar până când obiectivul „zero” – insularizarea clasei politice de orice acuzație de corupție, inclusiv cea de luare de mită, care are foarte puțină legătură cu legea partidelor și aproape totul cu corupția fundamentală a funcționarului public – campania anti-Justiție a puterii politice nu se va opri. La capătul acesteia statul de drept va fi complet distrus în România iar politicienii și demnitarii statului vor deveni o oligarhie situată deasupra legii.
