Iran. Un acord de pace cu multe semne de întrebare

Duminică noapte a fost anunțată încheierea unui memorandum de înțelegere între Statele Unite și Iran privind terminarea războiului din Golf. Deși niciuna dintre părți nu a făcut public conținutul acordului, potrivit mediatorului pakistanez, acesta ar putea să fie semnat vineri, 19 iunie, la Geneva. Prim-ministrul pakistanez, Shehbaz Sharif, a afirmat că Statele Unite și Iranul „au declarat încetarea imediată a operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”. Președintele american, Donald Trump, a declarat, la rândul său, că „înțelegerea cu Republica Islamică Iran este acum încheiată”, iar ministrul adjunct de Externe al Iranului a confirmat într-o intervenție televizată. Media de stat iraniene au publicat detaliile proiectului de acord în 14 puncte, dar acestea nu au fost confirmate de niciuna dintre părți. Potrivit agenției de știri semioficiale Mehr, printre cele 14 puncte se numără: încetarea permanentă a focului pe toate fronturile, angajamentul SUA de a nu interveni în afacerile interne ale Iranului; ridicarea blocadei navale americane în 30 de zile; retragerea forțelor americane din Iran; redeschiderea Strâmtorii Ormuz în 30 de zile „sub aranjament iranian”; Statele Unite și aliații săi să livreze planuri de reconstrucție pentru Iran în valoare de 300 de miliarde de dolari; ridicarea sancțiunilor asupra petrolului și produselor energetice iraniene; reafirmarea angajamentului iranian de a nu produce arme nucleare; angajamentul SUA de a nu spori numărul forțelor militare din regiune și de a nu impune noi sancțiuni.

Potrivit aceleiași surse, negocierile finale nu vor începe până când jumătate (12 mld. dolari) din fondurile iraniene înghețate nu vor fi eliberate, până când sancțiunile asupra petrolului iranian nu vor fi suspendate, iar blocada navală va fi ridicată. Acordul final ar urma să fie aprobat printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. Acordul semnat vineri reprezintă fundamentul pentru deschiderea unor negocieri complexe, care vor dura 60 de zile, în care vor trebui abordate toate detaliile unui acord de pace comprehensiv, ceea ce, date fiind dificultățile și lipsa de încredere între părți, pare să fie imposibil.

 Prima problemă: Strâmtoarea Ormuz

 Duminică după-amiază, Trump a dat un interviu la New York Times în care a declarat că acordul cu Iranul asigură că tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz va fi „fără taxe pe bază permanentă”. Aceasta este o afirmație cel puțin riscantă, pentru că lucrurile sunt departe de a fi stabilite. Potrivit Mehr, redeschiderea strâmtorii va fi realizată în 30 de zile, nu imediat, așa cum a lăsat să se înțeleagă Trump. Pe de altă parte, agenția de stat oficială, IRNA, afirmă că acordul de duminică nu include prevederea ca Iranul să renunțe la controlul asupra strâmtorii: „Iranul nu-și ia niciun angajament în acest text să cedeze controlul asupra strâmtorii, nici să se revină la condițiile care au existat înainte de agresiunea militară americană și israeliană”.

 Această poziție este mai apropiată de atitudinea pe care au avut-o liderii Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), care au afirmat că Teheranul nu poate renunța la controlul asupra strâmtorii, care reprezintă cel mai important atu strategic al regimului, singura pârghie pe care Iranul poate s-o folosească împotriva Statelor Unite și a țărilor din regiune. Pentru americani revenirea cât mai aproape de așa-numitul statu-quo ante situația de dinainte de război este importantă pentru implicațiile pe care le-ar avea asupra comerțului global cu petrol și produse energetice, pentru a nu stabili un precedent periculos pe baza căruia și alte state ar putea încerca să exploateze alte căi de navigație, precum și pentru partenerii regionali care vor fi obligați să se adapteze consecințelor. Chiar dacă Iranul s-a angajat să deschidă strâmtoarea, condițiile în care se va face acest lucru va fi, fără îndoială, subiect de negocieri dificile.

 A doua problemă: programul nuclear

Acesta este cel mai important subiect de dispută între SUA și Iran. Instalațiile nucleare iraniene au fost ținta atacurilor americano-israeliene din iunie 2025, iar programul nuclear a fost invocat ca unul dintre principalele motive pentru care Administrația Trump a declanșat actualul război. De cealaltă parte, Iranul insistă că programul nuclear este pașnic, cu toate că are un istoric de nesupunere față de inspecțiile Agenției Internaționale a Energiei Atomice (AIEA), organismul ONU însărcinat cu monitorizarea activităților nucleare.

Pe de altă parte, Iranul a continuat să îmbogățească până la nivelul de 60% Uraniu 235 (radioactiv), care nu poate fi folosit pentru producția de energie, ci doar pentru construcția de arme nucleare. Mai mult, Iranul are capacitatea să îmbogățească uraniul până la nivelul de 90%, atât cât este necesar pentru realizarea unei bombe, și, potrivit experților, nu are nevoie decât de săptămâni sau chiar zile pentru a face acest lucru. Iranul are în acest moment aproximativ 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, în condițiile în care nu este nevoie decât de câteva zeci de kilograme pentru o armă nucleară.

Partea americană vrea să pună pe masă propunerea ca Iranul să fie de acord cu încetarea activităților de îmbogățire pentru o perioadă de 15 sau 20 de ani, precum și cu destructurarea siturilor nucleare, dar chestiunea a fost lăsată pentru cele 60 de zile de negocieri ulterioare memorandumului de înțelegere. IRNA susține însă că Iranul va negocia chestiunile nucleare „exclusiv în cadrul principiilor fundamentale ale Republicii Islamice”, ceea ce înseamnă că nu va fi de acord cu distrugerea centrifugelor necesare îmbogățirii uraniului, pentru că ar fi vorba despre „un drept suveran”. Chiar dacă va fi supus din nou inspecțiilor și verificărilor AIEA, Iranul are capacitatea să construiască instalații de mici dimensiuni pentru a continua centrifugarea, pe care ar putea să le ascundă. Dacă vreuna dintre aceste structuri va scăpa inspectorilor, Iranul va avea drumul deschis spre construcția armei nucleare. De aceea americanii vor să le fie predate cele 400 de kilograme de uraniu de 60%, precum și să fie diluate stocurile existente până la 20%, la nivel de combustibil pentru centralele nucleare de energie.

 A treia problemă: milițiile afiliate

 Rețeaua milițiilor susținute de Iran din Orientul Mijlociu, care fac parte din așa-numita „axă a Rezistenței”, constituie un alt obstacol în calea realizării unei păci durabile. Acestea au contribuit la escaladarea mai multor conflicte în ultimii ani, începând cu războiul Israelului împotriva Hamas, după atacurile teroriste de pe 7 octombrie 2023. Pe 28 martie, gruparea Houthi a lansat rachete împotriva Israelului, iar de câteva săptămâni Israelul este prins într-un război împotriva Hezbollah în Liban, după ce Hezbollah a atacat teritoriul israelian.

Proiectul de acord prevede încetarea ostilităților de către toate părțile, inclusiv pe frontul Israel-Hezbollah. Iranul ar urma, de asemenea, să accepte că nu va mai finanța grupări teroriste, o referință explicită la așa-numiții „proxies” ai Iranului. Cel puțin așa susține partea americană. Iranul însă nu a făcut nicio declarație în această privință. În trecut, Iranul s-a opus oricăror negocieri privind rețeaua de proxy, dar a susținut încetarea ostilităților israeliene în Liban, ceea ce nu este altceva decât o tentativă de a salva Hezbollah și de a preveni ca Libanul să își normalizeze relațiile cu Israelul.

Pe de altă parte, Israelul nu este parte a acestui acord. Forțele armate israeliene au lansat atacuri asupra pozițiilor Hezbollah din Beirut chiar duminică, ceea ce a stârnit furia lui Trump, care s-a temut că iranienii nu vor mai încheia niciun acord.

 Prim-ministrul israelian, Beniamin Netanyahu, a discutat cu Trump sâmbătă și au ajuns la un „acord complet”. Cu toate acestea, Israelul a atacat chiar a doua zi. Este greu de presupus, așadar, că Israelul va accepta să fie atacat fără să riposteze, fie că atacurile vin din partea Hezbollah, fie din partea Iranului însuși. Și așa Netanyahu crede că a făcut sacrificii pentru a facilita un acord americano-iranian. De altfel, luni ministrul apărării Israel Katza declarat că forțele Israelului vor rămâne în Liban pe termen nelimitat.

În sfârșit, o altă problemă o reprezintă programul construcției de rachete. Americanii ar dori să impună o limită până la care iranienii să poată să își construiască arsenalul. Aceștia din urmă susțin că problema rachetelor nu a fost niciodată un subiect de negociere, fiind „o chestiune de apărare”. Pentru SUA, chestiunea poate fi considerată marginală, dar pentru Israel este vitală. Din acest motiv, Israelul a făcut presiuni asupra americanilor să impună limite capabilităților iraniene, pentru că Israelul este cea mai probabilă țintă a rachetelor Iranului.

 Acordul de vineri este numai începutul unui proces lung și complicat de negocieri și nu există nicio garanție că acestea se vor încheia cu succes, adică vor duce la o pace durabilă.  //