Sistemul mafiot integrat sare la Ghinea

Din descrierea ministrului Ghinea rezultă că avem de-a face cu un sistem închis de jefuit banul public, în care o mână de infractori cu gulere albe au pus mâna pe sistemele IT ale statului.

Cristian Campeanu 05.07.2016
SHARE 2

De același autor

 

Când te înjură Ponta și Ghiță, iar Ana Birchall te cheamă la parlament ca să te linșeze po­li­ti­co-mediatic, atunci poți fi sigur că ai făcut cel puțin un lucru bun. E cazul ministrului Cris­ti­an Ghinea, care a reușit să zgân­dăre mușuroiul de inte­rese ce acoperea până la su­focare Ministerul Fondurilor Eu­ropene și contractele de stat pe bani europeni.

 

Ce ne spune Ghinea? Că fir­me­le aparținând direct sau con­trolate de Sebastian Ghiță au obținut aproape 750 de mi­li­oa­ne de euro din fonduri eu­ropene, dintre care 143 de mi­li­oane în calitate de beneficiari și 607 mi­li­oa­ne în calitate de contractori. Că în decembrie 2014, Comisia Europeană a declanșat un au­dit țintit pe contractele obținute de Asesoft (Ghi­ță) și Siveco, că auditorii au constatat că Asesoft a primit tratament preferențial și, prin urmare, au aplicat o „corecție“ de 25%, ce­ea ce înseamnă că, de fapt, Comisia a tăiat 25% din banii europeni, urmând ca diferența să fie achitată de la bugetul de stat. Că MFE, condus la vremea respectivă de Eugen Teo­do­rovici, nu a făcut nimic pentru a recupera ba­nii statului de la Ghiță. Că, prin criteriile de eli­gibilitate, trei-patru firme de IT au obținut mo­nopolul asupra contractelor IT publice și că, având monopol, aceste companii livrau sis­teme care sunt inutile și inutilizabile și, par­tea cea mai de neînțeles, neintegrate, adică in­capabile să comunice între ele, ceea ce face ca, în realitate, comunicarea in­terins­ti­tu­țio­na­lă să se afle tot în faza pri­mitivă a hâr­tii­lor sau, în cel mai bun caz, a e-mail-urilor. În sfârșit, dacă am înțeles bi­ne de la mi­nis­trul Ghinea, com­paniile care au obținut monopolul con­trac­telor țin ins­tituțiile sta­tu­lui prizoniere propriilor sis­te­me, prin refu­zul de a oferi sta­tului accesul la ceea ce ar trebui să fie bazele sale de date, ținând la tâm­pla instituțiilor arma șantajului cu pre­lun­girea contractelor de mentenanță.

 

Din descrierea ministrului Ghinea rezultă că avem de-a face cu un sistem închis de jefuit banul public, în care o mână de infractori cu gu­lere albe au pus mâna pe sistemele IT ale sta­tului și, mai ales, pe sistemele de alocare a fondurilor europene, fraudând licitații și în­su­șindu-și în mod la fel de fraudulos bani eu­ropeni și bani de la buget, sub protecția po­li­ti­că a Guvernului Ponta și a ministrului Teo­do­ro­vici. Situația ar fi ajuns atât de gravă, încât se pare că Ministerul Fondurilor Europene a de­cis să realizeze propriul sistem IT cu mij­loa­ce interne și cu ajutorul Serviciului de Te­le­co­mu­nicații Speciale, tocmai de teama de a lăsa întregul sistem la îndemâna lui Ghiță, și a luat această decizie încă de pe vremea lui Ponta, dar fără știința acestuia. Potrivit lui Ghinea: „S-a luat o decizie la Ministerul Fondurilor de a se face un sistem informatic care să con­tro­leze complet fondurile europene, să nu se mai piardă dosare de evaluare, cum se în­tâm­plă acum, tocmai ca să nu vezi ce s-a făcut. La Comisie am făcut următoarea afirmație: «S-a luat decizia de a se face cu resurse interne plus STS, adică instituții ale statului, pentru că exista frica de licitații trucate de către dom­nul Sebastian Ghiță». Domnul Ponta a să­rit pe mine să spună «Ghinea a decis asta»“.

 

Or, dacă așa stau lucrurile, atunci situația es­te mult mai gravă. Pur și simplu, „sistemul in­formatic de control al fondurilor europene“ s-a demarat nu doar fără știința lui Ponta, ci împotriva Guvernului Ponta, ceea înseamnă că „cel mai cinstit guvern“ a patronat și pro­te­jat o imensă schemă de corupție cu bani eu­ropeni, al cărei beneficiar era prietenul prim-ministrului Ponta, Sebastian Ghiță.

 

Ghinea a trimis raportul Corpului de Control al Ministerului, care constata sumele încasate de firmele lui Ghiță, către DNA, a propus o schi­mbare completă a criteriilor de eligi­bi­li­ta­te, astfel încât să se realizeze o concurență rea­lă între proiecte a căror eficiență să fie măsurabilă și a propus chiar realizarea unei liste negre a companiilor suspecte de fraudă, ca­re au livrat marfă proastă și păguboasă pen­tru bugetul de stat. „S-a terminat epoca în care România e stat captiv“, a proclamat Ghi­nea optimist.

 

Nimic nu ne-ar bucura mai mult dacă lu­cru­ri­le ar sta într-adevăr așa, dacă acesta ar fi sfâr­și­tul României captive grupurilor de interese po­litico-economice și al rețelelor de corupție. Ghi­nea va primi însă în plin loviturile acestui „sistem mafiot integrat“ și deja Ghiță face ce știe mai bine: a trecut la șantaj mărunt și ata­curi la persoană. Și acesta este abia începutul. Ne așteptăm ca, pe măsură ce ancheta DNA va avansa, să sară de undeva dintr-un colț și Ele­na Udrea, pentru că nici ea nu e străină de neregulile cu bani europeni.

 

Dar cel mai sigur semn că riposta corupților va fi dură este faptul că au reușit în timp foar­te scurt să mobilizeze o comisie parlamentară cu singurul scop de a-l desființa public pe Ghi­nea. Din comisia condusă atât de convenabil de Ana Birchal nu au lipsit, desigur, nici „de­pu­tatul“ Sebastian Ghiță, că doar e deputat și are drepturi, nici senatorul Teodorovici, deși niciunul dintre ei nu avea ce căuta acolo. Me­sajul a fost că mafioții strâng rândurile și vor trece la contraatac din interiorul unei instituții fundamentale a statului, parlamentul. Deo­cam­dată, pentru că din toamnă, când acest guvern mult hulit va pleca și ei vor reveni la butoane, totul va reveni la „normalitatea“ statului captiv.

Comentarii 0

Opinii

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22