De același autor
Din punct de vedere constituțional, ne aflăm în situația în care președintele Nicușor Dan poate oricând decide dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor anticipate. Cum Parlamentul a respins de două ori propunerile de premieri, nimic nu-l mai oprește pe președinte în afară de propria dorință. Președintele a declarat că nu se gândește la anticipate pentru că „nu ne jucăm cu soarta României”, dar este limpede că dacă guvernul Niculescu va pica la vot, atunci presiunea va crește. La urma urmei nu există decât două soluții de deblocare a crizei politice: fie PSD și PNL ajung la un acord pentru susținerea unui guvern și astfel se poate obține o majoritate, fie anticipatele. Cum e greu de crezut că cele două partide vor trece cu ușurință peste liniile roșii pe care le-au trasat pentru a vota un guvern, atunci nu mai rămâne decât o opțiune, oricât dorește președintele Dan să o evite.
Întrebarea este dacă anticipatele sunt cu adevărat o soluție. Teama președintelui, indusă de sondajele de opinie, este că AUR ar putea obține o victorie atât de categorică, încât să poată forma singură guvernul sau, dacă nu, atunci într-o coaliție cu PSD pe care toată lumea o vede posibilă, iar mulți din ambele tabere o văd chiar dezirabilă. O majoritate AUR-PSD (adică formată din două partide populiste) ar putea arunca în aer stabilitatea bugetară și economică obținută cu multe sacrificii de actualul guvern, ceea ce ar duce la prăbușirea ratingului României în categoria junk și la fuga investitorilor și a potențialilor creditori de pe piața românească. În plus, o majoritate AUR sau AUR-PSD ar putea decide suspendarea lui Nicușor Dan din funcție și este greu de imaginat, având în vedere că mulți dintre foștii susținători ai acestuia sunt profund dezamăgiți de prestația sa, că un referendum de demitere nu va trece. Pentru președinte, așadar, anticipatele nu sunt, cu siguranță, o soluție, dar din modul în care s-a comportat până acum, mai degrabă s-a retras singur în acest colț fără ieșire.
Dintre toate nominalizările de până acum, singura strategie prezidențială care a reieșit cu claritate a fost tentativa de rupere a PNL prin desemnarea lui Adrian Veștea. Ruperea PNL, ca și nominalizările cvasisinucigașe Siegfried Mureșan și Luca Niculescu au un singur beneficiar: PSD. De aici și porecla PSDan. Dar adevărul este că nominalizarea lui Sorin Grindeanu și votarea unui guvern PSD nu asigură în niciun fel adoptarea unor politici economice prudente, care să scadă și mai mult deficitul bugetar și să asigure predictibilitatea economiei românești. Dimpotrivă, PSD militează de-a dreptul pentru „schimbarea direcției economice” și „oprirea austerității”, ceea ce înseamnă că soluția lui este, ca întotdeauna, creșterea cheltuielilor statului, în special pentru persoanele din sistemul bugetar, în ideea că acestea se mai pot încă face pe datorie, ceea ce nu mai este posibil, având în vedere dobânzile mari la care se împrumută România. Drumul AUR- PSD duce, dacă nu la intrarea în incapacitate de plată, atunci la recursul la FMI, care ar aduce măsuri mult mai dure decât cele aplicate acum.
Deci, dacă și cu alegeri anticipate, și fără, rezultatul economic pare inevitabil, atunci de ce acestea nu ar fi dezirabile? Președintele Dan a exclus AUR din orice formulă guvernamentală, invocând riscuri majore pentru securitatea națională, direcția prooccidentală și relațiile României cu partenerii din UE și NATO. Ceea ce, având în vedere ostilitatea AUR față de Ucraina și de sprijinul României pentru această țară greu încercată, înseamnă că Nicușor Dan ar avea informații certe că AUR este o formațiune prorusă.
Dacă ne uităm puțin la ultimul sondaj INSCOP, AUR se află undeva la 40%, urmat la mare distanță de PSD, PNL și USR, care, împreună, ar aduna 44%. Ciudat este că în acest sondaj PSD crește puțin fără absolut niciun motiv altul decât promisiunea că va da drumul la robinetul cu bani, PNL scade, deși între mai și septembrie nu s-a schimbat nimic în poziția partidului, iar USR scade și ea, deși are cei mai performanți miniștri, cu excepția poate a lui Dragoș Pîslaru. Această distribuție a intenției de vot se potrivește parcă mult prea bine peste analiza Cotrocenilor ca să nu fie suspectă, dar să admitem că totul este în regulă și că sondajul nu a fost manipulat. Rezultă de aici că singurul partid care are interes să fie convocate anticipatele este AUR. PSD ar pierde, PNL ar rămâne unde este, la fel și USR. Dar PNL nu le exclude, iar președintele USR, Dominic Fritz, s-a pronunțat pentru anticipate.
De ce ar fi făcut acest lucru cele două partide de centru-dreapta dacă nu au semnale că ar câștiga ceva? Răspunsul este că ele cred că ar câștiga ceva mai mult decât ar pierde PSD și, prin urmare, ar putea forma singure o coaliție proeuropeană stabilă, fie una în care să fie atras PSD, dar fără pretențiile de „cel mai mare partid politic din Parlament”, ca până acum. Un PSD pus cu botul pe labe.
Convocarea alegerilor anticipate – dacă guvernul Niculescu va cădea – pare să fie cea mai democratică opțiune care se poate întrevedea pentru a debloca criza guvernamentală și politică din România. Dar pentru că în această țară nu este nimic clar în mod oficial niciodată, par să existe pericole pe care președintele nu este dispus să și le asume, în vreme ce partidele ar face-o.