Note la cald de la audierea publică. Ponta adecvat, Antonescu jenant, Constantin balast

•    Mai întâi un comentariu de context: această audiere nu e nici trădare naţională, nici nu ţine Europa cu ochii bulbucaţi la România. E amuzant pentru mine să văd pedelişti şi editorialişti nervoşi acuzând USL de trădare, pentru că şi Adrian Severin ne acuza pe noi de trădare, că discutam la Bruxelles despre corupţia din România.  E normal să facem audieri la PE, suntem în UE, e şi Parlamentul European al nostru. Pe de altă parte, nici nu s-a oprit Europa în loc pentru audierea asta. Europarlamentarii, toţi cei peste 700 fac asemenea audieri şi acolo sunt cam 7 – 8 public hearings în fiecare zi. Am organizat trei asemenea public hearings cu CRPE-ul în ultimii doi ani şi le-am şi moderat, deci cam ştiu despre ce vorbesc. Asta a fost o audiere importantă, cu doi lideri de grup care au deschis lucrările, cu doi lideri de partide naţionale (trei, îl uitasem pe D. Constatin). Deci, a fost o audiere importantă, dar nu buricul Bruxelles-lui şi nici nu înseamnă că face UE obsesie pe noi. La audierile noastre am încercat, şi am reuşit, să aducem oamenii relevanţi pe dosarele despre care vorbeam, în special de la Comisie. La cele pe corupţie şi MCV, pe cei de la DG Justice şi de la secretariat, la cea pe Republica Moldova, raportorul PE pe Moldova şi oamenii de la Comisie care se ocupă de dosar. Deci, audierea e un instrument de advocacy în primul rând. Nu mi-e clar dacă audierea asta s-a vrut aşa ceva, tema fiind generală (adică nu avea nişte recomandări precise pentru o anume instituţie europeană), mă îndoiesc.

•    Cei doi lideri – socialistul Swoboda şi liberalul Verhofstadt, au avut discursuri scurte, factuale. Verhofstadt a citat câteva clasamente comparative în care România a regresat în ultimii ani. Ca de altfel întreaga Europă de Est după ce a intrat în UE (fenomenul ”ne-am văzut cu sacii în căruţă, ne putem vedea liniştiţi de porcării”). Alina Mungiu-Pippidi a scris extensiv despre descreşterea indicelor de democratizare post-aderare, e un fenomen interesant, dar nu e locul aici. Sper ca Antonescu şi Ponta să ţină minte că e important să ieşi bine în aceste clasamente comparative, că pe ele se bazează liderii mari la asemenea intervenţii despre ţări în care nu ştiu exact ce se întâmplă. Tot Verhofstadt a citat şi Indexul Precepţiei Corupţiei de la Transparency, spunând, corect, că România e la acelaşi nivel cu China. Dar asta nu spune mai nimic despre corupţia din România sau din China, ci cât de prost este indexul TI. Pe vremuri îl citam şi eu, dar am renunţat tocmai pentru că e inutilizabil ca instrument de comparaţie între ţări, poate cel mult să-ţi spună ceva despre percepţia corupţiei de la an la an în aceeaşi ţară. Iar percepţia e un indicator slab, vezi perioada asta în care se trimit la puşcărie oameni importanţi (deci progres), dar se vorbeşte mai mult şi mai nervos despre corupţie (deci regres la percepţie). În cazul România = China e cu atât mai bizar – indexul e bazat pe agregare de sondaje. Cum se fac sondaje în China? Cam dificil cu sondajele oneste în dictaturi. Pe vremea lui Năstase eram la fel de corupţi precum Cuba. În Cuba cum se fac sondaje? Ce vreau să spun? Că TI compară mere cu pere.

•    Victor Ponta este adecvat. A vorbit în engleză (care e ok, e prima dată când îl aud), a  vorbit scurt şi a adus fapte. Public hearings nu au un format strict, ci depinde de moderator să administreze agenda, să discute cu vorbitorii cum se împarte timpul, să lase loc de dezbatere. Din acest punct de vedere, moderatorul a fost depăşit. Dar nu din vina lui Ponta, el chiar a fost scurt şi adecvat. Poţi să nu fi de acord cu ce spune, dar s-a rezumat la fapte. Amânarea alegerilor, abuzul de asumări de răspundere. Nu sunt de acord cu concluzia lui prea dură – Democracy has been suspended – şi nici nu a decurs din argumente.

•    După Ponta, potopul. Crin Antonescu a fost jenant. A vorbit repede, nelăsând loc de traducere, în română, nervos, cu volte retorice, fără fapte, dar cu poante. Pe scurt, s-a crezut la Antena 3. Nervos, furibund, vorbeşte, gesticulează, se repetă. Nu ştie publicul, nu e adecvat. A părut un bufon balcanic pierdut în peisaj.

•    Incoerent, se contrazice singur. Regula e simplă la aceste evenimente, timpul e preţios, zi faptele şi concluzia, nu pierde timpul oamenilor. Antonescu s-a crezut în alt film. Şi era din alt film. ”N-a spus nimeni că în România e dictatură, nu a spus nimeni că Preşedintele e dictator”. Bon, atunci care e problema? Spune că el nu acceptă criteriul propus de Băsescu: anume că un preşedinte criticat la televizor nu poate fi dicator. ”Şi Lukaşenko este criticat de opozanţii politici, şi Preşedintele Rusiei”. Ups! Parcă nu eram dictatură. Acum Băsescu = Lukaşenko. Adică Preşedintele ăla cu care UE refuză să aibă relaţii, care e suspus la sancţiuni economice? Apoi, de care opozanţi e criticat Lukaşenko? De ăia din puşcării? Săracul Antonescu nu are habar de nimic din ce se întâmplă în Belarus, orice om din PE minim informat despre ţara aia ar râde de el. Nu ştie nici ce relaţii (nu) are UE cu dictatorul din Belarus, asta merge la Antena 3, dar acolo e jenant.

•    Apoi iar se întoarce: ”România nu este şi nu va fi Belarus, România nu este şi nu va fi Rusia”. Păi, el a zis de Belarus. Asta e ca în piesa aia de Mazilu, cu personajul care zice la şedinţa de partid: ”Eu am ridicat problema, eu o bagatelizez”. Bon, deci România nu e Belarus. Ne-am liniştit. Ups! Iar începe: suntem în ”termeni mussolinieni despre un popor şi un conducător”. Jesus, cineva să-l oprească, să-i facă semn să ia o pauză. Zbiară din ce în ce mai rău. Săracii traducători. Termină tot cu glumiţe: ”Închei nu citând din Preşedintele nostru”. Al cui? Al Parlamentului European? Nasol viitor preşedinte.

•    De fapt, nu termină, mai avea ceva de zis. La final, un şut către ambasadorul american, că de ce a zis că România a progresat, că nu se mai împuşcă oamenii de pe acoperişuri, ca în Siria. Acest argument e o jignire, se enervează Antonescu. Nu înţeleg de ce. E un fapt, acum 20 de ani se împuşcau oameni în Piaţa Universităţii ca în Siria. Acum nu. Ce a spus de fapt ambasadorul? Am căutat ulterior discursul: ”Mesajul meu este unul de optimism pentru România. Deşi încă odată vedem mii de cetăţeni în stradă, în frigul iernii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de situaţia lor actuală, am încredere în această ţară şi potenţialul său. Întâi de toate pentru că deşi există suficiente motive de descurajare, simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au”. De aici. Deci ”fără a se teme că vor fi împuşcaţi”. Mi se pare rezonabil şi corect, care e motivul de nervi? Şi, în general, ce are Antonescu de zbiară aşa, de ce e aşa nervos? Chiar nu era locul.

•    Daniel Constantin. Citeşte repede, repede, să scape. În română. ”Cele mai importante derapaje de la democraţia din 1989”. Peste mineriade? Nasol. La fel ca Antonescu – lung editorial – dar măcar liberalul avea nerv, Constantin e moartea pasiunii. Şi lung ca o zi de post. ”Metodele de guvernare actuale seamănă perfect cu ale statului totalitar comunist”. Exemple? Abuzul de OU, organizarea referendumului, asumarea răspunderii. Da, exact asta era problema cu Ceauşescu, ne abuza cu OU!! Si ăsta se crede la Antena 3. Oamenii habar nu au unde sunt, cărui public se adresează. Jenant. Omule, concentrează-te! Care problema? Ce ai venit să spui? O ţine pe-a lui. Țara nu are şosele. Oamenii nu sunt promovaţi pe competenţe. Vrea să spună TOT, tot, tot, tot ce îl doare. Acum vorbeşte despre absorbţia fondurilor europene, despre faptul că personalul din Autorităţile de Management nu este motivat. Statul român se împrumută de la bănci, deci nu mai sunt bani de cofinanţare a proiectelor europene. Alo, domnu`, eşti la audierea despre situaţia democraţiei din România.  Jesus, opriţi-l să nu mai sufere!

•    Stolojan deturnează agenda şi cere cuvântul pentru Sulfina Barbu. Moderatorul (un ziarist bulgar de la Euractiv.com care a studiat în România şi vorbeşte româneşte) e depăşit de evenimente. Bine gândită alegerea lui, are profil bun, dar nu a făcut faţă. Sulfina Barbu face precizări despre cum e cu angajarea răspunderii. Slabă, fără vervă, intră şi ea în detalii pe care numai un observator de aici le pricepe. Punct ochit: ”în 2009 eram parteneri la guvernare şi dl. Victor Ponta era ministru pentru relaţia cu Parlamentul şi a susţinut cinci asumări de răspundere”.

•    Se prezintă un film. Traian Ungureanu vrea şi el să prezinte un film. Zice că e dreptul lor. Nu este. Trebuia să aranjeze din timp cu moderatorul. Iese un bâlci jenant, TRU face figură de galerie trimisă la bruiaj.

•    Panelul doi, cu oengişti. Cristian Pîrvulescu: ”Avem convingerea că în România este democraţie. E o democraţie fragilă însă”. Corect, un mesaj credibil. Dacă te duci la Bruxelles şi zici că o ţară din UE a devenit brusc Belarus faci figură de apucat. Dacă zici că sunt probleme în interiorul democraţiei, sună normal la cap.

•    Piaţa Universităţii e o continuare a primăverii arabe, a mişcării indignaţilor. Iar acum, oamenii ies în Polonia să protesteze contra ACTA. Pîrvulescu comite o fraudă logică. Nu, protestele din SUA, Spania, Ungaria, România nu sunt ca primăvara arabă. E o nedreptate faţă de oamenii ăia care au fost împuşcaţi în Egipt, care sunt încă împuşcaşi în Siria. Să stai comod într-o democraţie, chiar nemulţumit, să înjuri guvernul şi să nu păţeşti decât maxim amenzi, dar să te baţi cu cărămida în piept că tu eşti ca în Egipt – e unfair. Ba chiar, cu tot respectul pentru fostul meu profesor Pîrvulescu, este o ticăloşie. Dar e o ticăloşie atât de repetată încât Pîrvulescu nu mai iese din decor.

•    De acord cu observaţiile privitoare la abuzul de Ordonanţe de Urgenţă şi asumarea răspunderii. Perfect de acord cu lipsa de dialog social, clientelism, politizarea administraţiei. Le discutăm pe astea la audierea despre derapajele democraţiei pentru că sunt fenomene recente? Adică, e ok pentru Pîrvulescu să apară acolo şi să-şi susţină părerile, dar care sunt faptele, despre ce vorbim? La exemplul cu preotul de la ţară m-a pierdut complet, nu am înţeles nimic.

•    Urmează Victor Alistar. ”În România corupţia este endemică”. Corect, aşa este. Cel mai bun exemplu este faptul că nu am găsit un ONG-ist mai breaz la Bruxelles decât un tip corupt. Un om care a lucrat la primăria capitalei şi şi-a dat casă ilegal, care şi-a rezervat ilegal ani în şir poziţia de funcţionar la stat în timp ce era şi lider al Transparency International Romania (şi a şi falsificat semnături pentru asta). Mă refer chiar la Victor Alistar. Sorry, Victor, nu e nimic personal, dar următorii 18 ani cât mai plătesc rate la casă nu pot să trec peste faptul că atunci când ai avut o funcţie publică ai abuzat de ea în interes personal. Nu e corect să trecem peste astea, ai avut o şansă să nu fi corupt şi ai eşuat. Ți-ai dat casă peste rând. Simplu.

•    În rest, de acord cu mare parte din ce spune. Aplicarea deficitară a legilor transparenţei 52 şi 544 – corect, bravo. Tot ce înseamnă prevenire a corupţiei la nivel administrativ nu funcţionează – corect. ”Cu atât mai puţine dosare reale vedem în instanţele de judecată. De asta sunt oamenii în stradă”. Haida de! Atunci e bizar, tocmai acum când trimitem oameni puternici la puşcărie (vezi articolul meu precedent de aici, cu bilanţul DNA), tocmai acum oamenii ies în stradă fix că nu avem dosare. Haios. De altfel, avem un exces de tipi care ştiu cert de ce e poporul în stradă. Au ei linie roşie directă cu poporul. Erau Rogozanu, Badea, acum şi Alistar. Problema e că fiecare ştie sigur, dar sigur-sigur, motive diferite pentru care oamenii sunt în stradă.

•    Liviu Voinea – sunt un economist şi voi vorbi despre partea fiscală. Guvernul distruge statul din interior. Pensionarii sunt inamicii angajaţilor. Profesorii şi doctorii sunt inamicii economiei în general. Liviu dragă, ăsta nu e discurs de economist. E fix discurs politic, şi din ăla prost, a la Crin Antonescu, hai să nu ne ascundem după cireş. ”Guvernul luptă împotriva trecutului, taxând pensiile”. Serios, chiar nu e discurs de economist.

•    Prezentarea asupra reformei din sănătate a îngrijorător de socialistă. Liviu Voinea nu se decide dacă vrea la guvernare sau la criticatac.ro. ”Un deficit bugetar scăzut este dăunător”. Excelent, ăia tocmai bătuseră palma pe pactul fiscal cu o zi înainte la Bruxelles. Vorba celor de la The Economist: keynesianismul tocmai a fost scos în afara legii.

•    De apreciat totuşi că nu vorbeşte deloc despre starea democraţiei. Adică tocmai subiectul discuţiei. Timpul s-a terminat, moderatorul se agită (aşa îi trebuie) şi Voinea o ţine cu diferenţialul dintre salariul în sectorul public şi cel privat. Publicul nu va mai apuca să pună întrebări. Serios, am moderat evenimente din astea, acesta a fost o varză ca organizare.

•    Surpriză, colegul meu de la LSE Cladiu Crăciun, vorbeşte în numele Pieţei Universităţii. Refuză să meargă la prezidiu şi cere sălii să-i aplaude pe oamenii din Piaţa Universităţii. Claudiu e vedeta serii, în mod clar. Se joacă cu ei, îi ridică în picioare, dă tonul la aplauze chiar el şi le ţine mult. Face apel la politicieni sa-i asculte pe oameni. Oamenii din Estul Europei sunt cu ochii pe Bucureşti – Claudiu, calmează-te. Ironie: Crăciun s-a rupt de Remus Cernea cu care co-prezidase Mişcarea Verzilor până recent pentru că Cernea vorbise la mitingul USL. Probabil de asta nu a vrut la prezidiu. Oricum, discursul său a fost cel mai bun, chiar aşa revoluţionar, în picioare şi în răspăr. Şi fără legătură cu subiectul audierii.

•    Cristian Preda – lung, face apel la dialog. Nu îşi asumă un răspuns.

•    Monica Macovei, incomodă, verde-n faţă. Regretă că au plecat şi liderii europarlamentari şi ONG-iştii. Pe primii i-ar fi întrebat dacă au obiecţii faţă de rapoartele Comisiei făcute sub MCV, care laudă DNA, pe care o atacă USL. Touche. Pe Alistar l-ar fi întrebat dacă va fi numit ministru al Justiţiei are de gând să desfiinţeze instituţia care l-a găsit în incompatibilitate, ANI? Iar touche.

•    Închei relatarea aici, au mai fost câteva intervenţii, dar a trebuit să fug la o televiziune, unde eram invitat să comentez audierea asta.
 

Articol publicast si pe www.contributors.ro.