Un prefect ca-n Rusia

Metoda rusească de guvernare economică spune că oamenii de afaceri trebuie să facă tot posibilul să nu fie vizibili pentru stat. Dacă devin vizibili și afacerea merge s-ar putea ca un lucrător la stat să o vrea pentru el. Asta cu ”lucrător la stat” este relativă în țări premoderne, cum este Rusia și cum se chinuie să nu mai fie România, de fapt oamenii respectivi sunt stăpâni ai statului, fac ce vor cu el. Cazul Yukos, în care Vladimir Putin i-a luat unui afacerist cea mai mare companie din țară este doar cel mai vizibil. Sub Putin mulți alții au considerat că afacerile private sunt un bun public temporar închiriat proprietarilor de către stat, deci la o adică poate fi luat înapoi.

Deci, recunosc paternul când îl văd. Și cu acești ochi citesc articolul din România liberă despre prefectul de la Teleorman, Teodor Nițulescu, detalii aici. Ce citim acolo? Că un patron din Roșiorii de Vede este în conflict comercial cu firma prefectului. Deci prefectul vine în toiul nopții cu poliția să îl scoată din sediu. A doua zi, muncitoarele de la fabrică ies în stradă să protesteze, prefectul vine, cu mașina prefecturii, și le calmează promițându-le că le va angaja la firma lui (care va produce tot confecții, în același loc). Întrebat de ziariști, prefectul spune: ”Eu sunt acţionar la firma care a cumpărat clădirile şi am fost acolo în calitate de persoană fizică, nu de prefect. Nu e nici o treabă, nu am fost în calitate de funcţionar public”. Asta este dincolo de absurd. Deci, Nițulescu persoana fizică se urcă în mașina prefecturii, ia de mână polițiștii pe care Nițulescu prefectul îi controlează, ajunge la sediul unei firme unde Nițulescu persoana fizică are interese, iar acolo Nițulescu (care?) dă ordine polițiștilor pe cine să salte și ce să facă.

E tare domnul Nițulescu. Ce aparență de conflict de interese?! Asta e o noțiune așa frivolă, omul nostru nu doar că nu se ferește de aparență, ci ne-o bagă în ochi: eu sunt prefect, eu sunt statul, faceți ce vă zic! Câteva alte detalii fac cazul acesta și mai interesant:

a) Teodor Nițulescu a fost cu PD până în 2000, când au pierdut puterea, apoi a devenit primar al Alexandriei sub PSD câtă vreme a fost Năstase la putere. Apoi a fost deputat al PSD din 2004. De la PSD a plecat la PRM. De la PRM s-a întors la PSD. De la PSD a plecat la Partidul Conservator (traseul său parlamentar vizibil aici pe site-ul Camerei Deputaților). Și acum îl regăsim prefect independent cu PDL iar la putere. Ce traseu politic fabulos! Practic, a fost cu toți, preferabil că ăia care sunt la putere atunci.

b) Teodor Nițulescu face parte din corpul prefecților, pe care teoretic i-am depolitizat. Având în vedere punctul a, rezultă că un traseist politic ilustru e bun de funcționar apolitic. Doar omul a fost cu toți, deci e echidistant, nu? După ce nu va mai fi prefect, Nițulescu va intra automat în corpul înalților funcționari publici și statul va fi obligat să-i găsească job la nivel înalt prin instituții. Am creat această stupiditate a ”înalților funcționari publici” și acum alimentăm rezervorul de funcționari cu stea în frunte băgând acolo politrucii tuturor partidelor.

c) pe lângă că e polivalent apolitic și înalt funcționar public, Nițulescu este și afacerist de succes. Tot vinde chestii statului la prețuri supraevaluate (detalii la finalul articolului din România liberă). Și acum folosește poliția pentru a hărțui competiția de pe piață.

Întrebarea cheie este: de ce susține PDL un tip atât de controversat, care a mai și trădat partidul odată și e clar că o va mai face din nou. Aparent este cu totul irațional: și corupt și trădător și abuziv. De ce a fost numit prefect? Din câte aud schema a fost ceva de genul: PSD este foarte tare în Teleorman, avem nevoie de un Nițulescu care să fie bâta noastră acolo, unul care știe cum se face treaba asta. Deci, aici la București se agită oamenii să curețe PDL, se face comisie de etică, se face Albă ca Zăpada, dar în Estul sălbatic, la firul ierbii, lucrează cu Nițulești, care se comportă ca-n Rusia. Cred că între aceste două lumi subzistă chiar paradoxul României ca atare: ne zbatem între modernitate și Rusia. Modernitatea sună bine, dar ”ca-n Rusia” funcționează. Câtă vreme funcționează, Nițuleștii sunt mai utili partidelor decât Albă ca Zapada.

Articolul a fost publicat pe Romania Curata