De același autor
Ponta e în Africa de Sud. Premierul care are grijă de economie, de leu să nu amețească și de relațiile externe, cu ăia de au zis că ce zice Curtea se execută, nu se discută.
Tăcere. Ponta e în Africa de Sud.
La USL pare că nimeni nu mai conduce nimic, fiecare sony din ăsta mic e de capul lui și face agenda cu declarații, liderii se dau ascunși.
Doar Hrebenciuc săracul le zice ca nu se poate, ca nu e legal. A zis aseara la Realitatea: nu e legal, și credeți-mă că știu legea. Cu alte cuvinte: le făceam și pe vremea mea, dar mai țineam la ceva aparențe. Apropo, l-ați văzut pe Mitrea ce normal la cap e când apare în ultima vreme?
Oare când am alunecat spre realitatea în care îi regretăm pe Hrebenciuc și Mitrea?
Dacă ăștia vor face o tâmpenie azi, Ponta va spune la Bruxelles: a, nu știu, eu eram în Africa de Sud?
Sau că e treaba Parlamentului, care e altă instituție? Oare crede că-i merge? Întotdeauna liderii majorității răspund de ce face Parlamentul. Da, știu că sunt alți șefi de grup, dar grupul parlamentar e al partidului, nu invers.
Dacă mai aud un analist că Parlamentul e instituție separată și e de capul lui, îl trec definitiv la categoria „tâmpiți interesați”. Nu instituția ”Parlament” ia azi o decizie, ci o majoritate parlamentară PSD – PNL. Majoritate condusă politic de Crin Antonescu și Victor Ponta.
Lasă că nu înțeleg de unde ideea că e nevoie de cvorum ca să se ia act de ceva, dar ei și-au inventat problema, ei să o dreagă.
Ponta este liderul majorității. Și Antonescu. Nu merge cu pus piciorul în ghips și fugit în Africa.
Articol publicat initial pe site-ul contributors.ro