Și nu de 3 zile – de când a început ”căutarea banilor” (și va urma și înființarea unei comisii parlamentare plătite pentru acest scop), ci de 2 luni.

Imaginea pe care o publicăm mai jos e de pe site-ul Ministerului de Finanțe și stă acolo din luna noiembrie: e execuția la bugetul general consolidat după 10 luni.

Sub imagine (Click pentru mărire) – explicația în 6 puncte a acestui conflict artificial și miza lui: prezentă și viitoare.

1), Coincidență, chiar 10 miliarde de lei sunt sumele previzionate și neîncasate din fonduri europene, raportat la anul 2015, bani pe care guvernul Cioloș conta la un moment dat.

Și conta nu doar pe cei 10 miliarde: ci pe alte 3,5, cu cât spera să crească absorbția față de anul precedent.

2), Ipoteza că guvernul Cioloș s-a înșelat grosolan cu doar 2 luni înainte de finalul anului și și-a făcut socoteli greșite contând pe această sumă nu e fezabilă :

Din nefericire, lipsa acestor 10 miliarde la venituri a însemnat și o scădere a cheltuielilor cu cofinanțarea și atragerea banilor : s-a făcut, de-a lungul anului, o economie de circa 9 miliarde (Ce risipă de economie!…).

3), Această ”economie” de 9 miliarde ascunde adevărata eroare a guvernului Cioloș: a previzionat în bugetul pe anul 2016 o creștere a absobției față de anul 2015, an nerelevant pentru ritmul de absorbție al României: a fost ultimul an (din acel n+2 cu care ne-a blagoslovit Bruxelles-ul după eșecul din exercițiul 2007-2013) în care facturi acumulate de-a lungul anilor au intrat la decontare și în care s-au deblocat și unele sumel blocate din cauza fraudelor pe diferite axe.

Or Guvernul Cioloș previzionase o creștere de 3,1% a atragerii fondurilor, față de unul din cei mai buni ani de absorbție.

4), Boala asta rămâne în sistem : În anul 2016 nu s-au atras fonduri pentru că nu s-au trimis proiecte bune în 2015, iar anul ăsta (2017) absorbția va fi mică pentru că nu s-au trimis proiecte bune în 2016.

Nici nu avea cum să se trimită : România nu atrage bani pentru că nu înțelege un lucru simplu. Acela că pregătirea și calitatea unui proiect e mai laborioasă decât obținerea banilor și chiar decât implementarea lui.

Să ne uităm numai cât efort s-a investit pentru deblocarea studiului de fezabilitate la un rahat de tronson de autostradă – cel dintre Pitești și Sibiu: practic, tot anul 2016 s-a cheltuit pentru acest lucru și încă nu-i sigur cum vor sta lucrurile în 2017.

(Ca să rămânem în aceeași ”divagație” – e greu de creat proiecte în țara cu wc-urile în fundul curții, în care alegerile se câștigă nu cu creionul și planurile de investiții comunitare în mână, ci la cârciumă și la biserică…)

5), Economia făcută de guvernul Cioloș la cei 10 miliarde care nu au existat niciodată pentru că nu au fost atrași s-a dus pe altceva:

-,deficitul pe 2016 se anunță cu mult sub țintă (2,6 în loc de 2,9). Era și cazul: niciun oficial n-a stat încă să prezinte în cifre absolute sumele pe care urmează România să le împrumute pentru a finanța consumul din import. Despre acestea mai vorbim de la jumătatea anului încolo.

-,s-au plătit deconturi de TVA înclusiv din sumele care ar fi trebuit plătite la începutul acestui an: o mică bulă de oxigen pentru cei care vor face bugetul.

-,s-au acoperit fisurile inevitabile din buget, produse de avalanșa de facilități fiscale și de măriri salariale, care au avut un efect imprevizibil pe execuția bugetară :

lumea nu-și dă seama, dar a lua decizii politice cu efect bugetar FĂRĂ studii de impact – așa cum prevede legea (LEGEA!) – ar trebui să aibă caracter penal din cauza prejudiciilor imense pe care le produce această iresponsabilitate în formă continuată. Actualul ministru de Finanțe și fost președinte al Comisiei de buget – dl. Viorel Ștefan – chiar știe ce vorbesc. (În definitiv, sub aspectul gestiunii economice a țării – între capetele de acuzare – Ceaușescu a fost împușcat pentru mai puțin). Și nu e vorba doar de dificultățile create guvernului Cioloș, ci tuturor guvernelor – Ponta, Boc, Tăriceanu etc, etc.

Dar mergem mai departe – cel mai banal exemplu: programul de guvernare al PSD – din care au fost luate deja măsurile de săptămâna trecută – pleacă de la premise bugetare specifice unei creșteri economice de 5,5% pe an! (N-am avut atât nici în 2016, când consumul a duduit). Haideți să ghicim împreună de unde se va tăia, pentru diferența dintre cei 5,5% până la creșterea reală?

6), Nu se cunosc, încă, încasările pe luna decembrie și se așteaptă, în mod legitim, ca ele să fie mai mici decât cele previzionate.

Dacă lucrurile vor sta așa, cel mai rău lucru care se poate întâmpla e ca deficitul să crească de la 2,6 cât spera să-l coboare guvernul Cioloș, spre 2,9% cât a fost ținta din Legea bugetului. Abia ăsta ar fi un eșec…

Problema/scuza lui Liviu Dragnea

Tema dispariției celor 10 miliarde (că i s-a spus ”gaură”, că i s-a spus ”cheltuială populistă la ultima rectificare”, că i s-a spus ”proastă gestiune a banului public” etc, etc) nu e una reală, ci provine dintr-o problemă a dlui. Dragnea. De fapt, din două probleme :

Prima. Dl. Dragnea, în calitate de premier de facto, se află pentru prima dată în postura de ”prim”. Până acum a fost în cea mai avantajoasă postură: adjunct, vice, ”beneficiar” al responsabilității asumate de alții coroborate cu relațiile și sforile personale.
Atunci când guvernul al cărui vicepremier era nu s-a mai închis cu bugetul, Dl. Ponta a fost cel care și-a asumat creșterile intempestive de fiscalitate: supraaccizele, taxa pe stâlp, CASS-uri pe tot felul de venituri etc – iar Dl. Dragnea a fost beneficiarul împărțirii acestor taxe, în calitate de ministru al Dezvoltării. Acum a ajuns în poziția nu doar de a decide, ci și de a încasa consecințele deciziilor.

Cea de-a doua problemă: nu e nicio ironie – la guvern, ca prim decident de facto, nu e ca în Teleorman. România (nu mai vorbesc de București, Cluj etc) e o altă țară decât Alexandria, iar aceste entități se conduc foarte diferit. Or în aceste zile, Dl. Dragnea se comportă nu ca un premier de facto, ci ca președintele Consiliului județan al unui județ foarte sărac – aflat pur și simplu în afara Europei. Rămâne de văzut dacă liderul PSD va reuși să treacă, psihologic și comportamental, la nivelul următor.

Problema/scuza lui Dacian Cioloș

Problema guvernului Cioloș în privința bugetului e că nu a suspendat chiar în primele luni de mandat măsurile fiscale care nu se bazau pe un studiu de impact. Dependența prea mare de dezideratele politice ale președintelui Iohannis l-au împins către ceea ce analiștii economici numeau, în ianuarie 2016 ”lipsă de curaj”.

Orice pas bugetar trebuia făcut numai după găsirea unor surse de finanțare clare. Nestând lucrurile așa, execuția pe 2016 a mers dintr-o improvizație în alta (de aia nici n-a avut bani pentru planurile sale – unele în premieră pentru România), iar deconturile s-au transferat în acest an 2017, când pot îmbrăca 4 forme : ori depășirea deficitului (ceea ce e de neînchipuit), ori tăierile de la marile investiții, ori întoarcerea în cercul vicios al previziunilor false privind veniturile bugetare, ori fiscalitatea reactivă și haotică. Sau combinația celor 4 …. În orice caz – revenirea la creșterea prin subdezvoltare.

Faptul că bugetul ”s-a tranșat” tot pe ultimele 2 luni – după același păgubos obicei – confirmă această temere.

Adevărata moștenire grea de după guvernul Cioloș e lipsa acelui curaj – de-a conta exclusiv pe banii adevărați – de la început : plecase la drum ca un european, și i s-a împotmolit bugetul pe drum ca unui teleormănean.

PS: Încerc să-mi închipui cum se simte un profesionist precum Viorel Ștefan în această zarvă penibilă. Mai ales că imaginea de mai sus e pe site-ul ministerului său.

Articol publicat de cursdeguvernare.ro