Cum a ratat Domnul Adrian Năstase

Ca român, am trăit o noapte penibilă în mijlocul acestei uriașe zarve provocate de tentativa fostului premier Adrian Năstase de-a se sustrage pedepsei – indiferent la ce măsură a ales să apeleze.

Hai să oprim telenovela care satisface atât de bine gustul acestui popor cu naturelul simțitor și să vedem adevărata dramă: nu a condamnatului Adrian Năstase, ci a Domnului Adrian Năstase. Căci domnul s-a sinucis de-adevăratelea, și a supraviețuit tentativei  numai condamnatul. 

Nu mă refer la faptul că, vrând să se împuște, a ratat ținta – pentru mine acest incident s-a încheiat odată concluziile medicilor.  Un lider care a avut forta să ajungă până în vârf, supraviețuind unor lupte sângeroase în partidul propriu și cu adversarii politici, plin de testosteronul și anderenalina mascului alfa care-și adjudecă la un moment dat puterea totală așa cum a făcut-o el,  și pe deasupra și expert în arme de foc (avea 20) și-ar fi pus țeava pistolului în gură sau la tâmplă. Așa a ratat condamnatul.

Domnul Adrian Năstase a ratat, însă, altfel.

Mai întâi, scena de miercuri după-amiază când, la aflarea sentinței de condamnare, studiourile televiziunilor s-au umplut brusc de experți, spălători de cadavre, specialiști de casă, analiști cu preț fix și târcolaci de ocazie. Niciunul nu avea mintea limpede, într-o ocazie în care putea da fiecare ce avea mai bun în el. Era invers: toți dădeau ce aveau mai rău. De la arestarea lui Gigi Becali – când piarii din ștatele de plată au năvălit în platouri debitând tot felul de inepții doar ca să-și merite banii, nu mai văzusem o asemenea isterie. În spatele acestei zarve indecente – regrupările politice, calculele specifice noii situații, evaluările de impact la public și pe strategiile de gestiune a imaginii.

Care puteau fi, toate,  curmate brusc în singurul gest prin care domnul Adrian Năstase se mai putea salva. Câte televiziuni erau – 4 sau 5 ? Ar fi durat fix o jumătate de oră, 4 sau 5 intervenții în direct:

”Domnilor, sunt Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României. Așa cum o repet de 6 ani, consider că procesele mele au fost politice. Dar sentința e definitivă, acest lucru e un fapt care nu mai poate fi schimbat și trebuie luat ca atare.

Încetați această isterie! Încetați împărțirea României în două tabere – antiNăstase și antiBăsescu. Am fost prim-ministru și chiar știu care este agenda reală a României din acest moment. Vă cer să vă întoarceți la această agendă și să vă folosiți energia cu ea. Asta vouă.

Pentru că mai am de transmis un mesaj către PSD: către Victor Ponta și ceilalți colegi mai tineri care rămân să preia partidul și să-l ducă mai departe. Concentrați-vă pe soluții și pe viziunea pe care am discutat-o în atâtea rânduri. Nu voi rămâne mult în închisoare, iar când voi reveni, chiar dacă nu voi mai putea ocupa funcții publice, voi fi alături de partid cu experiența mea de fost premier.

Către presă: Vă aștept în strada Zambaccian la ora 20,00. E ora la care voi pleca spre închisoare, așa cum a decis în mod nedrept pentru mine Justiția. Dar a decis, totuși, Justiția”.

Ar fi fost o intervenție poate cam patetică, dar care, poate tocmai de aceea, ar fi prins – și odată cu ea ar fi prins și mesajul: demnitatea celui care știe să gestioneze situații în care nu mai poate face nimic. Ar fi controlat situația în singurul mod în care mai putea fi controlată, ar fi întors-o cât se mai putea întoarce în favoarea sa, ar fi avut garantate și demnitatea și compasiunea: ar fi putut salva tot ce se mai putea salva.

A ratat-o.

A ”clacat psihic” în urmă îndelungilor hărțuieli în Justiție – așa cum de ore în șir aud în stânga și în dreapta? A fost ”om” care a cedat?

Nu, pentru că după această logică toți oamenii demni și cu personalitate ar trebui să cedeze în fața unui atare ”necaz”. Și abia de aici începe drama domnului Adrian Năstase, care e, de fapt, drama politicianului român, prea slab pentru a fi atât de puternic: Obișnuința de-a împărți oamenii în cetățeni de rangul întâi – cărora nu li se poate întâmpla tocmai lor una ca asta, și restul.

Cunosc zeci de oameni hărțuiți în justiție – care nu s-au putut apăra cu avocați scumpi, care nu și-au putut amâna la infinit procesele, care nu au încercat să obstrucționeze Justiția (cum a fost cazul recent cu șeful ISC) – o justiție la pervertirea căreia a pus umărul cu metodă însuși AdrianNăstase. Mugur Ciuvică a fost înhățat de pe stradă pentru că a răspândit ”Armaghedoane”  despre Adrian Năstase.

Fostul director al Bibliotecii Naționale a fost arestat (în mandatul lui Năstase) pentru un mărunțiș nedovedit, la o săptămână după ce a refuzat să cedeze guvernului, drept nou sediu, clădirea Bibliotecii – niște copii Xerox care, mai apoi s-au dovedit a nu fi fost reale. (Omul a trecut printr-o experiență halucinantă, a învățat că într-o țară ca România ești la dispoziția celor de rangul întâi, dar cătușele nu l-au făcut să clacheze ).

Sau listele cu cei care urmează să fie legați discutate în ședința PSD – din celebrele stenograme din 2004?

Atunci când faci sau girezi așa ceva, cum poți să ”clachezi”?

Hărțuire:  n-am nicio compasiune pentru acest condamnat, indiferent cum a încercat el să se sustragă de la pedeaspsă sau să-și spele onoarea. Chiar știu ce vorbesc.  Ca ziarist de investigații, a trebuit să fac față la 27 de procese în justiție, într-o vreme în care calomnia era trecută în Codul Penal. Jumătate din ele au fost procese grele.

Știe cineva ce înseamnă să fii hărțuit de vreunul din marii hoți în zeci de procese, în paralel, și, la capătul a doi sau trei ani în care ești audiat și prezinți dovezi că hoțul chiar a furat, faptul că ești achitat înseamnă că hoțul poate pleca liniștit ca sa-ți mai deschidă un nou proces?  Sau să te aperi nu cu o aramată de avocați, ci singur, pentru că avocatul ți-a fost cumpărat de hoț. Sau să duci în paralel 3-4-5 astfel de procese, fiecare cu stresul, presiunea și teama lui – să-ți strămuți prin țară procesele pentru că l-ai văzut pe judecător seara la un sprit cu hoțul. Colegii din presa de investigații știu ce înseamnă asta, și mai știu și ce rol juca Adrian Năstase în crearea unui asemenea sistem. N-are rost să dau alte exemple.

Asta despre hărțuire. Pentru că jocul de-a cetățenii de rangul întâi și cei rangul doi coboară în chestiile cu adevărat grave:

Doi ani cu executare: atâta se dă, fără multă vorbă, unui țăran prost care fură din propria lui pădure o căruță de lemne, dacă n-a dat-o mai întâi la pace cu polițistul satului. Și în vremea asta, numai din achițiile publice se fură 2 miliarde de euro pe an – bani din care se finanțează politica românescă, lăsând la o parte că ceea ce se numește pompos ”privatizare”  a fost o vânzare pe bani mai puțini decât comisioanele – de la guvern la ultimul orășel, vreme de toate guvernele de la Revoluție încoace. Și peste această situație: căutați din ochi un hoț care, prins, nu strigă în gura mare că dosarul lui e politic. Bineînțeles că-i politic, dacă a fost pus la furat pe criterii politice.

Nouă, cetățenilor  ”de rangul doi” de aia ne merge rău: pentru că Domnii Năstase nu apucă să pună la punct un sistem de Justiție corect și echitabil înainte să clacheze condamnații Năstase.

Aud, iarăși – la capătul celălalt al chestiunii -  că sentința de condamnare cu executare a unui fost premier e o dovadă de independență a Justiției. Fals. E un moment istoric pentru că sparge gheața și spulberă cutuma imunității de facto de care s-au bucurat până acum ăia ”cetățenii de rangul întâi” indiferent ce ar fi făcut.

E doar un moment psihologic, un pas care trebuia făcut – iar invocarea ”trofeului pentru Bruxelles” de către apărătorii fostului premier trebuie pusă invers: dacă Bruxellesul n-ar fi cerut rezultate, Adrian Năstase ar fi scăpat și de data asta. Și mulți alții ca el.

Justiția va fi independentă atunci când voi vedea că nu există nicio imixtiune politică în gestiunea cinului magistraților.

Și de pe aceste poziții ale Justiției, vreau să văd, alături de condamnatul Adrian Năstase, pe miniștrii din PDL care au furat vreme de 4 ani. Miniștrii care au confiscat mașinăria de furat de la Guvernul Năstase și au furat cu ea exact cum s-a furat în mandatul lui Năstase. Și când o să văd condamnați pe miniștrii PNL care în mandatul lui Tăriceanu au furat și pentru clientela lui Tăriceanu și pentru clientele PSD – că doar au guvernat minoritar – adică au împărțit cu majoritatea.

Până atunci, Justiția nu va fi decât arbitrul unor meciuri dintre acești cetățeni de rangul întâi atunci când nu le mai ajunge țara.

Cui îi place și cine nu se poate abține îl poate plânge pe condamnatul Năstase și tragedia umană cu care a apăsat – cum o fi apăsat – pe trăgaci. Eu o să-l plâng pe premier: pentru că în ce-l privește, am o bănuială mai urâtă decât faptul că a murit.

Articol publicat pe site-ul cursdeguvernare.ro.