Nu era Băsescu

Mulți speră că luni, 30 iulie, România se va trezi dis de dimineață ceva mai dumirită de ce i s-a întâmplat, și pregătită ”să intre în normalitate”. Nici cea mai mică șansă. Toată lumea va ieși avariată din referendumul care trage linie sub 2 luni de derivă politică și instituțională, cu mici, dar relevante, excepții. Puținii care Nu au avut ce pierde se împart în două grupuscule:

Cei din culise, care i-au folosit pe Victor Ponta și Crin Antonescu drept carne de tun în lupta cu Traian Băsescu (Voiculescu, Hrebenciuc etc – la nivel de USL) – care i-au avariat serios pe cei doi, tot izbind cu ei în porțile grele ale Cotrocenilor. Nu mai e niciun dubiu că o tactică atât de precisă împotriva instituțiilor și o aplicare atât de eficientă Nu e produsul gândirii și experienței premierului și interimarului de la președinție.

Pe de altă parte sunt cei de la nivelul partidelor componente, pentru care prejudiciile de imagine înregistrate în război de copreședinții USL se contabilizează în luptele intestine (un exemplu: electoratul PSD ia în ușor plagiatul lui Victor Ponta, dar cel puțin două treimi din PSD nu doar că nu uită, dar știu deja cum și când vor folosi acest plagiat împotriva lui președintelui lor).

Toți ceilalți vor înregistra pierderi grele. Să vorbim mai întâi de pierderile ”lor” și să vedem cum și le-ar putea gestiona.

A – Situația în care Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, în urma invalidării referendumului.

”Epoca Băsescu” s-a încheiat, o știe și președintele suspendat. Problema lui este gestiunea ieșirii din scenă și remedierea în plan politic a avariilor pe care PDL – în general dreapta – le-a suferit în anii crizei și după măsurile de austeritate.

În plan personal e posibil să facă un gest spectaculor, care să atenueze problema de legitimitate care rezidă în invalidarea referendumului. Nu e o informație, e o supoziție – ar putea fi acest gest, ar putea fi altul: să-și prezinte demisia condiționând-o, însă, de măsuri de modernizare a statului: ”Domnilor, aveți aici demisia mea, e gata scrisă: devine valabilă din momentul în care va fi modificată această Constituție ambiguă. De fapt, devine valabilă din momentul în care veți respecta hotărârea poporului la referendumul din 2009: unicameral și 300 de parlamentari. Dacă nu consimțiți, rămân la Cotroceni și voi lupta mai departe pentru respectarea acestei dorințe a poporului” – ar putea suna, politicește, propunerea (de neacceptat pentru niciun partid) a lui Traian Băsescu. Asta în planul parcursului său politic personal.

Mai există un nivel al mizei întoarcerii sale: cel al politicii externe. Pentru Europa, revenirea lui Băsescu ar fi ”întoarcerea interlocutorului” la Bruxelles și revenirea în fruntea unei țări semiprezidențiale a unui om care știe ce are de făcut.

Pentru PDL ar fi nu doar victoria psihologică, ci și speranța secretă că s-ar putea întoarce, după parlamentare, la guvernare într-o alianță: e greu de crezut că USL, care a luat la locale 48% vot politic, nu va mai fi pierdut în ultimele 2 luni 4-5-poate 8 procente.

Nu va putea coabita cu USL: pentru politica externă va forța neîncetat înlocuirea catastrofalului Marga, va conserva situația de la justiție (Parchetul general, DNA etc), va arunca din când în când câte o grenadă cu cuiul scos pe masa la care se întâlnesc copreședinții USL. Mai ales în breșa făcută de plagiatul lui Victor Ponta. Ceilalți vor riposta.

B - Situația că Traian Băsescu este demis, că USL câștigă victoria pentru care, practic, a fost formată această alianță. Complicat – atât pentru USL, cât, mai ales, pentru ”puciștii” al căror succes înseamnă, de fapt, intrarea pe un teren incredibil de ostil. Mai ostil decât chiar câmpul de bătălie cuTraian Băsescu.

Mai întâi, lucrurile ”soft”:

Crin Antonescu – președinte, fie și interimar, al României. Va gestiona – promulgări, numiri, reexaminări etc – legislația produsă în parlament sau aiurea. Va ceda, de facto și inutil sub aspectul eficienței, către Victor Ponta, atributele în politica externă. De altfel e foarte greu de închipuit – până și la nivelul imaginației vizuale – un Crin Antonescu la masa Consiliului European, mai ales după ce s-a petrecut în România ultimelor săptămâni. Poate și pentru că – în afară de un oarecare talent oratoric cu valabilitate strictă doar în registrul de la București – și-a ținut la secret viziunea și calitățile de șef al statului. Crin Antonescu cel de la alegerile din 2009 a murit de mult.

Ce aduce nou acest Crin Antonescu nou? Hmm: a bifat deja, în doar două săptămâni, un sfert din lista de încălcări ale Constituției de care este acuzat Traian Băsescu – mai puțin cele ce țin de implicarea în actul guvernamental: acolo e chiar greu, trebuie să mai întâi să înțelegi și să pricepi ce se întâmplă, și trebuie să te mai și lase cei care-l țin în șa pe premier.

Victor Ponta: vulnerabilizat și în plan intern și, mai ales, pe plan extern. Cei care spun că Traian Băsescu oricum nu conta în politica externă se pripesc: Da, Băsescu nu era președintele pe care să și-l fi dorit românii care au ceva pretenții de la țara lor; dar totuși: Victor Ponta? Ponta cel de azi, nu cel de acum 3-4 luni, ”tânăra speranță” pe care-l căuta din ochi oricine privea în viitorul mediu.

Problema sa e că încă nu reușește să înțeleagă un lucru absolut elementar: viitorul său în politica europeană (că politica României va fi, în următorii ani doar o anexă a politicii europene) a primit o lovitură mortală în momentul în care s-a așezat la masa Consiliului European după ce Curtea Constituțională stabilise că în acel moment nu avea ce căuta acolo, iar ceilalți 26 de la masă știau acest lucru. Numai printr-un joc al conjuncturilor va remedia acel prejudiciu – și asta numai dacă are și noroc.

Și acum lucrurile ”hard”:

-, Leul se duce la vale nu doar din cauza crizei politice, ci și din cauză că lipsește orice indiciu că ar exista o politică economică coerentă gata să-l susțină. De altfel, cele două nenorociri se completează reciproc și formează un amestec care le va exploda în față nu decidenților, ci celor care asistă la acest festival al inconștienței. Iar ce am auzit până acum în materie de planuri și strategii (admitem că USL nu a avut vreme să ia măsuri concrete – știm cu toții de ce) sunt proiecții vagi într-un viitor sumbru.

-,TVA 9% la alimente? Încă nu există la guvern o simulare și un studiu de impact, făcute profesional pentru asta, iar FMI-ul asta va cere.

-, Subvenționarea energiei pentru irigații. Care irigații, într-o țară cu arabilul fărâmițat? În plus: seceta cumplită pe care tocmai o parcurgem, va afecta serios PIB-ul și creșterea – norocul României au fost în 2011 ploile care au făcut din agricultură regina creșterii economice și a ieșirii din recesiune. În plus,apropo de PIB – cum e pregătit ACUM anul 2013, când creșterile salariale de 8+8 % vor fi plătite tot anul: prăbușirea cursului să trăiască, cu tot ce înseamnă asta pentru mediul de afaceri și pentru puterea de cumpărare.

-, Probleme grave în Spania și Italia: niște sute de mii de români ar putea alege în orice moment să se întoarcă acasă, acolo unde cel puțin au o casă.

-, poziționarea în cadrul UE e o carte tot mai grea în politicile viitorului iminent – ce spui, ce primești, de oferi (și, în definitiv, cine ești, sau cine mai ești) într-un moment în care Franța e dispusă să cedeze suveranitate pentru eurobonduri, iar ministrul de externe al spaniei numai că nu conjură marii contributori să facă mai repede guvernul economic comun?

-, resursele naturale rămân monedă de schimb – așa cum au fost în ultimii 22 de ani – gazele de șist, conducta Isaccea-Negru Vodă, liberalizarea pieței de energie și toate celelalte: cum se va negocia dacă, pentru a primi sprijin și certificate de bună-purtare politică, trebuie din capul locului ca viitorii cumpărători să închidă ochii la derapajele instituționale? Ca Petrom-ul? Ca Bechtel? Ca EADS?

-, acum 3-4 luni, pentru liderii USL acordurile cu FMI erau ”împovărătoare”, ”le vom renegocia imediat ce vom veni la putere”. Acum vicepremierul anunță dorința guvernului de-a mai încheia un acord – criza politică și situația economică reclamă nu doar banii, ci și credibilitatea în fața ”piețelor” sătule de incoerență economică și criză politică.

-, discursurile și politicianismele țin, poate, în colegiul lui Victor Ponta – acolo unde Plagiat poate deveni un nume într-un certificat de naștere, alături de Dolar – dar în fața celor care decid cum să se poziționeze față de România desființarea și înființarea de instituții în beneficiul premierului sunt abuz de putere și punct.

-, mai trecem? Da: o măsură precum creșterea pragului de la care se plătește TVA e morfină, nu medicament pentru cancerele din mediul de afaceri. Iar noi avem la Economie un ”delegat” interimar (un vameș!), căci PNL n-a reușit să producă, în 3 ani de opoziție, un ministru sau un șef de partid în locul lui Antonescu.

De altfel, e aproape de necrezut ca, după 3 ani de opoziție, să nu fii în stare să ieși la defilare cu o garnitură de miniștri pe care să n-o rărească, într-un ritm amețitor, Justiția sau ANI, și cu niște planuri de guvernare minimale – planul A, Planul B, C etc.

Astea toate ar trebui să țină guvernul în ședințe 24 din 24 de ore – și dacă ar fi făcut-o, USL ar fi intrat fluierând în alegerile parlamentare din toamnă. În loc de ele, vedem un sevraj al puterii, iar nevroticii se află în plină criză și dărâmă și sparg totul în calea lor.

Nu mă număr printre zăltații care o țin langa de dimineața până dimineața cu ”puci”, ”lovitură de stat” etc, etc. Experiența îmi spune, însă, două lucruri: a) Știu, după aceste 3-4 săptămâni, cum va guverna USL și ce va face cu instituțiile statului după ce va veni la putere. b) Colegii/partenerii/mentorii europeni vor pleaca, în următorii 2-3 ani, de la premisa că în România alinierea la standardele instituționale europene Nu e un proces ireversibil, că e încă o țară de la care te poți aștepta la orice, și că singura soluție e mult-așteptata și discutata guvernanță.

Puse cap la cap, toate acestea configurează România de după referendumul de duminică. Doar câteva săptămâni ne va lua să înțelegem că toate astea sunt simptomele unor boli cronicizate în politica și guvernarea românească – fie pe stânga, fie pe dreapta – și că problema Nu era Băsescu, indiferent ce se va întâmpla la referendum.

**

Bun: cum rămâne cu ”valorile europene”, ”modernizarea instituțiilor statului”, ”noua clasă politică”, ”noua generație de guvernanți”? – ne întrebăm astăzi Noi, nostalgicii anilor 2005-2007, când, în fața ușii, speram că aderarea va simplifica trecerea noastră de la politica rudimentară la guvernarea responsabilă ? În loc de răspuns, mi se naște în minte o altă întrebare: cum ar fi arătat lucrurile în instituțiile statului astăzi, la patru săptămâni de la asaltul USL, dacă reacțiile de la Bruxelles n-ar fi existat?

Răspunsul îl găsim privind la cei care produc această clasă politică și la pretențiile pe care le ridică cei guvernați.
3 milioane de români la cea mai activă vârstă sunt plecați, iar asta înseamnă că 30% din populația activă Nu decide aici. Nu alege în funcție de interesele sale de oameni activi, nu pune presiune pe clasa politică (cu banii, logistica și activișii a trei mari partide se mobilizează la protestete de orice fel doar câteva mii de nemulțumiți în mod real), nu produce criterii de selecție a decidenților guvernamentali. Or o țară nu pierde 30% din populația activă nici după un război.

Ceilalți trec prin referendumul de duminică, iar rezultatul, indiferent care va fi el, e viziunea despre viață, lume și guvernare a celor care-au rămas.

Articol publicat si pe site-ul cursdeguvernare.ro.