De același autor
Nimeni nu vrea să înveţe nimic decât pe pielea lui – fără să-i mai punem la socoteală pe cei grei de cap. Rezultatele alegerilor (cred că nu vor fi diferenţe spectaculoase faţă de exit-poll-uri) arată nu că PDL-ul a pierdut şi că va pierde şi parlamentarele. Ci arată motivul sanţiunii categorice pe care o primeşte PDL şi încă: două fenomene periculoase pe scena politică.
Mai întâi, sancţiunea: Votul de ieri nu a fost împotriva austerităţii, împotriva vieţii grele a celor care poartă criza – că sunt ei simpli angajaţi sau oameni care-şi duc cu greu afacerile. A fost un vot împotriva PDL, foarte asemănător cu lovitura care a pulverizat PNŢCD-ul.
Treacă-meargă măsurile de austeritate, modul prostesc în care s-au luat – nu vorbim acum de competenţa guvernelor Boc, nişte exemple AICI, AICI şi AICI. Semnele unei adevărate pofte de răzbunare se văd în prezenţa peste aşteptări de mare la vot, în caracterul neobişnuit de „politic” al votului pentru locale şi în alungarea PDL din chiar fief-urile sale.
PDL a fost spulberat ieri de metehnele care, cu 8 ani în urmă, trimiteau în opoziţie un PSD care, prin faptul că reuşise să confişte statul, părea de nezdruncinat. Atenţie: un PSD care şi el stătea bine „la cifre”: un deficit mai mult decât decent şi o creştere economică deasupra oricărei îndoieli. Şi în 2004 a fost tot un vot anti: antiPSD.
1. Mai întâi, aroganţa şi cinismul cu care cei 15-20 inşi (urmaţi de cohorte nesfârşite de clientele) care au făcut politica PDL s-au poziţionat faţă de „poporul” care a dus criza. Şi nu doar insolenţa vechilului care împarte „bucatele”, ci şi biciul din mâna acestuia. Cum să justifici noul cod al muncii acuzându-i că nu muncesc pe cei concediaşi de criză şi chiar de măsurile prosteşti ale guvernului? Cum să pui chiar totul pe cei puţini care-şi conduc afacerile corect, în timp ce criza aduce prosperitate clientelei de partid? Cum nu-ţi cade limba când vorbeşti de competenţă şi profesionalism ca „valori ale dreptei”, în vreme ce toată lumea, de la rechini la baroneţii locali îşi strecurau oamenii de gumă în cele mai sensibile puncte ale statului? Şi cum să mai vorbeşti, după aia, fără să-ţi crape obrazul, de „modernizarea statului”? Şi, în general, cum poţi crede că vei insulta la infinit inteligenţa alşegătorilor care te aşteaptă, din patru în patru ani, la colţ, fără să plăteşti? Să plăteşti greu, ca PNŢCD.
Aceeaşi aroganţă şi convingere că poţi păcăli lumea la infinit a scufundat şi PSD-ul, care a avut nevoie de o alianţă puternică pentru a reveni la putere.
2. Apoi: cei 15-20 de inşi care au făcut politica PDL nu se mai săturau! După ce au confiscat maşina de furat bani din teritoriu de la PSD, după ce au pus mâna pe hăţurile marilor afaceri naţionale cu energie (vezi contractele băieţilor deştepţi făcute de guvernul Năstase şi prelungite de miniştrii PDL), au mers cu plastografia până la capăt şi au îmbunătăţit-o. Numai Miron Mitrea mai avusese trei ministere (adică BANII) într-unul singur, ca Elena Udrea. Dar numai Elena Udrea a încercat să bage pe gâtul finanţatorilor internaţionali (în timp de criză!) un program croit din capul locului pentru corupţie şi clientelism ca PNDI – au vrut, adică, să fure până în ultima clipă, până în luna parlamentarelor. Şi numai Jeffrey Franks ştie cum a blocat acest sistem de scurs miliarde de euro peste „voinţa politică” a partidului.
3. Apoi: nu poţi „vinde principii” prin gura unor oameni total rupţi de realitatea din ţară, care n-au dovedit niciodată că se pricep efectiv la ceva. Ce guvern e ăla în care Elena Udrea e cel mai bun ministru? Ce „ideologie” poţi ambala în părerea despre lume şi politică a lui Ioan Oltean? Ce soluţii poţi produce pentru domenii din economie care au nevoie de adevărate revoluţii şi cu oameni vizionari pe măsură, cu Gheorghe Flutur ministru?
Am mai văzut filmul ăsta acum 8 ani, când „invincibilii” şi cei care sperau că „poporul va înţelege sacrificiile politice” erau trimişi la podea pe coji de nucă.
Acum avem, însă, o noutate, şi ea prevesteşte pericolele care se ivesc la orizontul vieţii noastre politice şi, prin consecinţă, guvernamentale: rezultatul votului de ieri (neaşteptat de politic) şi uninominalul într-un singur tur care se anunţă la toamnă.
Ce se vede dincolo de ele:
1. Mai întâi, probabilitatea ca votul uninominal să creeze un câştigător devastator al alegerilor viitoare. Un 15-20 de inşi care contează la USL cu 65-70% e, pentru români, la fel de periculos ca un partid al celor 15-20 de inşi din PDL fără opoziţie. Mă uit la cine apare de vreo 3-4 săptămâni la televizor şi mi-i milă de Victor Ponta: ori îi hrăneşte, ori or să-l devoreze. Iar abuzurile de care e capabil un partid fără opoziţie nu le vor suporta cei de la PDL şi clientela lor: ci tot cei care au dus, duc şi vor duce încă 8-10 ani de-aici înainte criza.
2. Cel de-al doilea pericol, pe care sunt aproape sigur că niciunul din PDL nu-l simte ca pe o responsabilitate faţă de sănătatea politică a ţării: golul de influenţă şi putere care tocmai se cască pe dreapta eşichierului politic. Acum e bine, lumea aşteaptă ca guvernul de stânga să mişte ceva. Curând însă, după alegeri, vor apărea nemulţumiţii de măsurile (sau de lipsa lor) guvernului Ponta: pe partea dreaptă pot apărea malformaţii ideologice, monştri politici, mutanţi. A uitat cineva cum, în 2000, după implozia PNŢCD, ne grăbeam să-l votăm pe Ion iliescu numai să nu ne trezim cu Vadim Tudor preşedinte? Scriam în urmă cu un an: „Acest PDL nu va supravieţui opoziţiei”. Hai să ne uităm la scena politică din Ungaria. Hai să ne uităm la amestecul exploziv – uşor de scăpat din retortă – din politica Greciei.
Dar cine mai judecă aşa, şi cine „bate” cu viziunea politică până la o atare posibilitate – reală? Şi cine se mai gândeşte că „politică” înseamnă guvernare şi consecinţe – până la nivel de viaţă personală şi afaceri? Şi că – atâtat vreme cât guvernul respectă cifrele impuse de Tratate şi finanţatori – în interiorul lor poate face orice cu oricine?
PS: Între prietenii şi amicii mei din stânga şi din dreapta: lume bucuroasă, lume tristă. Pentru toţi: nu-i timp de emoţii. E puţin mai serios decât ne-o permitem până şi noi, românii.
PS2: La ora la care închei acest text, Adriean Videanu apare din când în când la televizor şi mai anunţă că PDL a mai câştigat o comună, un orăşel, nuşte consilieri pe aiurea. Nu pot decât să închei cu începutul: “Nimeni nu vrea să înveţe nimic decât pe pielea lui – fără să-i mai punem la socoteală pe cei grei de cap”.
.jpeg)
