De același autor
Anul trecut, presiunea exercitata dinspre o anumita parte a presei pentru eliberarea din arest a lui Gigi Becali a fost, chiar in Saptamana Patimilor, incununata de succes. “Free Gigi” a fost parola pe care si-au asumat-o nu inconstient, ci iresponsabil mai multe personaje care activeaza sau care graviteaza in jurul mass-media si cu care a fost, pina la urma, pus la pamint bunul simt si statul de drept. Becali a ajuns in Parlamentul European (unde face binecunoscuta figura de clovn de joasa speta!) si, catre toamna, a cautat in repetate rinduri sa isi arate recunostinta pentru cei care au fost in spatele unui moment rusinos, deopotriva, pentru o parte a presei autohtone si pentru o buna parte a justitiei de la noi.
Mutatis mutandis, anul acesta, tot in preajma sarbatorilor pascale, in spatiul public s-a desfasurat o operatiune de “eliberare” a lui Catalin Voicu de sub forta teribila a propriilor vorbe, vorbe grupate in de-acum celebrele “stenograme” care promit, si sub aspect juridic, foarte multe. Catalin Voicu nu a fost (inca!) arestat, dar, prompt si, din fericire, deocamdata mai degraba ineficient, au sarit sa il apere cei din – parafrazez putin! - serviciul de protectie si paza al statului-retea, formula de organizare cvasi-mafiota in care dl Voicu visa sa detina un rol foarte important. Au fost, cum era inevitabil de fapt, mai multe formele in care s-au creat scuturi de aparare in jurul unui personaj care a amenintat ca daca va cadea el e probabil sa cada multi altii fiindca, simte el, “s-a dat drumul la teava”.
Telejustitia. E o partitura clasica scoasa in regim de urgenta in fata de fiecare data cind devine de notorietate ca un politician de rang inalt are probleme cu justitia. Schema retorica e simpla: se muta sau se incearca mutarea accentului de la problema la ecourile mediatice ale acesteia! Acuzele sint trecute in plan secund sau –ideal si des! – chiar ignorate, iar vinovatia e transferata asupra mesagerului. “Justitia nu se face la televizor” – e fraza inevitabila din repertoriul “sepepistilor” infractorilor care ies in presa. Justitia se face la tribunal – acolo unde, in spetele foarte delicate, domina personaje precum Lidia Barbulescu, Mona Pivniceru sau Costiniu (sot&sotie!).
Tapalaga, spune tot! Tactica de a muta accentul de pe mesaj pe mesager a cunoscut, in aceste ultime zile de “scandal Voicu”, un moment aparte si trist. Dan Tapalaga, cel care a scos in premiera “stenogramele” cu Voicu pe Hotnews, a fost aproape somat sa dezvaluie cum le-a obtinut, virulenta somatiei sugerind ca unul din putinii jurnalisti de top care a ramas cu spatele drept e implicat in tot felul de jocuri murdare, cu atit mai mult cu cit jurnalistul a fost, pentru citeva luni, si purtator de cuvint al Monicai Macovei – dusman de virf al Romaniei in evaluarea celor care nu au nimic impotriva statului-retea. Mai mult, somatia include si aluzia ca in alte tari sa scoti la iveala documente precum cele in care e “prins” Catalin Voicu poate aduce si ani de arest. Socant, trist si, cred, fara precedent: somatia de a dezvalui sursele adresata lui Dan Tapalaga e opera cuiva care, doar formal, inca mai face parte din breasla jurnalistilor: Cornel Nistorescu, el insusi girant al unor celebre stenograme in 2004 – remeber: surse “Eminescu”? – pentru care nimeni din presa nu a cerut ca actualul automobilist periculos care a ajuns Nistorescu sa fie arestat la acea vreme.
Basescu stie tot! E, de asemenea, o formula clasica. Afara ploua! – de vina e Basescu! Afara e soare! – de vina e Basescu! E arestat un corupt! – Vinovat e Basescu! Nu e arestat nici un corupt vreme de citeva luni! – Vinovat e Basescu! Retorica de acest tip – care il plaseaza pe Basescu la butonul decisiv in scandalul Voicu nu a lipsit, dar, deocamdata, spre deosebire de trecutul recent, intensitatea asaltului mediatic in aceasta directie e neasteptata de mica. Mai e timp!
Stat securistic! O alta linie de aparare pe care o folosesc cei care fac scut uman si retoric in jurul lui Voicu e aceea care spune ca scurgerile catre presa a inregistrarilor ar fi semnul clar ca traim in teroare, daca nu chiar de-a dreptul in dictatura, ca sintem supusii unui necrutator Big Brother. Catalin Voicu – om cu pacatele lui – ar fi, in aceasta logica, victima de sezon.
Voicu-petarda! Cazul senatorului PSD garantat de Vanghelie ar fi, de fapt, un truc utilizat de actuala putere pentru a masca problemele grave cu care se confrunta Romania. Miza: mutarea atentiei de la adevaratele probleme ale Romaniei! E un scenariu pe care l-am auzit des rostit in prime-time de zile bune incoace. Nu e, sint sigur, inocent! E – si acesta! – clasic.
Ridiculizare si minimizare. De pilda – discursul public al lui Ion Iliescu cu privire la personajul pe care l-a cultivat cind era presedinte: Voicu e un fel de vorba-lunga; plantarea lui in Parlament a fost o optiune nefericita pentru PSD; nu l-a cunoscut pe Voicu cind acesta lucra la Cotroceni; Voicu e un gargaragiu; dar scandalul Voicu e hiperdimensionat. Avem alte probleme in tara – mult mai serioase! – lasa sa se inteleaga Ion Iliescu.
Programul “Boala, inima, spital”. E un fel de santaj afectiv pe care il practica cei care utilizeaza argumente de acest tip. Pe scurt: e inuman ca un om – fie si suspectat de coruptie! – aflat in situatia lui Catalin Voicu (adica: internat in spital cu probleme cardiace!) sa fie “hartuit” de justitie.
Am facut un inventar minimal al tehnicilor prin care s-a incercat in ultimele saptamani mutarea accentelor in dosarul Voicu. Incurajator e ca forta declaratiilor redate de inregistrarile ajunse la presa coplesesc, deocamdata, metodele de deviere utilizate de oamenii celor care se simt foarte inconfortabil cu ceea ce a spus si facut Voicu.
E si o veste proasta insa – a semnalat-o inaintea mea, pe blogul sau, Sever Voinescu: Voicu spune, la un moment dat, ca daca Geoana pierde, “reteaua” tot e functionala, in regim de gherila. Sa fim atenti, deci!
