De același autor
corectitudinea procedurilor electorale au influentat tendintele guvernarii si practicile democratice. Cat de posibil ar fi fost razboiul din Irak fara controversatele alegeri prezidentiale americane din 2000? Buna-credinta nu este suficienta pentru a avea certitudinea unui sistem corect. In Georgia, unul din ultimii supravietuitori ai perioadei comuniste, Eduard Sevardnadze, a fost debarcat de la conducere in urma unor fraude electorale, realizate in pofida observarii internationale, in noiembrie 2003.
Una din cauzele dezinteresului romanilor fata de politica ar putea fi suspiciunea privind fraudarea alegerilor. Mitologia fraudei politice in Romania este tot atat de veche pe cat sunt si alegerile. In 1857, cu ocazia primelor alegeri din Principate pentru Divanul ad-hoc, a izbucnit si intaiul scandal de frauda al carui impact international a marcat istoria ulterioara a Romaniei. Iar atunci nu vigilenta sau organizarea unionistilor a permis descoperirea falsificarii alegerilor din Moldova de caimacamul Nicolae Vogoride, ci curajul sotiei sale, Ecaterina (Cocuta) Conachi, sora vitrega a lui Costache Negri si fiica a celebrului logofat-poet Costache Conachi. Descoperind corespondenta secreta a guvernatorului cu rudele sale din Fanar si avand proba interventiei Portii pentru falsificarea alegerilor, aceasta a predat-o fratelui sau, care a facilitat publicarea in L'Etoile d'Orient, editat la Bruxelles. In Moldova, aceste dovezi au circulat ca Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice si au contribuit la relansarea procesului electoral. Acesta a fost contextul care l-a lansat pe prima scena a vietii politice pe Alexandru Ioan Cuza, parcalab de Galati la acea data, ruda cu Vogoride (care il numise in functie si ii facilitase ascensiunea rapida in armata), a carui demisie a dus la maximizarea scandalului. In fata refuzului Imperiului Otoman de a anula alegerile, Franta, Rusia, Prusia si Sardinia au rupt relatiile diplomatice cu Istanbulul. Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce incurajau Poarta sa nu accepte noi alegeri, si celelalte state participante la Congresul de la Paris au ajuns in pragul declansarii unui razboi ce a fost impiedicat doar de intalnirea de la Osborne dintre Napoleon III si Regina Victoria, in urma careia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate.
Si atunci, ca si acum, conflictul dintre prooccidentali si antioccidentali (discreti, dar influenti) avea, dincolo de forme ideologice mai mult sau mai putin mimate, puternice accente personale, dublate de interesul de a controla resursele politico-economice.Devenit domn al Principatelor Unite dupa 1859, Cuza nu a ezitat sa foloseasca, in confruntarea sa cu opozitia, metode autoritare si sa influenteze rezultatele alegerilor. Introducerea Senatului ca un "corp ponderator" in Statutul dezvoltator era o lovitura de stat constitutionala menita sa limiteze rolul Adunarii Deputatilor. Prin institutia ce isi aniverseaza anul acesta cei 140 de ani de existenta, formata din senatori de drept si senatori numiti de domnitor, Cuza isi asigura controlul absolut asupra vietii politice, astfel ca nu doar majoritatea conservatoare, ci parlamentarismul era afectat. In perioada monarhica singurele alegeri ce nu sunt suspectate de frauda sunt cele din 1928, castigate de taranisti pe fondul crizei liberalilor de dupa moartea, in 1927, a lui Ionel Bratianu. Sistemul constitutional inaugurat in 1866 si mentinut dupa modificarile constitutionale din 1923 presupunea numirea mai intai a primului-ministru si apoi convocarea alegerilor. Nici un guvern ce a organizat alegeri in Romania, cu exceptia guvernului Tatarascu, in 1937, nu le-a pierdut. In functie de dimensiunea corpului electoral, mijloacele folosite au variat. Pana la impunerea votului universal, in 1919, controlul sectiilor de votare era suficient pentru a desemna formatiunea invingatoare. Caragiale, in O scrisoare pierduta, lasa sa se intrevada, intr-o nota comica, arbitrariul guvernamental in forma sa prefecturala si influenta politieneasca asupra alegerilor. Constantin Bacalbasa, in Bucurestiul de altadata, martor si victima a practicilor electorale de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, descrie utilizarea à la roumaine a agentilor electorali, in fapt batausi platiti sa impiedice electorii recunoscuti ai partidului advers de a-si exercita dreptul electoral. Partidul ce obtinea astfel controlul cat mai multor sectii de votare castiga alegerile, iar complicitatea autoritatilor era mai mult decat transparenta. Mimarea procesului electiv a contribuit la compromiterea democratiei si a oferit un alibi miscarilor extremiste ce vor inflori dupa primul razboi mondial. O data cu introducerea votului universal, in 1919, modalitatea de fraudare s-a adaptat. Falsificarea rezultatelor nu se mai putea obtine prin contributia "agitatorilor stradali", dar, in regiunile aflate sub regimul Legii martiale, precum Basarabia si Cadrilaterul, victoria guvernului era asigurata. Candidat taranist exilat intr-o circumscriptie din Cadrilater, la alegerile din 1926, Grigore Gafencu relateaza in Însemnari politice experienta retinerii sale de catre reprezentantii Ministerului de Interne condus de Octavian Goga, in plina campanie, si eliberarea sa, o data ce rezultatele au fost publicate. Fragmentarea vietii politice si aparitia guvernelor de coalitie au justificat introducerea primei electorale, o alta metoda de eludare a votului si de asigurare artificiala a majoritatii absolute. Prin modificarile Legii electorale din 1926, partidul ce obtinea 40% din voturi primea ca premiu 50% din mandate, iar din cealalta jumatate un numar de mandate echivalente cu proportia voturilor obtinute.
Votul cenzitar dintre 1866 si 1919 permitea un tip de frauda, reprezentarea proportionala dintre 1919 si 1937 o alta, dar rezultatul era acelasi: criza democratiei. In 1937, Carol al II-lea credea ca este momentul unei guvernari personale, astfel ca a impiedicat realizarea pragului de 40% de catre liberali, care au ocupat totusi prima pozitie cu 36%. Guvernul insa a fost format de Partidul National Crestin, condus de Octavian Goga si A.C. Cuza, clasat pe locul al patrulea cu 9,15%; lovitura de stat din 10 februarie 1938 devenea justificabila, iar guvernarea autoritara, posibila. Plebiscitul pentru Constitutia din 1938 a fost un simulacru in care s-a practicat votul deschis, doar 5.483 de romani avand curajul sa voteze impotriva, contra a 4.300.000. Ultimele alegeri din Regatul Romaniei, din 19 noiembrie 1946, au fost fraudate prin inversarea proportiilor: Guvernul Groza, reprezentat prin Blocul Partidelor Democratice, si-a revendicat 70% din voturi, iar restul de 30% din locuri era impartit celorlalte partide (PNT 13%, Uniunea Populara Maghiara 8%, PNL 4%). Campania electorala represiva si eludarea vointei electoratului atingeau apogeul. Alegerile comuniste nu au fost doar o forma de reprimare a celui mai simplu protest, cel electoral, prin supravegherea participarii, ci si un exercitiu de falsificare cu consecinte asupra situatiei actuale. Complicitatile formate pentru a prezenta cifre de participare cat mai mari si rezultate cat mai aproape de asteptarile partidului constituite atunci au rezistat schimbarii de regim. Dupa 1990, suspiciunea fraudarii alegerilor a marcat istoria recenta a Romaniei. Campania electorala pentru alegerile din 20 mai '90 ducea mai degraba spre 1946 si nu anunta o democratizare lina. Anularea alegerilor de la Costinesti, din 2004, dezvaluie varful unui aisberg pe care folclorul electoral il intuieste. Cel putin sapte metode de fraudare a alegerilor populeaza imaginarul politic romanesc. De la "suveica" (preluarea buletinelor stampilate de catre alegatori la intrarea in sectia de votare si predarea in schimb a buletinelor nestampilate la iesire) la "stafeta" (varianta mai simpla a precedentei, constand in nedepunerea de catre cativa din primii alegatori a unor buletine stampilate si predarea lor reprezentatului partidului, care le distribuie catre alti votanti), de la "camasa albastra" (o alta varianta a primei metodei, in care alegatorul se declara incapabil sa se concentreze asupra votului si cere asistenta unui anume membru al biroului sectiei de votare - cel in "camasa albastra", spre exemplu) la "inlocuire" (substituirea buletinelor votate si inlocuirea lor cu altele stampilate "cum trebuie"), insecuritatea si manipularea buletinelor de vot ocupa un loc important in mitologia alegerilor romanesti. Pe de alta parte, "infiltrarea" (prezentarea unor persoane la o alta sectie de vot decat cea la care sunt arondati, unde, cu complicitatea reprezentatului partidului, ar vota in numele unui alt alegator), "excursionistii" (formula inspirata de existenta listelor speciale, care permit votarea alegatorilor arondati unei alte sectii sau dintr-o alta localitate) sau "netransportabilii" (utilizarea urnei mobile pentru a obtine votul unor persoane in varsta care altfel nu ar putea participa la scrutin) indica o alta directie, cea a votului multiplu sau a votului conditionat administrativ. Intr-o conjunctura bipolara precum cea romaneasca din 2004, nu doar scorul partidelor, ci perceptia si eficienta democratiei este in joc. Daca Legea electorala prezinta multe puncte slabe ce pot fi speculate pentru a falsifica rezultatele alegerilor (organizarea sectiilor de votare in unitatile militare, spitale, maternitati, sanatorii, gari etc., votul doar cu cartea de identitate, prezenta unui singur observator intern intr-o sectie de votare, conditii restrictive pentru organizatiile etnice nereprezentate in Parlament), atunci doar vigilenta civica poate compensa neajunsurile. Cu o istorie electorala controversata, cu o legislatie permisiva, organizate de alesii locali si de prefectii afiliati politic, alegerile romanesti nu sunt deasupra oricarei banuieli. De transparenta si corectitudinea lor depinde legitimitatea guvernarii si stabilizarea democratiei.
