Doctoratul lui Bode e maculatură: 17 motive

Am citit teza prezentată de actualul ministru de interne în 2018 la UBB, având drept obiect securitatea energetică a României. Am alcătuit un raport strict tehnic, evitând însă limbajul prețios, utilizat de unii profesori în referatele ce însoțesc susținerile de doctorat. Am trimis, în schimb, cu minuție la pagini. Pentru a ușura lectura, am numerotat motivele pentru care L. Bode nu trebuia să primească titlul de doctor. Iată-le:

1. Autorul nu a pornit de la o ipoteză verificabilă, așa cum cere orice demers de cercetare. A înlocuit-o cu patru „premise”, care sunt, de fapt, niște profeții de tipul „securitatea energetică va cunoaște noi dezvoltări” sau „rivalitățile dintre actori nu vor fi confruntări directe” (p. 5). Edificiul cercetării nu are fundație.

2. Bode face o confuzie și în privința „obiectivelor de cercetare” ale tezei, fiindcă atunci când le descrie, el enumeră obiective de ordin practic, ele însele prost înțelese – un exemplu e, de pildă, „ce poziții trebuie să adopte România în viitor cu privire la energie?” (p. 5) –, ca și cum demersul tezei de doctorat ar fi o planificare strategică, nu o analiză a strategiei.

3. Doctorandul nu pare să fi asimilat sensul metodologiei. Atunci când a redactat cele 20 de rânduri consacrate acestui important capitol în orice demers academic, el n-a făcut altceva decât să repete că va aborda „documentele” – în principiu, unele legislative – atât cantitativ, cât și calitativ și să adauge că, din când în când, va abandona descrierea plată și va prezenta „relații de cauzalitate” (p. 6). Cum nu a indicat vreo serie de politici sau de decizii în domeniul energetic, rezultă că Bode ar fi vrut să examineze cauzalități la nivelul textelor. E pur și simplu aberant.

4. Planul expunerii la care s-a oprit e incomprehensibil: Bode a ales să pornească de la descrierea dezvoltării durabile din perspectiva securității energetice (cap. II), pentru a vorbi apoi despre modul cum interese naționale afectează coeziunea europeană în chestiunea energiei (cap. III), trecând după aceea la o analiză a securității energetice europene – ca și cum ea ar exista totuși, dar anunțând că, așa cum e, are „implicații asupra altor sectoare”. În loc să aflăm care anume sectoare sunt în suferință din pricina UE, dăm peste o pretinsă analiză a pozițiilor statelor din NATO privitoare la securitatea energetică, apoi peste 3 pagini despre exporturile de petrol ale Rusiei către cei trei principali clienți ai săi – Germania, Polonia și Olanda (cap. IV, p. 148). Textul e încheiat de un capitol despre România în „trecut, prezent și viitor” (cap. V). Mă grăbesc să spun că în respectivul text nu apare nimic despre trecut.

5. Înainte de a expune rezultatele investigației conform acestui plan haotic, L. Bode simulează un excurs teoretic. Nicăieri altundeva în cuprinsul lucrării, lipsa discernământului nu e mai stridentă. Autorul nu înțelege ce înseamnă alegerea unei definiții de lucru a securității energetice: el enumeră unsprezece definiții, pe care le reproduce în engleză, apoi în traducere română, după care afirmă că fiecare utilizator se oprește la una dintre ele „în funcție de factori și elemente” (p. 21). Avem de-a face cu o ilustrare desăvârșită a analfabetismului funcțional: Bode nu procesează ce citește.

6. Nivelul prelucrării informației e dezolant. Atunci când își propune să deslușească – însă tot prin simplă copiere – definiția termenului „securitate” (fără specificul dat de domeniul energiei), aspirantul la titlul de doctor citează mai întâi o banalitate semnată Ionel Nicu Sava – securitatea se referă fie la putere, fie la pace –, și abia apoi folosește fragmente extrase din autori clasici ai domeniului, precum Barry Buzan ori Francis Fukuyama (pp. 11-12), ca și cum aceștia ar fi lămurit ce voia Ionel Nicu.

7. O altă problemă de ordin bibliografic e și mai gravă. E vorba despre inadecvarea surselor la materia aleasă. O teză despre gestiunea energiei în ziua de azi mobilizează foarte puține informații recente: astfel, doar 3 din cele 49 de cărți din bibliografia tezei fuseseră publicate în cei cinci ani care au precedat susținerea acesteia, adică tot atâtea câte apar în bibliografie ca publicate în intervalul 1939-1972. În privința articolelor menționate în lucrare, lucrurile stau la fel de prost: doar 19 din 82 au văzut lumina tiparului în 2013-2018. Numărul mic al textelor legislative folosite e șocant, cu atât mai mult cu cât Bode promisese o analiză cantitativă (sic!) și calitativă a documentelor: sunt doar 27 în bibliografie, din care 25 sunt ale Comisiei Europene, rareori interpretate cu adevărat. Textul propriu-zis al tezei mai cuprinde alte trei pagini de hotărâri de guvern, OUG și ordine de ministru, de care autorul nu s-a atins. A copiat titlurile lor.

8. În privința surselor online, Bode menționează data când au fost consultate, dar nu mereu. Pe lângă cele din bibliografie, analiza anti-plagiat făcută la UBB a identificat 271 de surse online. Unele dintre acestea sunt surprinzătoare: un site e al unei asociații care propune adoptarea unor copaci sau fabricarea de sacoșe (www.viitorplus.ro), iar un altul aparține unei asociații care promovează donarea de celule stem (www.prostemcell.ro).

9. În cuprinsul tezei apar și tabele în engleză – de pildă, la pp. 43, 63, 77. Acestea nu au parte și de o versiune în română, precum definițiile pomenite mai sus. Dar nici de o minimă interpretare. Sunt pur și simplu puse în pagină.

10. În multe locuri, textele sunt lipsite de sens. Iată cum începe un subcapitol intitulat Riscuri, amenințări, vulnerabilități la adresa securității energetice: „Având în vedere complexitatea și dinamismul sistemului internațional, este firesc a ne confrunta cu riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa oricărui element” (p. 45). În alt loc, autorul anunță că reproduce 18 principii și așază în text doar 16, fără a explica dispariția restului (pp. 73-74).

11. O noțiune-cheie în economia lucrării prezentate pentru a obține titlul de doctor e cea de „politică energetică”. Sensul ei e preluat nu din literatura politologică sau măcar dintr-un document european, ci de pe site-ul fostei Federații a Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (p. 85). Viziunea ortacilor lui Miron Cozma e preluată, de alt­fel, fără ghilimele.

12. Erori grave privesc și chestiuni de ordin cronologic. Un singur exemplu: la p. 96, Bode menționează apariția în 2008 a Cartei verzi a Comisiei, precizând că aceasta a fost un efect al intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Respectiva intrare în vigoare a avut loc la 1 decembrie 2009.

13. Într-o teză despre securitatea energetică a României, analiza strategiei europene în această privință e de neocolit. Și-a dat seama de acest lucru și L. Bode. A rămas însă în acest punct, el arătându-se capabil doar să transcrie în mod dezordonat fragmente din documente elaborate de Comisia Europeană. Uneori, acestea sunt înlocuite cu liste de teme extrase din documente de lucru ale unor think tank-uri (pp. 126-128). Bode nu le interpretează. În cel mai bun caz, preia fără ghilimele remarci plate făcute de o conferențiară de la Politehnica București într-o prezentare la o conferință organizată de Institutul de Economie al Academiei (p. 120).

14. Cele 40 de pagini ale capitolului referitor la România nu conțin absolut nimic original: sunt copiate din diverse locuri 25 de grafice sau tabele, unele ocupând câte o pagină întreagă, și sunt enumerate 51 de documente legislative, care ar fi putut sluji drept punct de plecare al unei analize. Atrag totuși atenția două lucruri. În primul rând, la pp. 180-181, autorul se întreabă încă ce anume e securitatea energetică și singurul răspuns oferit e că aceasta „trebuie gândită nu doar cu gândul la consecințele imediate, ci mai ales la cele din viitorul îndepărtat”. În al doilea rând, când L. Bode ajunge să discute despre Pactul pentru Energie, lansat de Academia Română în 2013, singura sa sursă bibliografică e o declarație politică a lui Victor Ponta (p. 190).

15. Autorul a confundat, de altfel, limbajul specific unei cercetări cu cel politic. O mostră de la p. 152: „Sistemul energetic al României a ajuns să fie neperformant, poluant și greu de gestionat. Prin urmare, strategia pentru următorii ani va trebui să se concentreze spre dezvoltarea sectorului energiei regenerabile”. Redactarea e foarte neglijentă. Bode confundă, de pildă, un autor – Fukuyama – cu o localitate din Japonia – Fukushima (p. 101).

16. Paginile 138-142 sunt acoperite cu un text copiat de pe un site care e în acest moment „în curs de actualizare” și care mai oferă cititorului doar niște spice verzi și optimista exclamație „Soluțiile de mâine acum” (www.mangus.ro). În josul paginilor apar trimiteri la trei surse: prima e la un autor fictiv pe nume Christian Kroppl, căruia i se atribuie un text pe care nu l-am identificat în vreo bază de date; a doua sursă e tot un document inventat, sub titlul „Despre politica de energie a UE”; a treia sursă e un studiu online, devenit și el inaccesibil, postat cândva pe un site al unei organizații conduse de pesedistul Ioan Mircea Pașcu și care e populată cu generali în retragere (https://www.strategikon.ro/team/#executive-board).

17. Teza cuprinde modalități diferite de organizare a notelor de subsol, ca și când ar fi fost redactate de persoane ce urmează stiluri diferite de citare și comit greșeli diferite – a se compara pp. 151 și 187 cu pp. 142-143.

Din toate aceste motive, cele 220 de pagini prezentate de Lucian Bode în vederea obținerii titlului de doctor nu întrunesc condițiile cerute în asemenea cazuri. Ele vădesc un nivel de abilități intelectuale care nu ar îngădui, în opinia mea, nici măcar obținerea unei note de trecere la un examen de anul I într-o facultate de științe politice sau de relații internaționale. //