De același autor
Dincolo de cele 10 procente care au divizat Franta, votul din 29 mai dovedeste ca proiectul politic al Europei se impune infinit mai greu decat s-au tesut relatiile economice dintre tarile membre. Francezii refuza intarirea institutionala a Uniunii, cu toate ca, de la Tratatul de la Roma si pana la Conventia privind viitorul Europei, Franta a fost, alaturi de Germania, motorul unificarii si consolidarii Europei.
Divizarea stanga/dreapta nu a fost foarte relevanta in cazul votului francez de duminica trecuta. Asa cum observa acum cateva saptamani Alain Duhamel, in mod traditional, suporterii francezi ai Europei au fost centristii si socialistii; lor li s-au adaugat, din 1995 incoace, ecologistii si, mai ales, gaullistii, regrupati, dupa 2002, in Uniunea pentru o Miscare Populara, baza mai intai electorala, apoi guvernamentala a politicii presedintelui Chirac. Atat la stanga, cat si la dreapta au existat votanti care au refuzat aprobarea Constitutiei. Mai multi la stanga decat la dreapta. Partidul Socialist a fost cel mai divizat (56% dintre membrii sai au votat “nu” si 44% “da”), Laurent Fabius fiind cel care a condus mobilizarea pentru “nu”, in vreme ce actualul presedinte al PS, François Hollande si fostul premier Lionel Jospin au pledat pentru “da”. Lui Fabius i s-au asociat, la stanga si extrema-stanga, radicalii lui Olivier Besancenot (Liga Comunista Revolutionara), comunistii din PCF (dirijati de Marie France Buffet), dar si sindicate sau asociatii precum ATTAC, care reuneste miscarea antiglobalizare. La dreapta, opozantii Tratatului au fost grupati in jurul nationalistului Philippe de Viliers (lider al Miscarii pentru Franta), al fostului ministru de Interne Charles Pasqua si al extremistului Jean-Marie Le Pen. Ratiunile votului negativ au fost diferite la stanga si, respectiv, la dreapta: in viziunea stangii, Europa ar fi prea liberala pentru a-l proteja pe muncitor sau pe fermier; in viziunea dreptei, Europa ar fi prea abstracta, dar si prea birocratica pentru a salva suveranitatea si firea franceza. Opozitia fata de intrarea Turciei in Uniune, nemultumirea fata de presedintele Chirac, ca si fata de primul-ministru Raffarin, ideea ca Tratatul nu va putea fi renegociat - toate aceste motive s-au amestecat pentru a contura un pesimism public, pe care suporterii Tratatului nu l-au putut depasi, in ciuda unei campanii intense.
Intr-un peisaj politic eterogen, Chirac a riscat. Acest fapt i-a fost reprosat si ii va fi probabil imputat de-acum incolo la fel de aprig ca si dizolvarea Adunarii in 1997, cand presedintele spera sa consolideze majoritatea prezidentiala si s-a trezit cu un guvern al stangii plurale (socialisti, ecologisti si comunisti). Este adevarat ca Franta putea recurge la o metoda mai simpla de validare a Tratatului care instituie o Constitutie pentru Europa: textul ar fi putut sa fie supus unei aprobari parlamentare. Intr-o asemenea eventualitate, 92% dintre deputatii francezi ar fi votat “da”. Calea referendara a fost aleasa pentru ca Franta a vrut sa joace cinstit. Adica sa-si respecte propria traditie politica. Intr-adevar, filosofia franceza a politicii cere ca orice decizie cu consecinte pe termen lung sa fie supusa dezbaterii. Unei dezbateri cat mai largi, urmate de vot. Nu ni-i putem imagina pe politicienii francezi fortand tacuti, in secret, departe de public, o angajare a propriei lor natiuni intr-o aventura. Caci aventura este, pentru spiritul francez, tot ceea ce nu trece prin spatiul public, ci doar prin sita pasiunilor private.
Ce va fi Europa de maine, daca votul francez blocheaza constitutionalizarea Uniunii? Va fi probabil o alcatuire mult mai banala si mai slaba decat ar putea fi. Fara o Constitutie si, mai precis, fara o solidaritate dezvoltata pe baza unei Constitutii, Europa se va putea apara cu greu in fata Statelor Unite sau a Chinei.
Romania nu va avea de suferit in chip direct de pe urma votului negativ al francezilor. Tratatul de Aderare semnat pe 25 aprilie si Constitutia refuzata de Franta pe 29 mai sunt doua momente diferite din istoria constructiei europene. Putem sa ne integram chiar daca nu toate cele 25 de state membre ratifica textul Constitutiei pana in octombrie 2006. Exigenta extinderii si speranta aprofundarii Uniunii sunt totusi legate. Atmosfera europeana va fi, de aceea, dominata, cel putin o vreme, de deceptie si de scepticism. Este chiar posibil ca relatiile Uniunii cu un candidat atat de dificil precum Romania sa fie in viitor mai reci decat pana in prezent.
O iarna europeana nu este, totusi, posibila. Franta va gasi resurse pentru a depasi acest moment. Europa are nevoie de ea, pentru ca ii datoreaza foarte mult. Avem, la randul nostru, nevoie de Franta, pentru ca si noi ii datoram enorm.
