Guvernul a ratat puciul

Dupa toate aparentele, Guvernul pregatise un puci de toata frumusetea.

Cristian Preda 23.01.2017
SHARE 8

De același autor

 

De data asta, nu era vorba despre suspendarea presedintelui, ca in 2007 sau 2012. Planul pesedistilor a fost altul. Si anume sa ierte, prin ordonanta de urgenta, vaste categorii de infractori. Mai precis: ucigasi, pedofili, politicieni corupti. Printre cei din urma: Dragnea, Piedone, Oprea sau Voiculescu.


Tehnic vorbind, s-ar fi recurs la amnistie, gratiere sau dezincriminarea unor delicte. Totul, prin ordonanta de urgenta. Asa cum s-a petrecut si-n urma cu cinci ani, cand acest instrument a fost folosit pentru a bloca functionarea CCR.


Atmosfera publica a semanat, de altfel, cu cea de la puciurile anterioare. Principalul punct comun: denigrarea DNA si apararea condamnatilor sau a suspectilor. O anumita imprejurare a creat si ea impresia ca e reluat un scenariu.
 

 

Intr-adevar, daca in "martea neagra" din decembrie 2013, Ponta mergea la inmormantarea lui Mandela, pentru o poza cu Obama, acum, Dragnea a luat avionul ca sa se fotografieze cu Trump.


Absenta din tara a premierului de facto nu a pacalit prea multa lume. De scris, textul gratierii a fost scris la cabinetul lui Dragnea.


A fost, totusi, ceva nou acum. Si anume sefia Executivului e asigurata de un om foarte slab. Prin definitie, o marioneta nu se misca singura.


Asa ca presedintele a descins la Guvern. Iohannis a oprit masinatiunea. Explicand ca o modificare a Codului Penal impune discutii publice. Grindeanu a ratat lovitura. Asa ca a negat. Iertareanu-i pe agenda. Nu e amnistie. Nici gratiere. Politicienii nu sunt vizati. Bla, bla, bla.


A venit, apoi, reactia strazii. Care a parut iar mai puternica decat partidele de opozitie. Mii de oameni au protestat. Aparatorii lui Grindeanu au diminuat importanta mobilizarii. Unii, activisti precum Mungiu-Pippidi sau Ciuvica, au mers pana la a sugera ca iesirea in strada e suspecta.


Un vicepresedinte ALDE a zis ca e "manifestatie nazista". Seful lui de partid, Tariceanu, l-a atacat pe presedinte, spunand ca vizita la Palatul Victoria "excede cadrul constitutional". Adrian Nastase a reformulat: a fost "violare de domiciliu"! Cand un puci esueaza, se spun multe prostii...

 

Citit in continuare peziare.com

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22