Uitare si scepticism

In Romania se vorbeste despre Europa mai mult decat se vorbeste in UE nu doar despre Romania, ci chiar despre Europa. La noi, referintele europene se aplica de-acum la orice: la fotbal si la agricultura, la igiena strazilor si la metalurgie, la literatura si la libertate. Cu toate acestea, momentele-cheie din relatia noastra cu institutiile europene sunt repede date uitarii. Cine isi mai aminteste ca negocierile au fost deschise in vremea in care presedinte era Emil Constantinescu, prim-ministru Radu Vasile si ministru de Externe Andrei Plesu? Cine mai stie ca termenul de 1 ianuarie 2007 a fost imaginat de Petre Roman, care a luat in calcul faptul ca previziunea bugetara a UE se oprea la 31 decembrie 2006 si ca ea nu includea fonduri pentru o aderare efectiva a Romaniei? Cine mai pastreaza in minte planul facut de Mugur Isarescu in primavara lui 2000, imediat dupa ce negocierile fusesera deschise si europenii ne solicitau un proiect de dezvoltare? Cine mai poate spune cate capitole s-au negociat in timpul fiecaruia dintre cei patru ani ai guvernarii Nastase? Cine isi mai aduce aminte ca, in plina campanie electorala, fostul prim-ministru solicita redeschiderea negocierilor, atat de greu purtate? Cine a retinut ca, odata ales presedinte, Basescu a sugerat si el ca unele capitole de negociere ar trebui redeschise?
De ce oare se asterne uitarea peste aceste repere ale parcursului nostru european? O explicatie este legata de agitatia tranzitiei. Negocierea cu UE - care a durat 5 ani - a fost acoperita de numeroase alte fapte si evenimente. Cand Consiliul European de la Helsinki a decis deschiderea negocierilor Romaniei cu UE, presedintele Constantinescu s-a intors in tara si a mobilizat coalitia guvernamentala pentru a-l schimba din postul de prim-ministru pe Radu Vasile: inlocuirea acestuia a "ingropat" evenimentul mult mai insemnat consumat cu cateva zile mai devreme. Petre Roman si Mugur Isarescu au parasit prima scena a puterii, primul pierzand sefia PD dupa alegerile din 2000, iar celalalt revenind, discret, la conducerea BNR, dupa aceleasi alegeri: rolul lor in procesul de europenizare a fost dat uitarii, pentru ca evenimentul care a tinut afisul in acea perioada a fost surprinzatoarea raliere a PSD la proiectul european. Dificultatile negocierii, intarzierile acumulate in timpul guvernarii PSD s-au sters din memoria colectiva pentru ca Nastase si amicii sai politici au cautat sa acrediteze ideea ca decalajul era datorat eternei si fascinantei "grele mosteniri a trecutului", si nu incapacitatii propriei guvernari. La randul lor, ultimele alegeri au fost atat de agitate, incat evenimentul incheierii negocierilor a fost minimalizat de rezultatele neasteptate de la urne. Exista toate sansele ca si votul dat in Parlamentul European pe 13 aprilie sa fie uitat cu repeziciune, desi multi l-au clasat deja ca un fapt istoric comparabil cu 1 decembrie 1918 sau 22 decembrie 1989. 497 de eurodeputati au votat avizul conform care ne ingaduie sa semnam pe 25 aprilie Tratatul de aderare, fata de 93 care au votat impotriva si 71 care s-au abtinut. Presa si oamenii politici au vorbit cateva zile despre acest fapt si s-au intors apoi la alte subiecte. Nu era greu, caci votul a picat in miezul crizei ostaticilor din Irak.
Cu toate ca discursul despre Europa este un fapt cotidian, reperele parcursului european sunt sistematic date uitarii. Nu avem de-a face in acest caz doar cu un efect al bogatiei faptelor tranzitiei, ci si cu un efect al incoerentei politice a actorilor acestei perioade. Politicienii nostri, indiferent de tabara, si-au adus aminte de calendarul european doar atunci cand se apropiau datele-limita. Acesta este motivul pentru care europenii au simtit nevoia sa fixeze repere temporale tot mai stranse si exigente tot mai detaliate. Guvernele au iesit din incurcatura producand legi si reglementari fara o acoperire in realitatea institutionala. Ciclul normal al politicilor s-a redus doar pe hartie. Parlamentarii europeni sceptici in privinta Romaniei au identificat acest mecanism si nu cred ca pana la 1 ianuarie 2007 guvernantii pot ajunge la realitatea efectiva a lucrurilor. Altii sunt insa rezervati in privinta Romaniei din ambitie politica: in ultimii ani, si mai cu seama dupa alegerile din iunie 2004, Parlamentul European a cautat cai si mijloace prin care puterea Comisiei sa fie limitata; discutiile despre Romania si Bulgaria au urmat linia acestei confruntari dintre Legislativul si Executivul UE. Pana la urma, sumele care vor fi alocate Romaniei si Bulgariei nu vor mai fi decise doar de membrii Comisiei, ci si de parlamentarii europeni. Aproape 8 din cele 44 de miliarde de euro estimate ca necesare pentru aducerea la un nivel decent a celor doua tari vor trebui gasite in urmatorii ani. Acesti bani sunt destinati agriculturii. Solutiile trebuie definite inainte de a avea banii. Toate aceste situatii sunt o ocazie pentru maturizarea politicii romanesti. Din pacate, in ultima vreme si-a facut aparitia in spatiul public un fior sceptic. In locul responsabilitatii, au aparut lamentatiile.
Va fi greu - spun unii, fara a detalia ce anume. Dupa valul de optimism - argument important in favoarea Romaniei - se anunta, iata!, un val de pesimism obscur. Un pesimism care mimeaza luciditatea, dar care e - deocamdata - doar o forma de inconstienta.