De același autor
Toate spaimele noastre de cele nevazute s-au concentrat intr-un singur cuvant: Aviara! Au disparut vaccinurile din farmacii. Puii si gainile din galantare au devenit brusc mai amenintatori decat arma biologica. Orice vrabie moarta picata pe strada se metamorfozeaza in grenada pe cale sa explodeze, iar tipetele pescarusilor de Bucuresti au ceva cobitor care desteapta instincte vanatoresti si in inimile pensionarilor vegetarieni.
Sentimentul european al aviarei se manifesta identic la Braila si la Bruxelles. Imigratia pasarilor taiate e lovita de interdictii si guvernele iau masuri de precautie impotriva zburatoarelor de toate soiurile si adreseaza apeluri la calm, in lupta impotriva virusului.
La noi, CNA avertizeaza televiziunile sa nu bage spaima in populatie, cu anunturi alarmiste nefondate. Ralu Filip, acest revolutionar fara revolutie, Robespierre plinut, agita un ciomag imaginar, ca nu cumva televiziunile sa sperie si mai tare o populatie oricum inspaimantata.
In acest timp, Ceamurlia de Jos a ajuns o comuna de renume mondial, care a luat locul Garii de Nord din ’90, locul reportajelor despre aurolaci si handicapati ale corespondentilor straini trimisi in Romania dupa reportaje tari. Taranii din Ceamurlia au refuzat, tot mai furiosi, sa li se sacrifice pasarile, de teama ca ar putea muri de foame pana primesc despagubirile de la stat.
Orasenii sunt revoltati ca e posibila atata inconstienta din partea ceamurliilor, care au preferat sa-si manance orataniile banuite de boala decat sa le dea autoritatilor. In comuna au fost adusi jandarmi sa infranga rezistenta localnicilor, dupa ce s-a confirmat ca acolo exista virusul. Ceea ce s-a intamplat in aceasta localitate din Delta, aflata in carantina, mi se pare mult mai bagator in sperieti decat virusul insusi. Autoritatile s-au dus la Ceamurlia cu un plan facut pe calapodul prostesc al descurcarii la fata locului, desi ar fi trebuit sa aiba de la bun inceput un scenariu pentru eventuala revolta a satenilor impotriva hotararilor venite de sus. In momente de criza nu trimiti doisprezece rataciti sa le ia taranilor averea mobila din batatura, fiindca asa s-a dat ordin. Si nici nu te joci de-a uite gripa, nu e gripa, ca sa faci rating la televizor.
Cand ministrul Agriculturii, Flutur, a lansat anuntul cu aviara, a procedat corect. A anuntat ce s-a descoperit la Ceamurlia, ca virusul va fi trimis spre expertizare si ca din motive de siguranta publica se instituie carantina in zona. Ce putea face altfel? Sa declare, politic, ca situatia e sub control, ca sa nu sperie populatia, chiar daca habar n-avea cum stau lucrurile? Dupa vreo doua-trei zile, ministrul Sanatatii, Nicolaescu, ii taie macaroana lui Flutur, cu declaratia ca nu e dracul chiar asa de negru si ca populatia poate sta linistita. La randul lui, Basescu i-a mai dat o palma lui Flutur, alarmistul, povestind la TVR cum mananca el carne de pui din comert de cand a inceput psihoza cu aviara. Imi place sa cred ca in acea declaratie a rabufnit fostul capitan de vapor, nu politicianul Basescu. Flutur si garnitura cu care a aparut la televizor n-au panicat populatia - au spus ce se intampla, au anuntat ce vor face si au dat cateva sfaturi de bun-simt.
Sa declari, ca ministrul Nicolaescu, care nu e medic, ca situatia e sub control, cand nu e, e o prostie sau o dovada de rele intentii.
Basescu, cel putin, si-a schimbat punctul de vedere, dupa ce a aflat ca orataniile moarte din Ceamurlia erau virusate, spunand, nevinovat, ca lumea trebuia sfatuita mai din timp ce sa faca. Or, aceste sfaturi au aparut cam de la inceput, dar probabil ca presedintele nu le-a auzit. O fi fost la Carrefour, sa cumpere carne de pasare, mai in vazul lumii.
Dar cea mai profunda schimbare de atitudine am vazut-o la taranii din Ceamurlia. Revoltati ca li se cere sa-si omoare pasarile preventiv, aceiasi comunarzi ai Deltei le-au predat fara sa mai carteasca, dupa ce au aflat rezultatele analizelor de la Bucuresti.
Daca exista un Dumnezeu al pasarilor, sper ca acesta le va pune o vorba buna ceamurlenilor la Mai-Marele sau, pentru a le ierta cele cateva zile de ratacire, cand au fost solidari cu orataniile, nu cu semenii lor.
