Hotii si cersetorii democratiei

Banul public in Romania e tot mai ieftin pentru unii si inimaginabil de scump pentru cei mai multi. Pe conducta pentru cei alesi pe spranceana curge navalnic, in timp ce pe teava destinata celor multi de-abia picura. Efectul e ca Romania a devenit tara unor contraste sfasietoare si ca, din acest motiv, coeziunea sociala a scazut pana la nivelul de alarma. Nu stiu cum socoteste Politia infractionalitatea, dar, din observatiile mele directe, viata unui roman de rand nu mai costa nici o suta de mii de lei. Ne luam gatul unii altora pentru nimica toata. Ne aruncam copiii nou-nascuti la cosul de gunoi, iar mai nou murim pe capete de vreo sase luni incoace. In acelasi timp, cativa dintre noi au ajuns feudali de judet; altii nu mai stiu cum sa-si cheltuiasca agoniseala, de au ajuns la extravagante pe care nu si le permit decat nebunii cu bani din Occident si potentatii din tarile cu regimuri totalitare. Ne vindem copiii, ne vindem pe noi insine, ne dispretuim tot mai aprins unii pe altii. Asta e starea de fapt si, in loc sa se felicite pentru ca a mai deschis un economat pentru saraci, Puterea ar trebui sa se intrebe cum se poate strange robinetul conductei cu bani publici pentru cei care au, ca sa ajunga mai mult la cei care mor sau se omoara unii pe altii din pricina saraciei.

Traim intr-o confuzie periculoasa. La noi democratia a ajuns o fleandura pe care isi sterg picioarele briganzi politici ca Vadim Tudor, laolalta cu arendasi ai partidului de guvernamant. Asa-numitii baroni ai PSD. C.V. Tudor nu se teme sa declare ca decat o democratie bolnava e de preferat o dictatura sanatoasa, iar baronii PSD se comporta dictatorial in judetele pe care le controleaza. Acesti oameni nu realizeaza ca puterea pe care o au e o bomba cu ceas pe care au amorsat-o ei insisi. Din Romania se fuge azi cu o frenezie inspaimantatoare. Romanii se duc in Occident unii ca sa fure, altii ca sa cerseasca sau, pur si simplu, ca sa traiasca mai bine decat aici in tara, multumindu-se cu un statut de exclusi social.

Nu se poate ca intr-o tara care nu e nici calamitata, nici saraca precum Biafra, sa se fuga iepureste. Mi se va raspunde, poate, ca cei mai multi dintre cei care aleg aceasta solutie sunt tigani. Accept, dar fug tiganii de la binele din Romania pentru mai binele din Occident? Si, ca o dovada ca acesti cetateni romani nu pleaca de la bine si ca tin la locul lor de bastina, e ca cei care strang un ban in Occident se intorc in Romania sa-si faca o casa si un rost. Cele mai multe case nu au nici un fel de pretentii, in schimb sar in ochi palatele tiganesti. Dar nu sar in ochi palatele mult mai acatarii pe care si le ridica cei care si-au agonisit banul in Romania. Si nu se stie cum. Sau, mai bine zis, Parchetul nu vrea sa afle acest mister. Acelasi Parchet care se straduieste sa il declare nebun post-mortem pe procurorul Cristian Panait, cel care n-a acceptat regula jocului, ci a incercat sa-si faca datoria.

Intr-o tara in care putin a lipsit ca vilele potentatilor deocheati sa nu mai poata fi pozate, ca sa nu se incalce dreptul la imagine al proprietarului, un procuror cu rang inalt poate fi declarat nebun dupa moarte, ceea ce, medical vorbind, echivaleaza cu a face autopsia unui om viu.

Procurorul Cristian Panait s-a atins de conducta cu bani publici care curge din gros catre alesii partidului de guvernamant. El e cel care si-a permis sa instrumenteze cinstit cazul deputatului PSD, un anume Gheorghiu, care a incercat sa isi insceneze furtul unei masini care nu i-a fost furata, pentru a lua banii de pe asigurare.

In timp ce un distins deputat isi fura singur masina, marca scumpa, fireste, care te face sa visezi de unde are bani un ales al tarii tale sarace sa-si cumpere o masina pe care si-o ingaduie numai bogatii din Occidentul avansat, alegatori poate mult mai distinsi cersesc sau ar cersi ca sa-si duca zilele. Nici nu stii ce e de preferat. Orgoliul celor care prefera sa moara de foame sau de boli scumpe sau curajul palmuitor pentru cei din jur, al celor care intind mana fiindca au ales sa nu moara asteptand sa le picure un ban public pentru care au muncit disproportionat de mult.

Si fosta, si actuala putere din Romania isi inchipuie ca oamenii pe care i-au lasat sa se scalde in bani publici le vor aduce voturi direct proportional cu sumele cu nenumarate zerouri care au picat si pica in buzunarele acestora. E o prostie. Banul mult si functia mare starnesc pofte, nu astampara ambitii.

Macar la acest capitol sa-i concedem presedintelui Iliescu meritul de a-si fi ales cativa consilieri remarcabili. Dobitoci idealisti pe care ii admir, la fel cum ii admir si pe cei cativa dobitoci care s-au aflat in jurul fostului presedinte Constantinescu. Unii dintre cei din urma au cheltuit bani buni si multi pentru a-l consilia pe d-l Constantinescu, cu speranta ca vor ajuta tara. Chiar daca d-l Constantinescu i-a tradat pe cei care au crezut in el, nu pot sa nu-i dau dreptate d-nei Doina Cornea. Constantinescu, asa slab cum a fost, a impins Romania inainte. Dar, pe de alta parte, Constantinescu n-a avut curajul sa inchida robinetul banilor publici care i-au inundat pe diversi impostori. Fosta putere si-a satisfacut propriii ei baroni, iar puterea de azi nu pare a intelege ca Gicu de la partid, care s-a imbogatit ca lipitoarea, nu detine controlul voturilor din feuda sa. Gicu lipitoarea nu face decat sa-l exaspereze pe omul de rand, chiar daca el pare a detine controlul absolut in judetul sau.

Intr-o tara in care, vorba lui Matei Calinescu, de pe vremea cand Romania era un stat totalitar in buna regula, cersetorii intind mana la hoti, iar hotii fura de la cersetori, intr-un circuit perfect, e greu de crezut ca democratia va aduce lumina dreptatii, cata vreme democratia insasi se foloseste tot de hoti si de cersetori.