De același autor
Exista totusi o anumita deosebire intre raspunsurile din prima si cea de-a doua zi. La Barlad, unde d-l Iliescu era "in timpul sau liber" si facea campanie electorala pentru PSD, raspunsurile pe care le-a dat la repezeala au fost interpretate in presa ca o dovada ca Ion Iliescu are intentia sa-l scoata pe Cozma din puscarie. In cea de-a doua runda de intrebari ale ziaristilor, presedintele a folosit cuvantul "nu", in pozitii cheie, in patru din cele sapte raspunsuri ale sale, dintre care unul la o intrebare generala despre gratieri. Asadar, cu stricta referire la Miron Cozma, mesajul negativ e cel dominant. Totusi d-l Iliescu n-a exclus ipoteza ca s-ar putea gandi la gratierea lui Miron Cozma pana la sfarsitul mandatului sau. E greu de crezut ca de patru ani, de cand se afla la Cotroceni, Ion Iliescu n-a avut timp sa mediteze la gratierea lui Miron Cozma. Asa ca mai degraba a tot amanat sa ia o decizie. Pana la un punct insa, amanarea e tot o decizie. E un "nu" care lasa loc la interpretari.
Timp de patru ani, Ion Iliescu l-a lasat pe Miron Cozma sa spere. Mai are la dispozitie cam o luna pentru a-l scoate sau nu din puscarie. Numai ca in acest interval d-l Iliescu nu prea are loc de intors. Daca PSD si Adrian Nastase ar fi avut o situatie confortabila in sondajele de opinie, presedintele nu si-ar mai fi luat liber de la Cotroceni ca sa-i ajute in campanie.
Chiar daca pleaca de la Cotroceni, Ion Iliescu nu se retrage din politica. Asa ca, atunci cand se va gandi la eventualitatea gratierii lui Cozma, argumentele politice vor fi mai tari decat posibilele considerente umanitare. Asadar, ar trebui sa ne intrebam daca gratierea lui Miron Cozma aduce voturi pentru PSD. Cel care a propus din PSD eliberarea lui Cozma e Adrian Paunescu. Primul pe lista PSD a candidatilor la Senat in judetul Hunedoara, Paunescu spera ca astfel va primi voturile minerilor care au nostalgia atotputernicului lor lider. Alaturi de Paunescu si din aceleasi motive ale castigarii voturilor locale au mai cerut gratierea lui Cozma si un senator PRM oarecare. De ce n-a facut-o chiar C.V. Tudor, presedintele partidului din care face parte Cozma? Fiindca Miron Cozma nu mai aduce voturi decat cel mult la el in judet. Seful PRM nu-si permite sa defileze el insusi cu amicul sau aflat dupa gratii, de teama ca asta i-ar putea diminua si mai mult procentajul din sondaje.
Pentru alegatorul de rand, Miron Cozma e o persoana care in stare de libertate n-a produs decat violenta si haos. Cum sa-l voteze pe cel care vrea sa-l scape de pedeapsa? Mult mai experimentat decat C.V. Tudor, Ion Iliescu stie ca orice vot conteaza. Iar rolul sau pentru PSD in aceasta campanie e sa aduca voturi. Cazul Cozma nu e o prioritate pentru Ion Iliescu, dar asta nu inseamna ca il va ignora.
Amanare deciziei pana in ultima clipa mi se pare, oricum, de rau augur pentru Cozma. Avand de ales intre clementa si rentabilitatea electorala, probabil ca d-l Iliescu va opta pentru rentabilitate.