Violenta de la televizor

Violenta de la televizor devine periodic inamicul public nr. 1. E mijlocul cel mai la indemana pentru a nu mai cauta adevaratele cauze ale agresiunilor de tot felul din scoli si ale cresterii violentei juvenile, in general.

Nu vreau sa spal televiziunile de pacate. Ma voi intoarce imediat la ele, dar sa vedem mai intai daca modelul violentei pe care il adopta tinerii pentru a-si transa conflictele personale nu e mai usor de gasit in viata noastra cea de toate zilele.

Dupa revolutia din ‘89, a crescut permisivitatea fortelor de ordine fata de actele de violenta, colective si individuale. O permisivitate provenita si din calcule politice la varf, nu numai din asa-numita pierdere de autoritate a fostilor militieni si a jandarmilor. La mineriada din ‘90 sau la bataile interetnice de la Tg. Mures, din primavara aceluiasi an, fortele de ordine au stralucit prin absenta, cand nu au dat o mana de ajutor deloc dezinteresat vreuneia dintre parti. Ani de zile, la noi, comportamentul banditesc de tip Miron Cozma a fost considerat un model de succes, cu atat mai mult cu cat stirile despre mineriadele lui faceau inconjurul lumii. Modelul haiducului sindical a fost incurajat de autoritati pana intr-atat, incat Cozma a batut toate recordurile in privinta aratarii muschilor personali in situatii conflictuale. Sa zicem insa ca Miron Cozma a fost un caz aparte, desi n-a fost. Pentru baietii de cartier de toate varstele, au existat si exista modele de reusita prin violenta de tip Fane Spoitoru, fratii Camataru si diversi alti lideri de clanuri locale, care, pana sa intre la cercetari, aveau relatii apropiate cu reprezentanti ai fortelor de ordine cu grade mari. Sa admitem, totusi, ca tanara generatie are suficient discernamant pentru a nu-si face chip cioplit din personalitatile lumii interlope. Dar copiii de colonei de politie si de judecatori, si de prefecti care au calcat si calca legea uneori mai rau decat interlopii, nici astia nu sunt modele de succes pentru adolescentul dornic sa reuseasca in viata?

Dar, pana la modelul de succes, tanara generatie e contaminata de exemplul violentei de acasa, care e si cea mai contagioasa. Batai intre parinti, unele incheiate cu omoruri. Ciomageli de familie cu unchi si bunici, frati si cumnati, cu final tragic.

Sa nu uitam insa de psihopatii de toate varstele care circula liber, fiindca sita care ar trebui sa-i duca la clinici de psihiatrie nu functioneaza. La noi nici nebunii in criza nu sunt internati, ce sa mai vorbim de cei care ajung sa omoare sau sa se omoare in locuri si in functii publice, fiindca la noi examenul psihiatric e o fudulie.

Revin la violenta de la televizor, pe care profesorii si politia o considera vinovata pentru bataile sau pentru tentativele de asasinat din scoli. Ca sa nu mai amintim de violenta juvenila din afara scolii. Cine sunt cei care declara, dupa ce au recurs la violenta, ca s-au inspirat de la televizor? Din cate am bagat de seama, intr-o statistica personala, cativa psihopati care au ajuns ulterior la balamuc. In clipa in care incepi sa te identifici cu personaje de fictiune in viata de fiecare zi si te lasi manipulat de ele, ai deja o problema psihica.

Intrebarea e, plecand de aici, cat de mare e procentul persoanelor lipsite de discernamant care pot deveni prizonierele violentei de la TV? Admit ca un copil se poate contamina de aceste violente si ca are sanse de a-si regla comportamentul in functie de ele. Dar asta inseamna ca acel copil nu e educat decat de filmele de la televizor si ca, dintre filmele pe care le vede, el nu selecteaza ca model decat pe cele care il indeamna la violenta. Dar de ce ar face asta, daca in viata de fiecare zi, modelele de succes sunt unele care exclud violenta din comportamentul lor?

In tentativa de asasinat de la Scoala Centrala din Bucuresti, protagonistul a fost insa un barbat de 32 de ani, nu un adolescent cu probleme psihice, De care politia habar nu avea. Un recidivist pe care politia ar fi trebuit sa-l tina sub observatie si sa reactioneze imediat ce i s-a atras atentia impotriva lui. Nu sa o dea pe spinarea televiziunii, care face si drege, transformandu-i in infractori virtuali pe copiii nostri.