De același autor
"Istoria acestui partid (PNL – n.m.) se confundă cu istoria democratică a României. Modernizarea instituţională a statului român, etapele de progres economic, de prosperitate, toate acestea sunt legate de guvernările PNL şi de oamenii de excepţie care s-au aflat în fruntea sa (…) Astăzi, Partidul Naţional Liberal este mai puternic decât oricând după 1989, iar responsabilitatea majoră pe care o are este pe măsura forţei sale…”
Ce contrast între frazele de paradă pe care Crin Antonescu le-a montat în mesajul transmis vineri, cu ocazia împlinirii a 138 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal şi cuvintele sincere rostite acum câteva zile în faţa colegilor din Biroul Permanent Naţional: ”Suntem singuri împotriva lui Băsescu, a PSD şi a unor instituţii internaţionale”.
Da, izolarea absolută caracterizează azi PNL-ul condus de Antonescu şi nu puterea ”mai mare ca niciodată”. Cu un amendament esenţial. Dacă riscul ca liberalii să fie striviţi acum de PSD este la fel de mare şi greu de evitat precum a fost acela de a fi înghiţiţi de PD-ul lui Traian Băsescu, în urmă cu opt ani, conflictul liberalilor cu instituţiile internaţionale nu era deloc inevitabil. Din contră.
Liderul PNL a muncit din greu să demoleze toate punţile pe care partidul le crease în relaţiile cu partenerii strategici ai României. Declaraţiile sale şi ale locotenenţilor pe care i-a importat din trustul lui Voiculescu pentru a coloniza partidul, prin care au demonizat influenţa europenilor şi americanilor, i-au adus în poziţia de a fi cea mai naţionalistă şi anti-occidentală forţă politică a României. De la ”prin noi înşine!”, deviza partidului Brătienilor s-a ajuns la ”nimeni din afară nu are dreptul să ne impună să nu ne mai furăm propriul popor!”.
Eroarea lui Crin Antonescu şi a conducerii PNL a fost dublă. S-au poziţionat împotriva intereselor naţionale, dar au dat-o bară chiar şi cu calculele politicianiste, deoarece nu au anticipat jocul la ofsaid al lui Victor Ponta şi a celor care îl susţin la vârful PSD-ului. Le-a luat multă vreme liberalilor să priceapă că schimbarea de retorică a pesediştilor în ceea priveşte relaţiile cu Vestul, cu Traian Băsescu şi în chestiunile ce ţin de justiţie îi va izola ireversibil. Când un stadion întreg fluieră e greu să îl individualizezi pe cel mai strident. Când toţi ceilalţi tac şi el rămâne singurul cu degetele în gură, nu mai e nici un dubiu.
Această postură de ”păcălici” îl costă cel mai scump pe Antonescu. Inadecvarea sa, postura de soldat japonez, blocat în tranşee şi după încheierea războiului, neînţelegerea faptului că oamenii aşteaptă şi altceva decât ”Jos, Băsescu” sunt cauzele scăderii sale constante în sondaje. Trendul descendent al lui Antonescu este atât de clar încât nici măcar cei mai apropiaţi susţinători nu mai cred în şansele lui de a deveni preşedinte. Din cauza declinului liderului, PNL nu doar că nu este ”mai puternic decât niciodată”, dar se află în cel mai delicat moment al existenţei sale post 1989.
Potenţialul lui Antonescu de a câştiga bătălia pentru Cotroceni în 2014 a fost singura carte pe care liberalii se puteau baza pentru a echilibra diferenţa de gabarit dintre ei şi social democraţi. Când a fost creată Uniunea Social Liberală, PSD a acceptat principiul parităţii bazându-se pe faptul că Antonescu avea cele mai bune şanse de a deveni viitorul preşedinte şi că acest atu completa perfect forţa PSD-ului în alegerile locale şi parlamentare. Nu este de mirare că toţi cei ce au mârâit în urmă cu doi ani împotriva unei înţelegeri de la egal la egal presează la maxim acum pentru ca PNL să fie tăiat de la porţie.
Rezultatele ofensivei celor ce nu mai văd nici un beneficiu în alianţa cu liberalii se văd cu ochiul liber. Miniştrii de la PNL nu controlează nimic important, sute de numiri în funcţii ce ar trebui să le revină sunt blocate de Victor Ponta, raportul real de împărţire a puterii este undeva la 80% - 20% în favoarea PSD, iar liberalii vorbesc deschis în şedinţele lor de perspectiva ca social-democraţii să îi scoată complet din joc.
”Dacă noi o dăm în 14-16% (la europarlamentare – n.m.), atunci şi eu m-aş pune in pielea lor (a PSD-ului – n.m.) şi să mă întreb dacă nu se întamplă altceva pe partea dreaptă”, recunoaştea, sincer, Antonescu, validitatea raţionamentului tovarăşilor de alianţă. Înţelegerea pe care acesta o manifestă pentru instinctele de prădători politici ai colegilor din USL nu îi uşurează, însă, situaţia în propriul partid. Iar presiunea pe care o resimte din ce în ce mai tare din partea liderilor locali nu poate decât să crească în perioada următoare, când frustrările ar putea atinge cote explozive.
”Ne aşteaptă două alegeri şi primarii noştri nu au nimic. Să se împrumute nu pot (…) Bani de investiţii nu am, oameni pe funcţii nu am şi nu ştiu dacă mai stau sau nu. Şi cu toate acestea încă sunt favorabil acestei alianţe pentru că în toate sondajele se vede că peste 60% sunt favorabili USL, dar va avea PSD grijă să o rupă şi să arunce cu mizerii că noi am rupt.…” a răbufnit Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, în şedinţa BPN din 16 mai.
Aceasta este, de fapt, întrebarea dominantă în USL: când se va sparge alianţa? Întrebarea dacă se va sparge, a cărei simplă menţionare genera până nu demult un val de negări isterice la televiziunea lui Voiculescu, a fost depăşită. Până şi cei mai înrăiţi propagandişti recunosc că parteneriatul PSD-PNL este deja istorie. Tot ce mai rămâne de aflat, potrivit celor mai mulţi lideri USL, este când şi ce pretext va fi folosit.
Surprinzător, însă, acum când până şi cei mai naivi liberali par să fi pus cruce alianţei cu PSD-ul capătă contur posibilitatea ca USL-ul să supravieţuiască, totuşi. Radical diferită de forma în care a fost gândită, dar vie.
Totul pleacă de la faptul că social-democraţilor nu le va fi uşor să formeze o altă majoritate parlamentară. După cum s-a văzut săptămânile trecute, nici ruperea PPDD-ului, nici cea a PDL-ului nu sunt uşor de realizat. Iar fără susţinerea unui număr semnificativ de parlamentari de la aceste două partide, PSD – ul nu are o majoritate. Doar cu UDMR şi celelalte minorităţi ajunge la 46%.
Dacă PSD ar fi reuşit să confişte tot partidul lui Dan Diaconescu, dar fără Dan Diaconescu, împreună cu UDMR şi minorităţi ar fi ajuns la 57%. Dar, după cum s-a văzut, încercarea de a-i trage lui Dan Diaconescu partidul de sub picioare a eşuat. Iar varianta de alianţă cu cel ce l-a făcut albie de porci pe Victor Ponta în campanie este exclusă.
În acest context, pînă ce Traian Băsescu va dispune de un partid suficient de puternic în Parlament pentru a reface guvernarea PDL-PSD din 2008, singura variantă viabilă de guvernare pentru PSD este tot alături de PNL. De aceea, presiunile făcute asupra liberalilor, cum a fost şi episodul Sorin Roşca Stănescu, nu par a avea alt scop mai important decât acela de a-i obliga să se vândă cât mai ieftin. Să emită cât mai puţine pretenţii la funcţii şi bani şi să accepte în final un parteneriat similar celui între un leu şi o hienă. Primul ia ce i se cuvine ca rege al junglei, celălalt resturile.
Având în vedere că PNL are zero alternative de guvernare în afara combinaţiei cu PSD dar şi că liderii locali ai partidului se mulţumesc chiar şi cu puţinul pe care l-au primit acum, ar exista şanse mari ca reducerea drastică a procentelor de putere ce revin liberalilor să ducă în final la supravieţuirea alianţei.
Nu este singura cedare, însă, pe care trebuie să o accepte PNL de dragul unei ciozvârte de putere. Mai trebuie să renunţe la ceva. La candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţie. În clipa de faţă nu mai există nici un lider al PSD, nici măcar Ion Iliescu, care să vadă vreun motiv pentru care înţelegerea iniţială să fie respectată.
Scăderea în sondaje a liderului liberal este considerată ireversibilă, motiv pentru care şi cei mai fanatici susţinători ai principiilor iniţiale ale USL admit că o candidatură atât de şubredă este prea riscantă. Iar pesediştii care nu dau doi bani pe loialitatea faţă de Antonescu şi PNL spun deschis că lor, partidului alfa, li se cuvine de drept această candidatură şi cui nu îi convine să-şi ia catrafusele şi să se care.
Ideea prinde teren nu doar în PSD ci şi în PNL. Nu este exclus ca liberalii din comisia de modificare a Constituţiei care militează pentru reducerea mandatului prezidenţial la patru ani şi pentru reducerea prerogativelor asociate celei mai înalte funcţii în stat să ştie deja cu certitudine că viitorul preşdinte nu va fi unul de-ai lor. Aşa cum nu este exclus nici ca liderii locali ai PNL să ajungă la un punct în care, dacă asta ar fi condiţia rămânerii lor la putere, să-i dea un ultimatum lui Crin Antonescu: ori accepţi condiţiile puse de PSD, ori te debarcăm.
Chiar şi fără o revoltă în partid, Antonescu se îndreaptă spre un capăt de drum. Desprinderea din USL şi candidatura pe culoarul dreptei i-ar duce, în cel mai fericit caz, procentele de care se teme - 14 – 16%, adică exact votanţii USL pe care îi poate lua cu el în caz de divorţ. Alţii nu are cum să convingă. Şi asta deoarece electoratul dezamăgit de PDL şi de politică, în general, nu îl va ierta niciodată pentru tovărăşia cu Voiculescu şi pentru eforturile sale de a deraia România de la parcursul pro-occidental.
În aceste condiţii, ieşirea de la guvernare ce ar urma separării de PSD şi eşecul în cursa pentru preşedinţie ar împinge PNL într-o lungă şi aridă perioadă de opoziţie. Cât ar mai rezista Antonescu în fruntea partidului după un dublu eşec? Zile, săptămâni, maxim câteva luni.
Dacă va realiza că nu există alternativă viabilă la alianţa în genunchi cu social democraţii, singura opţiune este să-şi accepte înfrângerea şi să negocieze cu Ponta un premiu de consolare. Chiar şi aşa, însă, nu va putea fi sigur că social democraţii nu îi vor arunca peste bord în câteva luni şi că nu îşi vor ţine cuvântul faţă de el chiar şi dacă vor câştiga preşedinţia. Viitorul său şi al partidului care ”se confundă cu istoria democratică a României” va depinde total de bunăvoinţa PSD. Tristă aniversare pentru PNL.