De același autor
In urma salvarii care-l transporta pe Adrian Nastase, portile penitenciarului s-au inchis, marti seara, ca o cortina grea la capatul unei dramolete nationale de 6 zile. Este finalul unei afaceri judiciare intinse pe cativa ani, avand ca protagonist un fost prim-ministru condamnat pentru coruptie. Un detaliu uluitor a scapat insa funestului cortegiu de bocitoare instalat la capataiul celui care, in ziua pronuntarii sentintei, ar fi incercat sa se sinucida tragandu-si un glont in gat. La iesirea din spital, fostul premier misca vioi din cap ca un porumbel, statea in capul oaselor pe targa, parea nefiresc de vivace pentru un pacient cu gatlejul ciuruit de glont.
Din ce se vede la TV, gatul premierului arata intact. Nastase isi roteste capul cu flexibilitate de giroscop. In mod inexplicabil, toti acei analisti si politicieni convinsi ca premierul se zbate intre viata si moarte in spitalul Floreasca nu observa nimic suspect. Nu sar in sus, stupefiati la vederea imaginilor cu Nastase sucindu-si capul ca o suricata, si sa tipe: omul acesta ne-a pacalit, a tras pe sfoara o tara intreaga. Ati sesizat vreo leziune pe gat, ati zarit vreo rana, umflatura, o cusatura, ceva? Vi s-a parut vreun moment ca pacientul afiseaza pe chip durere sau ca manifesta dificultati in a-si misca din gatul facut ferfenita?
Erau primele observatii de bun simt, obligatorii de facut dupa zile intregi in care ni s-au servit povesti care spuneau cu totul altceva. Medici penali, ziaristi toxici, politicieni de rea credinta au tesut legenda unui fost premier grav ranit in urma unui act ratat de sinucidere, au intoxicat opinia publica cu informatii false. Speculand sentimentele publice de compasiune fata de un suferind, manipulatorii s-au caznit sa convinga publicul de nevionvatia unui om dispus sa-si sacrifice propria viata in semn de protest fata de marea nedreptate comisa de criminalul dictator Basescu.
Priviti din nou imaginile de marti seara cu Adrian Nastase scos pe targa din spitalul Floreasca. Asa arata un sinucigas traumatizat fizic si moral? Asa arata un gat gaurit de glont? N-am remarcat o secunda ca fostul premier ar manifesta semne de suferinta. Am vazut insa cu totii un Adrian Nastase parca mai resemnat cu gandul ca va merge la inchisoare, aruncand in jur priviri cand incruntate cand pierdute.
In cateva clipe s-a dus dracului toata harmalaia din jurul pacientului Adrian Nastase, toti avocatii sai au amutit. Dupa un tur pe la DNA, medicii penali care i-au pansat fostului premier eventuale zgarieturi benigne au semnat rapid externarea si transportarea pacientului la Rahova, politistii au renuntat la expertiza IML. Acum cateva zile se pregateau de operatii complexe, explicau cum glontul a trecut milimetric de jugulara, cum pacientul ar putea fi operat pe cord etc.
Ne-a fraierit pe toti in ultimul hal? A jucat teatru, in rol de sinucigas? Frecati-va la ochi cat poftiti, dar realitatea e ca am avut de-a face cu cel mai sinistru exercitiu de manipulare de dupa 89. Manipularea s-a transformat intr-o adevarata mineriada impotriva statului de drept, condusa de ziaristi, politicieni, ministrul de interne si de primul ministru. Aceasta realitate trebuie denuntata cu voce tare: este o rusine pentru o tara pretins europeana. Am asistat la abuzuri sinistre comise in numele unui infractor.
Puterea si presa au conspirat impotriva justitiei, cautand sa impiedice executarea unei sentinte definitive pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Treaba lor ca au prezentat sentinta drept o grava eroare judiciara, un act de razbunare politica sau o mare aberatie. Au tot dreptul sa comenteze cum vor decizia judecatorilor supremi, cu sau fara argumente credibile. Insa nimeni nu are dreptul sa impiedice executarea unei sentinte definitive.
Se cheama obstructionarea justitiei, favorizarea infractorului si subminarea statului de drept. Raspunderea politica pentru mineriada impotriva statului de drept ii revine premierului Victor Ponta, ministrului de interne, Ioan Rus si politicienilor USL. Ei si trompetele lor din presa au intoxicat zile in sir opinia publica. Ei, capii celui mai cinstit guvern, vor trebui sa dea socoteala pentru mintirea, intoxicarea si manipularea populatiei, pentru abuz de putere comis prin mobilizarea institutiilor statului in apararea unui infractor. Or, asta e prea de tot sa ramana asa, in aer.
Daca era un premier corect, Victor Ponta trebuia sa-l fi demis deja pe ministrul de interne, Ioan Rus. Trei politisti din subordinea ministrului de interne sunt deja acuzati oficial de favorizarea infractorului. Cum poti ramane in functie cand oamenii tai sunt suspectati ca au vrut sa faca scapat un infractor pe care tu, ministru de interne, l-ai sunat in prealabil? Protejandu-l, Ponta arata solidaritate fata de un ministru care s-a comportat incoerent si partinitor cu un viitor detinut, a demonstrat lipsa de profesionalism tolerand actiuni ilegale din partea politistilor din subordinea sa.
In cazul premierului Ponta aveam de-a face cu o recidiva. Primul gest suspect l-a executat in prima sedinta de guvern, cand s-a grabit sa schimbe seful Inspectoratului de Stat in Constructii, actor cheie in procesul lui AN. Gestul lui Victor Ponta putea schimba soarta unui proces aflat la final. Nastase a fost la un pas sa scape. Nu cred ca premierul Ponta a actionat inocent si cu buna credinta, desi el neaga public ca ar fi premeditat gestul. Cine-l mai crede astazi?
Mai ramane acum un sigur lucru de facut: procurorii DNA sa-si duca ancheta pana la capat in dosarul favorizarii infractorului iar Parchetul General, care investigheaza cazul sinuciderii (zile in sir n-a avut curiozitatea sa vada presupusa rana a pacientului ci a crezut pe cuvant povestile altora) sa lamureasca acest moment sulfuros. Ce a fost: zgarietura sau gaura in gat, tentativa de sinucidere sau o exagerare ridicola menita sa-l scape de la inchisoare pe fostul premier?
Deocamdata, justice has been done. Nu mai conteaza, dupa ce usile penitenciarului Rahova s-au inchis in urma lui Adrian Nastase, cat sta pe acolo si cate boli grave isi va gasi pentru a obtine amanarea executarii pedepsei. Ignorati macar astazi pesimistii de serviciu care proorocesc suspendarea presedintelui si gratierea iminenta a fostului premier.
Ce ne intereseaza astazi e miracolul. Faptul ca Romania marcheaza un moment unic in istoria sa institutionala si juridica, trimitand la inchisoare personaje pana mai ieri intangibile. Au intrat la puscarie, intr-o singura luna, un fost premier, Adrian Nastase, si un mare mogul, Sorin Ovidiu Vantu. Oligarhul Dan Voiculescu a trebuit sa demisioneze din Parlament pentru evita soarta lor, reusind sa amane astfel un verdict intr-un proces care se putea incheia tot cu o condamnare.
In loc de concluzie: s-a vazut, in cazul incarcerarii lui Adrian Nastase, cum statul de drept din Romania mai atarna in cateva institutii. Dupa o eventuala suspendare a presedintelui, dupa inlocuirea procurorului general si a sefului DNA, dupa preluarea controlului asupra judecatorilor prin cateva actiuni de intimidare se va fi instalat iarasi linistea peste tara. Nu va fi insa la fel ca in 2000-2004. Lumea s-a schimbat fundamental, politicienii nu mai pot controla chiar tot ca inainte.
Depinde de noi toti daca dorim sa pastram ce am obtinut greu: increderea in statul functional. Depinde in primul rand de justitie, de judecatori si procurori. Ei raman ultima reduta instituionala si potential eficienta in calea unei puteri care va matura in curand ultimele piedici din calea sa, va prelua controlul total asupra intregului sistem de putere pentru a se asigura ca dramoleta sinucigasului ratat nu se va mai repeta vreodata.
Articol publicat de HotNews