De același autor
Tribunalul Bucuresti a admis, luni, 18 martie, cererea de eliberare conditionata a lui Adrian Nastase, dupa ce fostul premier a executat noua luni din condamnarea la doi ani primita in dosarul Trofeul Calitatii. A fost acuzat ca si-a exercitat functia politica pentru a-si finanta campania electorala, adica pentru fapte de coruptie. Acum, Nastase a beneficiat de dreptul legal de a cere eliberarea conditionata, dupa executarea unei treimi din pedeapsa, conform legii. Comisia speciala de la penitenciarul Jilava i-a acceptat cererea, instanta l-a eliberat conditionat.
Adrian Nastase a indeplinit, probabil, cel putin doua-trei conditii cerute de lege ("condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei").
In acest timp a dat si probe ca nu-si accepta pedeapasa, afirmand ca nu se considera vinovat deci nu avea cum furniza dovezi de indreptare. In cele din urma, cantarind argumentele din dosar, Tribunalul Bucuresti a decis ca detinutul indeplineste conditiile liberarii conditionate.
Statutul oficial al lui Adrian Nastase este in acest moment de "condamnat eliberat conditionat". Potrivit legii partidelor politice, nu poate fi membru de partid daca nu are drept de vot. Instanta i-a interzis acest drept pana in 2016. Pe durata liberarii conditionate, orice noua infractiune comisa il trimite inapoi la Jilava.
Si statutul PSD interzice, teoretic, condamnatilor penal sa fie membri de partid, dar in acest caz poate interveni oricand institutia derogarii. Pe scurt, statutul n-ar fi o mare piedica in calea revenirii in politica. Legea insa, este.
Semnificative sunt declaratiile lui liderilor PSD, Victor Ponta si Valeriu Zgonea, care au subliniat ca PSD respecta legea. Or, legea il cam tine la distanta pe Adrian Nastase de partid. In rest, sigur, s-au bucurat nespus ca Nastase se intoarce, locul de presedinte al Conventiei Nationale il asteapta etc etc.
Pe durata liberarii conditionate, fostul premier trebuie sa treaca prin umilinta intalnirii regulate cu un politist, in fata caruia are de dat socoteala: ce face, unde merge, cat sta, care mai e viata lui. Este asa numitul serviciu de probatiune. In politica romaneasca mai avem un condamnat definitiv aflat oarecum in situatia sa.
Gigi Becali, condamnat cu suspendare in dosarul rapirii si sechestrarii de persoane, trebuie sa faca si el conversatie in mod regulat cu politistii. Singura diferenta ar fi ca in cazul Becali vorbim despre suspendarea executarii pedepsei, nu despre liberare conditionata.
Ar fi interesant de vazut cum functionaza in realitate acest serviciu de probatiune cand are de-a face cu condamnati influenti. Este o simpla formalitate sau politistii chiar isi fac datoria indiferent de statutul social al condamnatului?
In iunie 2014, pedeapsa principala va fi considerata executata, Adrian Nastase pierde statutul de "condamnat eliberat conditionat". Insa tot nu va putea activa politic inca doi ani, cat inca opereaza pedeapsa complementara, adica interdictia de a vota si de a fi ales. Nastase poate candida din nou la o functie publica abia din 2016 incolo.
Dupa toate acestea, Adrian Nastase scapa de statutul de "condamnat" si devine "persoana cu antecedente penale". Adica va avea cazier. Asta n-ar fi mare lucru, intr-o Romania in care sunt votati politicieni aflati in arest preventiv.
Adrian Nastase a mai fost condamnat la Curtea Suprema, la 3 ani cu suspendare, in dosarul Zambaccian, dar sentinta nu este definitiva. Un complet de trei judecatori de la Inalta Curte a pronuntat sentinta la data de 30 martie 2012, si a motivat-o abia sase luni mai tarziu. DNA a anuntat ca face recurs insa Inalta Curte sustine ca motivele de recurs n-au ajuns inca la instanta pentru ca dosarul sa fie repus pe rol.
Recursul va fi judecat de un complet de cinci judecatori iar sentinta lor va fi definitiva.
Apoi, nu este deloc clar ce se mai intampla cu dosarul in care este cercetat pentru incalcarea regimului armelor si munitilor, deschis de procurori dupa presupusa tentativa de sinucidere din seara zilei de 20 iunie 2012. Fostul premierul n-ar fi avut voie sa detina in casa arme si gloante. Asadar, se va alege Nastase cu o noua trimitere in judecata sau dosarul a murit deja? A mai avansat ancheta, in ce stadiu este?
In caz ca, pe durata liberarii conditionate, va mai incasa o condamnare definitiva, Adrian Nastase va fi la mana instantei. Aceasta poate dispune contopirea pedepselor si o sentinta fie cu suspendare, fie cu executare. In cazurile obisnuite, o sentinta cu suspendare incasata in pe durata liberarii conditionate anuleaza aceasta masura iar condamnatul se intoarce la inchsioare. Insa nu exista o regula.
In tot cazul, Adrian Nastase va trai inca o vreme cu sabia lui Damocles deasupra capului, va fi la mana justitiei. Asta iin caz ca USL nu va actiona pentru a lua sub control parchetele si instanta suprema. Din acest punct de vedere, Victor Ponta nu are nici un interes sa-si ajute marii adversari din partid sau din afara lui. La ce i-ar folosi un Adrian Nastase achitat, spalat si coafat in justitie?
Pentru a trece de la statutul la "persoana cu antecedente penale" la un cazier alb ca neaua (procedura perfect legala, asa numita reabilitare legala), Nastase mai are de asteptat cativa ani. La urma urmei, n-ar fi singurul politician condamnat penal care revine. Avem cazul actualului premier al Frantei, Jean Mark Ayrault.
Dar pentru a obtine reabilitarea legala trebuie sa mai treaca niste ani. In mod normal, asa ar trebui sa se intample si in cazul reabilitarii politice. Din pacate, nu e cazul la noi.
Reabilitarea politica a lui Adrian Nastase aproape ca s-a produs deja, cel putin in plan mediatic. Antena 3, in special, a dus o veritabila campanie de martirizare a fostului premier. In constiinta publica, Nastase este vazut azi mai degraba ca o victima politica, mai putin ca un politician corupt care merita sa ajunga la inchisoare.
Cum va converti aceast capital de simpatie in voturi, din moment ce nu poate activa politic? In ce fel vor evolua celelalte dosare penale? Cum va gestiona Adrian Nastase in imaginea sa de "recidivist" in caz ca va trece prin noi condamnari? Cat de dispus este PSD sa-l reintegreze? S-au format intre timp alte retele de influenta, au aparut alti lideri ambitiosi (Ponta, Dragnea, Oprisan) De ce i-ar face din nou loc? Sunt deocamdata marile necunoscute ale viitorului sau. Are 63 de ani, deci inca destul timp pentru politica mare dar prea putin pentru timp pierdut prin tribunale.
Financiar inca nu sta rau, din moment ce si-a permis sa plateasca rapid peste 750 de mii de euro plus dobanzi de 3%, cat a insemnat recuperarea prejudiciului recuperat de Inspectoratul de Stat in Constructii in dosarul Trofeul Calitatii. Adaugati apoi cheltuielile cu o aramata de avocati ani de zile. Cu toate acestea, bugetul familiei Nastase n-a secatuit.
Ce stim astazi este ca Adrian Nastase dispune de o marja de manevra limitata in propriul partid, beneficiaza de o trambulina mediatica la dispozitia sa si sunt destul de multi cetateni dispusi, din pacate, sa-i creada povestile despre justitia dictatorului Traian Basescu care l-a sacrificat de dragul Bruxelles-ului.
Din fericire, nu-l crede nimeni afara, unde cariera lui s-a incheiat prin decembrie 2004.