Cum s-a impotmolit Marea Schisma

Miscarile din aceste zile de pe tabla de sah a politicii romanesti trebuie privite in ansamblu pentru a intelege ceva din tot jocul derulat mai ales in subteran. Parea ca se apropie incet marea schisma, dar totul s-a impotmolit in buna traditie romaneasca: negocierea de acasa nu s-a mai potrivit cu preturile din targ.

Dan Tapalaga 22.05.2013

De același autor

Miscarile din aceste zile de pe tabla de sah a politicii romanesti trebuie privite in ansamblu pentru a intelege ceva din tot jocul derulat mai ales in subteran. Parea ca se apropie incet marea schisma, dar totul s-a impotmolit in buna traditie romaneasca: negocierea de acasa nu s-a mai potrivit cu preturile din targ. Totul trebuie luat de la capat. Suna cam eliptic, dar trebuie avansat incet si cu rabadare in povestea Marii Schisme. Premisa de la care plecam in aceasta analiza: este oare intamplator ca tensiunile dintre PSD si PNL au izbucnit in paralel cu amplificarea hemoragiei de parlamentari din PPDD si cu intensificarea pregatirilor pentru ruperea PDL?

Toate informatiile publice sau pe surse culese din teren si puse cap la cap arata ca nu, dimpotriva. Totul a fost bine gandit pana la un punct. Golul lasat de o eventuala eliminare a liberalilor trebuia umplut cu ceva. Dar asa cum a inceput criza din USL, adica in forta, tot asa au cazut planurile alternativa. Cand a declansat criza in USL cerandu-le liberailor sa-l elimine pe SRS din PNL, Victor Ponta, Ilie Sarbu si un grup restrans de lideri contau pe unele evolutii in tabara opozitiei. Contau in primul rand pe desprinderea unui grup de circa 30 de parlamentari PPDD si transformarea lor in "independenti", in realitate luati de PSD. Mai contau pe spargerea PDL, urmata de o hemoragie de parlamentari: unii grupati in jurul viitorului Partid Popular al Elenei Udrea, altii varsati in PSD. Aceste miscari i-ar fi permis lui Victor Ponta sa formeze o majoritate alternativa in Parlament care sa nu depinda exclusiv de sprijinul UDMR. Cu electoratul sau conservator, PSD nu-si permite inca asa ceva.

Cateva informatii de ultima ora anunta insa rasturnari de situatie. Lansarea Partidului Poporului, formatiune condusa azi de fermierul Costel Caras, se amana cat se poate de oficial din cauza recoltei de lucerna. Ca Partidul Popular al fermierului urma sa fie baza viitorului partid constituit de nemultumitii din PDL in frunte cu Elena Udrea fusese deja confirmat de consilierul prezidential Gabriel Berca. Fostul  ministru de interne a si anuntat saptamana trecuta ca se gandeste sa se inscrie in noul Partid Popular.

Insa probleme ivite pe parcurs au incurcat putin planurile. Parchetul a cerut radierea Partidului Popular pe motiv ca obtinuse la alegeri sub 50.000 de voturi, asa cum cere Legea Partidelor Politice. Abia astazi s-ar fi clarificat situatia juridica, daca mai figureaza  sau nu in registrul partidelor. Or, ruperea parlamentarilor PDL era programata pentru miercuri, 22 mai, iar marea lansare a noului Partid Popular rebrenduit peste cateva zile, pe 25 mai. Cam din scurt si cam riscant cu atatea obstacole neprevazute aparute in drum. Plus ca nici negocierea cu un fermier-sef-de-partid-popular aflat mai toata ziua pe camp nu pare chiar o treaba usoara.

Ca planurile ruperii PDL s-au dat peste cap o arata si declaratia oarecum bizara facuta de consilierul prezidential, Sebastian Lazaroiu, marti dimineata, la RFI. Lazaroiu a spus ca Miscarea Populara isi doreste aliante cu alte partide de dreapta si este deschis catre oameni din PDL, dupa ce s-au tot caznit sa explice ca fundatia nu se va transforma in partid. Alt semn ca s-a modificat putin  planul initial si s-a revenit cel putin temporar la planul ca Miscarea Populara sa fie platforma de coagulare, nu partidul fermierului Caras ocupat cu recolta de lucerna. Dar ce a determinat amanarea ruperii PDL a fost o realitate simpla: din zecile de parlamentari care urmau sa mearga dupa Elena Udrea au ramas vreo sase-sapte. Cam putin.

Planurile cu noul Partid Popular erau la un moment dat atat de avansate incat se punea doar problema daca partidul sa fie condus de Cristian Preda, de Elena Udrea sau de o conducere colectiva macar pentru o vreme. Acum, a ramas totul in aer. Nici oamenii lui Vasile Blaga nu a stat cu mainile in san si au avut o serie de contacate cu capetele de pod din PNL.

Or, ruperea PDL cu mare zgomot era esentiala. Udrea era astfel razbunata dupa infrangerea in fata lui Blaga, PDL decavat din interior, iar PNL nu mai avea cu cine sa se alieze decat cu un Vasile Blaga si un partid sleit, stors de oamenii sai de baza. Iar un cuplu Blaga-Antonescu in opozitie trebuie sa admitem ca l-ar fi ajutat pe Victor Ponta ceva mai tare decat ar fi reusit Elena Udrea.

Pariul in aceste zile a fost tocmai racolarea oamenilor lui Blaga, operatiune in mare esuata pe buna dreptate. Cine e nebun sa plece dintr-un partid aflat in opozitie care mai are ceva procente intr-unul care nu exista, sau mai bine zis exista pe hartie, apartine unui laptar si urmeaza sa fie facut cadou protejatei presedintelui Traian Basescu.

Ca planurile de acasa nu se potrivesc cu preturile din targ s-a vazut si in cazul PPDD. Si de aici trebuiau sa plece cam 30 de parlamentari, dar astazi vedem ca doar cinci au parasit partidul lui Diaconescu. Dislocarea lui Radu Popa, fostul numar doi in partidul lui Diaconescu, n-a produs hemoragia sperata nici in Partidul Poporului. Valul  nu s-a ridicat in opozitie suficient de tare pentru a se urca Victor Ponta pe creasta lui si a-i matura pe liberali de la guvernare.

Daca in opozitie planurile nu s-ar fi impotmolit, probabil ca Victor Ponta, Ilie Sarbu si grupul restrans de la varful PSD ar fi intins coarda pana la ruperea de PNL. Nu avea nici o importanta ca motivul era derizoriu, ca pretextul Rosca Stanescu nu prea inspira incredere nici in plan intern, nici in plan extern. Victor Ponta intrase deja pe un drum care se anunta fara intoarcere: a amenintat cu ruperea, a lansat ultimatum catre liberali, a decretat protocolul suspendat. Cand sa faca urmatorul pas, detasarea de PNL, PSD a constatat ca au cazut socotelile cu opozitia. Ceva n-a mers cum trebuia acolo, majoritatea alternativa (alta decat UDMR gata oricand sa intre la guvernare) n-a facut masa critica pe care se bazau schismaticii.

Probabil ca asa se explica de ce Crin Antonescu a prins intre timp glas si a anuntat ca din punctul sau de vedere protocolul e in vigoare, ca el nu poate fi suspendat din vorbe si ca nu avem, va sa zica, nici o criza. Acum, marea intrebare ar fi de ce n-a facut Antonescu o concesie si nu l-a exclus pe SRS din partid pentru a evita escaladarea unui conflict inutil si periculos? Daca-l excludea pe SRS la cererea PSD, semnalul pentru propriul partid era dezastruos. Arata ca e un lider slab, fara autoritate, care nu tine la oameni si se descotoroseste de ei la greu doar pentru a-si salva pielea. Or, liderul PNL nu-si prea permite sa candideze in 2014 fara a avea sustinerea totala a propriului partid macar, iar pentru asta e obligat sa-si apere oamenii, ministrii, toti penalii.

Adaugati acest tablou faptul ca un alt razboi a atins in aceste zile paroxismul: Antena 3 il ataca furibund pe deputatul PSD,Sebastian Ghita, iar postul TV detinut de acesta din trece cu trenul peste SRS si articuleaza liberali pe unde-i prinde. Cum ar veni, s-a mers prea departe pentru a se mai putea da inapoi.

Toate acestea se intampla la doar sase luni dupa ce USL a castigat putererea cu o majoritate de 70%. E un spectacol trist si unic pe care doar o tara imprevizibila ca Romania il poate oferi. In mod normal, supermajoritatea trebuia sa ofere o guvernare coerenta, fara socuri majore, dar nu se  intampla asa. O astfel de majoritate a promis un alt tip de guvernare, dar a livrat o prima criza mai repede decat s-ar fi asteptat pana si cei mai inversunati critici ai USL. Marea schisma s-a amanat putin, dar producerea ei pare totusi inevitabila. Ramane de vazut daca Victor Ponta va relua ofensiva acum, cand i-a mai ramas o luna din actuala sesiune parlamentara, sau va lasa totul pe toamna. Si inca o intrebare importanta: eliminarea liberalilor de la guvernare, cu putin inainte de alegerile prezidentiale din 2014, il incurca sau il ajuta pe Crin Antonescu?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22