De același autor
Faceti o pauza si ascultati cu atentie: Romania este o tara, in sfarsit, linistita. Furtuna de anul trecut s-a domolit. Pana si mogulimea agitata respira azi mai linistita. Se bucura ca din coabitare ies si lucruri bune, de exemplu noii procurori sefi. Cand un mare cercetat penal spune asta avem toate motivele sa ne ingrijoram. Insa mai ingrijorati se arata consilierii presedintelui si coabitacii. Ei se razboiesc azi tocmai cu cei cativa jurnalisti care mai au curajul sa spuna cate ceva despre magistrati si prietenii lor din politica. Dar nici acest subiect nu mai face valva, pentru ca peste tara s-a asternut tacerea.
Ati avut curiozitatea sa va uitati in ultima vreme la televiziunile specializate in executii in direct, ragete, demascari si crize de isterie live? Va mai amintiti de canalele colectoare cum refulau seara de seara pe micul ecran? Ati uitat deja mirosul haznalei politico-jurnalistice care a ingrozit Europa cu manipularile ei? Adevarat, parca au intrat in pamant. Razboiul lor s-a incheiat. In fostele platouri de executie canta astazi coruri de copii, starlete de opera, fiecare seara se incheie lin, in pace si aromonie.
Cand televiziunile pun mana pe un subiect evazionist, ca arestarea lui Gigi Becali, nu-l mai lasa o saptamana din mana. Ne-am obisnuit deja cu campaniile de umanizare, de martirizare a marilor penali. Dar spre deosebire de anii trecuti, cand circul mediatic era menit sa exagereze erorile guvernarii sau sa-l scoata responsabil pe Traian Basescu de toate relele pamantului, astazi el este intretinut pe false teme tocmai pentru a proteja puterea, de a devia atentia publicului de la marile probleme.
Va amintiti cum trei insi platiti de PSD sau PNL sa tipe in strada erau prezentati drept miscare revolutionara. Va amintiti cum fiecare taiere echivala, in studiorile TV, cu o crima impotriva pensionarilor, profesorilor, elevilor etc?
Multe erau exagerari pornite de la un sambure de adevar, altele reprezentau fapte. Astazi am ajuns in extrema cealalta. Nu se mai vede nici macar samburele de adevar sau faptele. Am avut ocazia sa vorbesc recent cu cineva din guvern, care marturisea ca se fac eforturi majore pentru a pastra aparenta de liniste. Ca presiunea sociala este in crestere la nici sase luni de la guvernare, ca abia mai tin in frau protestele. Ca micile incendii sociale se aprind cu repeziciune, stingi unul aici, izbucneste altul dincolo. Inca nu s-a atins o masa critica pentru a face explozie, dar perspectivele sunt proaste.
Ba ameninta trasportatorii ca blocheaza drumurile, maine ies minierii din Oltenia, ieri au fost Oltchim si Arpechim, sar in sus parintii ca guvernul nu le mai deconteaza banii pentru naveta scolarilor. Adaugati la asta presiunile exercitate zilnic de primari asupra guvernului pentru ca le-au fost taiate bugetele de investitii.
Marile privatizari esueaza, la fel politica guvernului de a atrage investitii. Banii sunt tot mai putini. Arieratele intre firme private cresc, fonduri UE nu vin, economia se gripeaza incet si sigur. Victor Ponta nu prea are motive sa-si doreasca sa ramana premier de la toamna incolo.
Acum imaginati-va ca toate acestea s-ar fi intamplat sub fosta guvernare? Cum ar fi prezentat amenintarea minerilor ca vin la Bucuresti, dar drumurile din tara blocate de oameni disperati ca nu si-au mai luat leafa de luni de zile? Dar cazurile de elevi care nu-si iau banii de naveta de o jumatate de an? Ce uragan de injuraturi pornea, ce revarasari de populism!
Azi e liniste la televizor. Semnele furtunii se vad in strada in fiecare zi, dezastrul vine cu pasi repezi. Baietii de la meteo ne spun insa ca e soare si senin. Vom avea liniste chiar si pe furtuna, nu doar inaintea ei. In numele interesului national, toata lumea coabiteaza cu toata lumea. Numai opozitia, culmea, se destrama cu ceva zgomot. Este o grava distorsiune a sistemului democratic de dupa 1990, comparabila cu trucajele politico-mediatice de acum doua decenii. De la o tara rascolita de moguli si penali, Romania a ajuns din nou o tara linistita, dar la mana lor.
Si nu au dreptate tot ei atunci cand se intreaba: de ce a fost nevoie de tot zgomotul si furia ultimilor opt ani daca am ajuns unde am plecat inainte de marea integrare? Le-as raspunde asa: ca sa aflam cum e fara ei, ca mai suntem cativa care preferam furtuna schimbarii in locul baltirii in liniste, ca merita sa spunem ce vedem pana la capat, sperand ca astfel ne vom elibera candva de influenta lor nefasta, chiar daca ceilalti striga "Free Gigi" cat ii tine gura sau cauta sa se elibereze de cativa incapatanati care le mai tulbura linistea.
