Votul mortilor vii

USL a atacat in instanta, anul trecut, HG-ul emis de Guvernul Boc in baza caruia s-a organizat desfasurarea recensamantului, dupa ce a boicotat masiv aceasta actiune desfasurata in octombrie 2011. Urmatorul termen de judecata al procesului in curs este septembrie 2012. Perfect schizofreni si sfidand legea, Victor Ponta si Crin Antonescu invoca acum tocmai recensamantul contestat cu scopul de a cobori pragul electoral necesar validarii referendumului de demitere a presedintelui. Antonescu  se inchina la Romania reala si huleste Romania birocratica, imaginata ca plina de morti si fugari peste granita.

Dan Tapalaga 01.08.2012

De același autor

USL a atacat in instanta, anul trecut, HG-ul emis de Guvernul Boc in baza caruia s-a organizat desfasurarea recensamantului, dupa ce a boicotat masiv aceasta actiune desfasurata in octombrie 2011. Urmatorul termen de judecata al procesului in curs este septembrie 2012. Perfect schizofreni si sfidand legea, Victor Ponta si Crin Antonescu invoca acum tocmai recensamantul contestat cu scopul de a cobori pragul electoral necesar validarii referendumului de demitere a presedintelui. Antonescu  se inchina la Romania reala si huleste Romania birocratica, imaginata ca plina de morti si fugari peste granita.

Curtea Constitutionala urmeaza sa ia o decizie valideaza referendumul pe baza listelor electorale sau pe baza statisticii, asa cum pretinde mai nou USL schimband regulile la sfarsitul jocului. Antonescu si USL le-a trasat indicatii in numele poporului viu, un mod evident de presiune politica.

"Stim sigur ca 8,5 mil de alegatori sunt in viata, s-au pronuntat, sunt reali si au putut fi numarati. Nu exista dubii in legatura cu vointa lor, asa cum exista cu cei absenti, cei din boicot: acolo nu stim daca mai sunt in viata toti, daca mai au cetatenie romana toti". Cu aceasta fraza, Crin Antonescu deschide o discutie cat se poate de vie. Ce facem cu simpatizantii USL ca au urmat indemnul la boicot si i-au trantit recenzorului usa in nas in 2011? Victor Ponta insusi submina chiar si aceasta baza de date: "În prezent nimeni nu știe câte persoane au fost recenzate. Am aruncat 50 de milioane de euro".

Ce facem cu Dan Sova, cu Mircea Badea, cu Adrian Nastase, cu Victor Ponta? Sunt ei morti din punct de vedere statistic? Adica, domnul Sova, presupunand ca s-a oprit intre timp din numarat, a contabilizat zeci de voturi exprimate de insi decedati statistic, dar vii la referendum? Cum e posibil? El insusi se incadreaza (si) in categoria mortilor vii, adica a boicotat numaratoarea din 2011, disparand din statistica, dar a votat la referendum in 2012 si doreste ca el sa fie validat tocmai in baza statistii din care lipseste.

Nastase, Badea, Sova & Co le-au cerut anul trecut cetatenilor sa nu-si declare CNP-ul si sa nu raspunda la cateva intrebari care le-ar pune in pericol averea sau le-ar viola intimitatea. Sova a explicat, citat de Adevarul, ca recensamantul incalca cel putin trei legi si ca nu-l intereseaza. In mintea USL, actiunea Guvernului Boc era inca tentativa de a frauda alegerile prin intocmirea unei baze de date sub acoperirea recensamantului. Motiv pentru care, repet, au atacat HG-ul in instanta, proces care se judeca si azi.

De dragul argumentatiei, am putea face inca un pas inainte si sa ne imaginam ca instanta le da dreptate si anuleaza recensamantul din 2011. Ei, in acest moment vom avea o lunga lista cadavre statistice, completand astfel lista mortilor vii deschisa de Sova, Nastase, Badea si Ponta. Statistica din 2011 dispare pur si simplu in neant.

Evident sa singura baza de raportare a referendumului este lista electorala, asa cum prevede legea. Restul sunt sofisme. Lista electorala se actualizeaza, se publica, poate fi contestata de cetateni, cuprinde toti cetatenii de peste 18 ani, pe cand recensamantul este, asa cum vedem ca s-a intamplat, o simpla statistica din care ma tem ca lipsesc tocmai cei care se inchina astazi la ea. Curtea Constitutionala s-ar face de rusine daca n-ar constata simplu invaliditatea referendumului, invocand pur si simplu legea, nu fanteziile politice ale mortilor vii.

Cand vorbeste despre eventualii morti sadea din listele electorale, Crin Antonescu sugereaza, desigur, ca romanii care au stat acasa ar fi mai putini decat mortii vii iesiti la referendum sa-l alunge pe dictator. Un mort din categoria indicata de Antonescu mi-a scris cateva ganduri pe Facebook despre viii prezenti la referendum. Redau intreg pasajul in loc de incheiere:

"Domnule Dan Tapalaga, vreau sa va aduc la cunostiinta o remarca personala in legatura cu participarea la vot si o sa incep cu concluzia finala: "A fost multa lume la vot, dar oameni putini.", iar lista celor vii a lui Sova, Miniunescu si "Cacarau" are urmatoarele categorii: Viii care au votat din propria constiinta, viii care au fost santajati sa voteze, viii care au fost stimulati sa voteze, viii care au fost mituiti sa voteze, viii care au votati si pentru morti, iar ca bonus, furaciunile care au fost facute in mod cinstit, mobile si imobile, intre orele 17 si 23. Semneaza, mortul lui "Cacarau", Ioan Ghenof, care ar mai fi trait dupa referendum, ar fi implinit 60 de ani pe data de 3 august. Cu stima si respect, mortul".

Articol publicat de HotNews.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22