De același autor
Am auzit intr-o singura zi doua povesti diferite despre oameni foarte bine platiti in Romania care au ales de curand sa paraseasca tara. Aud tot mai des vorbindu-se in jurul meu despre expatriere ca solutie iminenta. Repet, toti oamenii astia nu cauta o leafa mai buna, ci o viata mai buna. Nu fug de saracie, ci de pustiul vietii intr-o tara fara viitor. O fi deja fenomen? Am intrebat pe pagina mea de Facebook. As fi vrut sa nu va spun ce a iesit. Dar e mai bine sa stim cu totii cum stam.
In nici o ora, zeci de oameni cu identitate reala, cu nume, preune si destin, au raspuns la unison ca se gandesc sa plece dupa referendum sau dupa parlamentare, in functie de rezultate, ca regreta ca n-au facut-o mai devreme. Cativa se felicita ca si-au gasit deja locul in alta parte. Mai jos, o scurta selectie din explicatiile amicilor de pe Facebook:
"Ce motiv ar avea unul care are acum 20-25 de ani sa treaca 5-10 ani de desert pentru ca peste anii respectivi sa ajunga, CU NOROC, in punctul in care suntem acum"
"Da si noi ne-am hotarat sa parasim tara si cativa prieteni de fam care prin natura meseriei unii castiga 8-10.000 de euro. Chiar daca nu mai suntem la prima tinerete. Dar vrem cat mai avem de trait sa ducem o viata demna ! Regretam ca nu am luat decizia asta dupa mineriada din '90"
"Am 44 ani, un job rezonabil platit in Romania si, desi am avut nenumarate ocazii de a pleca, am ramas gandindu-ma ca merita, ca nu se poate ca lucrurile sa nu evolueze in bine si aici, ca va veni vremea cand ma voi simti om intreg in tara mea. Acum, imi doresc nespus sa plec. Mi-e dor de normalitate. Atat."
"Da, daca aceasta lovitura de stat reuseste in mod sigur voi pleca si nu din motive financiare caci pe mine nu ma va afecta in mod direct o eventuala reusita a pucistilor.Insa refuz categoric sa traiesc intr-o tara in care poporul isi da acordul sa i se fure tot sacrificiul ultimilor ani!"
"Ce-mi lipseste aici cu adevarat - pe langa acea mult slavita 'normalitate' din vest - este perspectiva. faptul ca ne miscam atat de incet, ca natie, si chiar mai facem pasi mari inapoi, este ceea ce ma framanta cel mai tare. viziunea, planul pe termen lung, gandirea cu bataie peste 'maine' si posibilitatea de a construi ceva pe niste fundamente solide - sunt punctele esential. iar acestea lipsesc. timpul si ritmul meu, individual, se dezvolta/curge mult mai repede decat cel al Romaniei. se intampla si in alte tari si cumva e normal. dar e la fel de normal sa pot alege cu ce vreau sa-mi ocup timpul ramas: nervi si/sau stres din cauza lipsurilor si galagiei publice de la noi sau liniste si timp pentru dezvoltarea personala, departe de gauri in asfalt, autostrazi lipsa la minim triplu de pret normal, evaziune fiscala 35%, incalcari grave ale legii, dosare penale, acuzatii, defaimari, 'baietzasi' drept model de succes, seminte pe strada, parcari pe piste de biciclete etc."
Veti observa din cele cateva enunturi ca sunt invocate, in esenta, doua chestiuni: calitatea vietii si perspectiva. Sunt oameni care inteleg ca, daca dispui de un minim set de valori dupa care iti ghidezi viata, nu prea ai ce face cu banii intr-o tara nefunctionala. Pentru a ramane in acord cu tine insuti, pentru a gasi motivatii sa mergi inainte, pentru a trai in solidaritate cu ceilalti si cu sentimentul apartenentei la o comunitate, fiecare dintre noi are nevoie de ceva mai mult decat o leafa buna.
Calitatea vietii n-a fost niciodata punctul forte al Romaniei. Dupa 2007, oamenii au avut ocazia sa iasa mai des afara si sa compare. Astfel si-au ridicat singuri standardele. Dupa o anumita varsta, nu mai esti dispus sa astepti. Vrei o schimbare calitativa in viata ta cat mai repede. Aceste schimbari presupun servicii administrative bune, sanse egale in fata legii, adica mai putina coruptie, mediu de business mai curat, justitie libera, guvernare eficienta, politicieni care sa vorbeasca mai mult despre ce au facut ei si mai putin despre impotenta altora. Mai multe fapte, mai putine vorbe.
Aici intervine discutia despre perspectiva. De la puciul parlamentar impotriva presedintelui Traian Basescu, perspectiva unei imbunatatiri de substanta s-a indepartat rapid pana la disparitie. Romania a devenit in doua luni oaia neagra a Europei, considerat un stat acceptat dintr-o regretabila eroare in clubul tarilor civilizate si propus spre exmatriculare. Decizia arbitrara, anarhia, nesocotirea statului de drept si revolutia borfasilor au speriat nu doar Bruxelles-ul, ci si publicul intern cu aspiratii ceva mai mari decat o pensie mai buna sau o leafa de bugetar reintregita.
Desigur, pare ca exista un public si mai numeros pentru care calitatea vietii se rezuma la cele cateva sute de mii in plus la pensie, o leafa mai grasa, un anumit mod de a te descurca in viata si cateva ore pe seara de Antena 3. Acestui public frustrat, lovit de criza economica, cu nevoi imediate, liderii USL ii canta lozinca "vrem o tara ca afara". Realitatea e ca grosul acestui public nu doreste standardele ridicate de afara, nu are alte aspiratii de ordin etic, moral sau social in afara celor de ordin strict material si manifesta oroare fata de rigorile occidentale. Daca lucrurile ar sta altfel, acest public n-ar vota borfasi, n-ar aplauda fosti prim-ministri trimisi la inchisoare si ar sanctiona abuzurile flagrante comise in ultimele doua luni de Guvernul Ponta.
Revenind la publicul minoritar, panicat de lipsa perspectivei, veti spune poate ca asa a fost tot timpul in ultimii 20 de ani, ca romanii au, in general vorbind, tendinta sa dramatizeze in situatii limita, sa se lamenteze continuu si sa abandoneze repede. Nu-i chiar asa. Dezradacinarea, instrainarea, parasirea propriei tari nu-i o decizie usor de luat. A fost un fenomen dupa mineriadele din 1990, cand Romania a pierdut crema populatiei active, progresiste si in plina putere, alungata practic de brutalitatea noii puteri incarnate atunci de Ion Iliescu.
Cred ca fenomenul a revenit dupa deschiderea pietei muncii in UE si ca acum suntem in buza celui de-al treilea val, generat de Voiculescu, Ponta si Antonescu. Daca valul se va revarsa peste granite, va fi un dezastru pentru viitorul acestei tari, pe termen lung. Vrem o tara. Dar nu tara lor, tara borfasilor, tara plagiatorilor si iresponsabililor de nestavilit. Tara poate fi oriunde afara, desigur. Nimeni nu are dreptul sa-i judece pe cei care o cauta si o gasesc acolo unde e bine. Vestea proasta este ca, din cauza crizei economice raspandite cam prin toata Europa, binele e mai dificil de gasit decat in trecut.
Dar inca mai cred ca putem obtine o tara si aici. Inca mai cred ca singura solutie pentru a evita o catastrofa - de care vom fi in parte si noi vinovati - este sa luptam pana la ultimul strop de energie pentru a mentine Romania pe orbita occidentala, sa ne aparam putinul castigat in ultimii 20 de ani, sa ne salvam institutii cheie din justitie de la preluarea controlului total, sa pretindem mai departe standarde ridicate in administratie si politica, sa nu renuntam la a crede in noi chiar si atunci cand stim ca nu mai e nimic de facut.
In faza asta insa nu e nevoie de prea multa actiune: statul de drept poate fi aparat, duminica, cu statul acasa.
