Bulgaria: când strada guvernează

Bulgarii ţin să-şi arate nemulţumirea împotriva sărăciei, corupţiei şi a întregului sistem politic, formulând solicitări contradictorii, însă radicale.

Dacă poporul doreşte ca strada să gu­ver­neze Bulgaria, atunci să o facă! Astfel şi-a justificat premierul Boiko Borisov decizia, aparent neaşteptată, de a demisiona. O de­cizie care a survenit după 11 zile de proteste na­ţio­nale, declanşate de fac­tu­ri­le, tot mai împovărătoare, la utilităţi. Protestele care au degenerat în ciocniri de stradă cu forţele de ordine l-au descumpănit pe po­pu­listul premier bulgar, care şi-a construit imaginea unui „om din popor“. De­mi­te­rea ministrului de Finanţe, intenţia de a reduce preţul energiei elec­trice sau invocarea scenariului rena­ţio­na­lizării celor trei societăţi de distribuţie – toate cu capital străin - nu au fost altceva decât încercări nereuşite de satisfacere a nemulţumirii populare. Fondul problemei nu îl reprezintă monopolul din sectorul energetic, cât instituţiile nefuncţionale ale statului (justiţia, autorităţile de re­gle­men­tare în domeniu), care au permis să se ajungă în această situaţie fără ieşire. Ori­cât ar încerca politicienii să speculeze fu­ria bulgarilor împotriva „monopoliştilor“ străini, este evident că preţul la utilităţi nu se va înjumătăţi doar printr-o simplă re­naţionalizare. Mai mult, prin atitudinea adop­tată în aceste zile, la presiunea stră­zii, clasa politică a arătat nu doar lipsa de idei, ci şi faptul că a devenit, la rândul său, parte a problemei care frământă so­cietatea bulgară.

Într-un ultim gest, prin demisia Ca­bi­ne­tu­lui său, Borisov încearcă să pozeze într-o victimă a acestei crize, pentru a-şi con­serva astfel şansele de reuşită la viitorul scrutin parlamentar. Însă demersul său nu doar că nu a dezamorsat situaţia ten­sio­nată din ţară, ba chiar o com­plică, cu consecinţe greu de calculat. Există riscul, tot mai invocat, de a fi dis­trusă stabilitatea financiară din ultimii ani, obţinută cu preţul unor mari privaţiuni. Chiar dacă Guvernul Bori­sov nu a fost obligat să taie din pensii şi salarii, stricta disciplină financiară im­pu­să de guvernanţi s-a soldat, în condiţii de criză, cu o tot mai evidentă pauperizare a societăţii bulgare. Spre deo­se­bire de precedentele proteste de o ase­menea amploare (cele din ianuarie 1997), astăzi nu există o soluţie clară pentru depăşirea crizei din Bulgaria. Este, înainte de orice, o criză de încredere în instituţiile statului, în valorile societăţii bulgare, ge­nerată de lipsa de perspectivă. O îmbu­nă­tăţire simţitoare a condiţiilor de trai nu se poate obţine doar aruncând o demisie sau adoptând două-trei legi. Pentru aceasta sunt necesare reforme serioase, ale căror rezultate vor fi vizibile abia peste câţiva ani. În această iarnă bulgarii au ieşit în pieţe şi au blocat străzile tocmai pentru că au înţeles că viitorul lor nu va arăta di­ferit: facturile vor creşte, preţurile se vor mări, în timp ce veniturile li se vor mic­şora, treptat. Pentru protestatari realitatea este una evidentă: politicienii mint, mi­niş­trii fură, monopolul este dăunător, statul a ajuns într-o fundătură, în timp ce veni­turile sunt mizerabile.

De aici şi refuzul de a accepta rezolvarea propusă de partidele parlamentare, res­pectiv un cabinet interimar şi alegeri an­ticipate. Astfel că protestele au luat am­plo­are după demisia lui Borisov. Bulgarii ţin să-şi arate nemulţumirea împotriva să­ră­ciei, corupţiei şi a întregului sistem po­litic, formulând solicitări contradictorii, în­să radicale. Vorbim nu doar de mo­di­ficarea Constituţiei, de o reformă elec­to­rală, de dreptul cetăţenilor de a revoca de­putaţii şi de a participa, cu drept de veto, în structura autorităţilor de reglementare din domeniul energetic, ci şi de lupta îm­potriva monopoliştilor, de neplata fac­tu­rilor la utilităţi sau renunţarea la TVA pen­tru energia electrică. Tocmai impre­dicti­bilitatea acestor solicitări ale protes­ta­ta­rilor provoacă îngrijorare. În acest mo­ment, preşedintele Rosen Plevneliev este nevoit să găsească o soluţie consti­tuţio­nală, prins fiind între ciocan şi nicovală. Pe de o parte, sunt protestatarii, care do­resc înlăturarea tuturor partidelor parla­mentare şi preluarea puterii de către po­por. De cealaltă parte, partidele parla­mentare refuză să formeze o altă ma­jo­ritate de guvernare şi solicită alegeri an­ti­cipate. Care nu vor aduce însă prea multe clarificări, în condiţiile în care viitorul gu­vern va fi unul de coaliţie, iar majoritatea trebuie căutată tot în actuala configuraţie parlamentară, cu mici modificări. În acest răstimp, rămâne ca cineva să încerce să gă­sească soluţii pentru satisfacerea dole­an­ţelor celor ieşiţi în stradă. Doar că acel ci­neva încă se lasă aşteptat. Adevăratul pe­ricol îl reprezintă populismul obtuz al po­liticienilor bulgari, prea preocupaţi să le dea peste nas celor din tabăra adversă pen­tru a mai putea observa ciclonul care se apropie cu repeziciune.

* Daniel Cain este cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene.