De același autor
O știre care a trecut neobservată de sărbători mi se pare de o importanță deosebită. De-ar fi doar faptul că ne umilește pe toți ca expresie consacrată internațional a porcăriilor parlamentare autohtone, de-ar fi doar asta, și tot ar merita analizată și comentată.
Ca să simplific, reproduc un fragment așa cum a apărut în Hotnews de ajunul Crăciunului: ”In fiecare an, Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) recunoaște eforturile celor care lucrează neobosiți pentru promovarea criminalitatii și coruptiei. Pentru 2013, această distincție dubioasă îi revine Parlamentului României. Traficantului de droguri Darko Saric (Serbia) și fiica presedintelui Uzbekistanului, Gulnara Karimova au primit mențiuni. In mod obișnuit, infractorii depun mari eforturi pentru a se sustrage legii. In acest an, Parlamentul României a câștigat premiul OCCRP pentru încercările sale de a se ascunde de lege prin chiar intermediul legii.”
Iată și un scurt comentariu al celor care au acordat ”distincția”: ” «Parlamentul român a ridicat corupția la un nou nivel în Europa, legalizând-o. De ce acum? Probabil fiindcă știu ce au făcut și știu că nu e bine», a declarat Drew Sullivan, editor OCCRP.”
Iubiți parlamentari proaspăt premiați, ca să vedeți că această organizație nu e de ici, de colo, iată-i și curricula: ” un consortiu de 19 centre de investigație comercială și non-profit și sute de jurnalisti din Europa până în Asia Centrala. Fondată în 2006, rețeaua desfășoară proiecte transfrontaliere dezvăluind cazuri de crimă organizată și corupție din întreaga lume.” (Hotnews).
Încerc să dibui, atât cât mă pricep, mecanismele publice și politice prin care această nefericită veste a fost cu putință. Ne tot întrebăm uluiți de ce anume, din 2012 până acum, clasei politice nu îi este teamă de opinia publică internă, așa cum se petrec lucrurile în democrațiile consolidate. De ce anume, doar presiunile externe sunt cele care stârnesc reacții din partea colegilor domnului Valeriu Zgonea? Unul dintre răspunsurile la îndemână este cel potrivit căruia poporul, norodul sau prostimea cum i se spunea în letopisețe, este antrenat de secole să se supună necondiționat ca să nu supere în vreun fel boierii țării. Pe vremuri, când aceștia treceau cu birja pe drum, dacă norodul se afla la sapă, se îndrepta cuviincios de spate și își descoperea capul în semn de respect și supușenie greu de găsit prin alte locuri. Asemenea gesturi se petreceau și la trecerea prin sat a cuvioșiei sale preotul: și în fața lui norodul își descoperea capul și, mai mult încă!, săruta dreapta. O fi un gest străvechi, nu zic nu, dar nu mai cred că are alt rost decât acela de antrenament la supușenie. Nu aici e smerenia, nu închizând ochii la abuzuri, la hoții, la nemerniciile mai marilor e calea de urmat în modernitate. Normal ar fi să fim egali cu toții în umanitatea cu care ne-a înzestrat Pronia, sau Destinul, ori Evoluția. Suntem egali în moarte, în boli, în ale trupului, ar trebui să fim la fel și în fața legii.
Din păcate, în țările românești nu a fost așa. Locuitorii lor avut parte de secole de supușenii, de boieri corupți, de funcționari abuzivi, de impozite deșănțate. În vremea aceea prin Transilvania și Banat împăratul Iosif al II-lea pregătea reformele iozefiniste care acordau drept la școală în mod egal românilor și celorlalte etnii. Tot pe atunci, în principate bântuia corupția fanariotă la nivel de instituții ale statului. Corupția legalizată la care aspiră azi pașalele Valeriu Zgonea și Liviu Dragnea.
Ca să mă credeți că așa a fost reproduc un fragment de ținut minte din cartea Din istoria fanarioților de G. I. Ionescu-Gion (Bucureşti, Stabilimentul grafic I. V. Socecu, 1891). În această carte, la pagina63, autorul reproduce instrucţiunile scrise de domnitorul Nicolae Mavrocordat pentru fiul său Constantin. Însemnările sunt preluate de Ionescu-Gion din studiul Ephemerides Daces, publicat de ConstantinDapontes la Paris, la sfârşitul veacului XIX.
Iată textul. Citiți și vă cruciți: „Cînd intraţi în casa unuia din paşii cei mari ai Imperiului, faceţi mai întîi o mătanie; ajunşi în mijlocul camerei, mai faceţi una, descriind un semicerc pentru a nu masca uşa. Apropiindu-vă de Luminăţia Sa, veţi îngenunchea şi luînd pulpana hainei sale o veţi săruta şi o veţi duce la frunte în semn de supunere.
Luminăţia Sa va preîntîmpina poate cîteodată această onoare. Atunci veţi lua ciucurii sofalei şi îi veţi săruta ducîndu-i pe urmă la frunte.
Vă veţi scula apoi şi vă veţi depărta de Luminăţia Sa neîntorcîndu-i niciodată spatele. Dacă cu vreun semn paşa vă invită să şedeţi, duceţi-vă îndată în vreunul din colţurile camerei, puneţi-vă în genunchi şi uitaţi-vă cu băgare de seamă ca nu cumva vreun Turc să fie la spatele vostru.
Dacă Luminăţia Sa vă întreabă cum vă merge cu sănătatea, răspundeţi-i umilit: «Sărut, Doamne, praful picioarelor tale; urmînd a-i vorbi, nu mai întrebuinţaţi decît persoana a treia plural»“
Asta este lumea pașalelor Liviu și Valeriu, una care pupă ciucurii sofalei pe care stau aceștia. Îi pupă odată la patru ani. Îmi pare rău să o spun, dar prin Vrancea, Telorman, Calafat sau Gorj, așa zisele alegeri sunt un exercițiu de mătănii. Atât și nimic altceva!
Articol publicat si pe site-ul evz.ro.
