Siamezii

Sunt nedespărţiţi. Fiecare are capul lui, fac separat băi de televiziune, dar când e vorba de vorbit împreună, se completează de minune. Vorbele şi le caută cu atenţie: să fie cât mai grele, mai deprimante şi acuzatoare la adresa celor pe care îi numesc cum le vine la gură. Fără perdea, adică. Deşi au pretenţii de oameni importanţi, numai naivii nu-şi dau seama cât de goi sunt. Nu va mai trece mult şi, poate, se va găsi un copil să strige în piaţa naţiunii: „Mami! Dar ăştia care vorbesc atât de mult sunt goi. Mi-e frică, mami!” Siamezii noştri însă n-au treabă. Adică nu fac nimic. Doar se ţin de capul acelora pe care i-ar dori eliminaţi din ograda societăţii. Ai zice că se cred în zoocraţie. Ca-n ferma animalelor. Gluma cu care insistă, ori de câte ori au ocazia, este că vor să fie cineva în curtea naţiunii. De aceea par doi cocoşei grăbiţi să-şi pună organul la treabă. Se umflă-n penele unei aripi, şi-o trag prin ţărână, doar, doar le cade cineva la patul speranţelor de mărire. Uneori se întâmplă, alteori mai încearcă o dată. De cele mai multe ori încearcă. Adevărul este că sunt destule victime care-i bagă în seamă, pentru că sunt tineri şi par virili.

Cei doi siamezi nu s-au născut aşa. La maturitate, au hotărât nesiliţi de nimeni să-şi lege destinele. Mă rog, nu mai miră pe nimeni, astăzi, de ce se leagă oamenii unii de alţii. Fie pentru interese, fie din obiceiuri sau practici comune. Fiecare om are pasiunile lui! Siamezii despre care vă povestesc sunt la fel de nărăvaşi, şi declară că au interese, obiceiuri şi practici comune. Au şi idealuri comune. De mărire, grabnică. Idealurile lor se înţeleg uşor, dacă le urmăreşti cucurigu-ul nocturn. Am uitat să vă spun, cocoşeii noştri preferă viaţa de noapte. Pe la televiziunile ogrăzii noastre. De când fu tăiat cocoşul ăl bătrân, multe orătănii fac la fel, adică ce vor prin bătătură. Uneori sar chiar şi peste cal! Ca să-i demonstreze stăpânului curţii că sunt masculi, uitând la cine-i cuţitu’…

Siamezii noştri se dau mari şi tari, şi visează la glorie. Adevărul e că tot omul are un vis de mărire. Cât de mică. Important este, în ograda noastră, să ieşi din anonimat. Să te faci mare. Cu orice preţ. Unii au plătit însă cu viaţa. Dar lecţiile trecute sau nu sunt cunoscute, sau se uită repede. Cei doi siamezi îşi doresc puterea, crezând că nu contează, astăzi, ce-au păţit alţii, ca ei, în vremurile trecute. I-am văzut zilele trecute cum se grăbeau să dea, împreună, o veste proastă, crezând că asta le va aduce simpatiile populaţiei conlocuitoare. Atât de siguri păreau de ei. Vestea era proastă pentru inamicii lor, cărora împlinirea veştii le-ar putea încurca interesele. Dar micile ecrane erau prea mici ca să redea în imagini bucuria eroilor noştri. E greu de spus cui le mai foloseşte, în ograda noastră, bucuria lor. Dar nu contează. Lumea îşi vede de drumul ei, chiar şi atunci când oamenii sunt în criză. Important, pentru ambiţia siamezilor, nu este că ei sunt în criză de personalitate, ci reflectarea agresivă a imaginii lor în oglinzile vieţii noastre publice. Nu contează că ne dau veşti proaste. Urmările, mai ales cele de lungă durată, le vor trăi, cu siguranţă, alţii.

Dedic acest modest pamflet alegoric tuturor celor cred că puterea asupra altora este cel mai important lucru în viaţa omului. Avem între noi semeni pentru care modele mai puţin obişnuite, ca să nu zic ieşite din comun, precum cei doi siamezi, pot fi exemple de bune practici în drumul spre „înalta societate”.  Le recomand să se mai gândească, înainte de-a le lua urma. Poate, între timp, mai lasă privitul la televizor şi pun mâna să citească. Cum ar fi cărţile despre istoria românilor, unde pot găsi acele modele de oameni politici valabile pentru toate anotimpurile. Valoarea lor rămâne, chiar dacă n-au avut succes la public.