De același autor
Sau un show de capatuiala. De mintuiala. De revenire, pentru darwinisti, la stadiul atirnarii in copac, la scuipatul printre dinti si la pigulitul de purici.
Abrogarea insultei si calomniei ca infractiuni în Codul Penal a fost nelegala, a decis Curtea Constitutională. Prin urmare, insulta si calomnia sint reincriminate.
Unii colegi spun ca e bine, pentru ca una e libertatea de exprimare, care apropos, ar trebui si cistigata nu oferita pe tava tuturor maimutoilor care isi spun ziaristi, si alta e jignirea si linsarea publica.
Altii cred ca e ceva rau, ca multi uita ca Romania a dezincriminat calomnia si insulta sub presiunea Consiliului Europei, care a monitorizat ani la rind abuzurile facute de puterea de la Bucuresti impotriva jurnalistilor.
E mult de discutat asupra acestui fapt.
Prin “buna-vointa” unui cotidian central care a abdicat de la presa serioasa pentru un numar cit mai mare de click-uri, deh, e criza ( cu ocazia asta am adaugat si eu un click la mormanul de “vreascuri ce mocneste”), am vazut citeva minute din emisiune unui nene de la Antena 1. N-are sens sa-i spun numele.
Invitatii, sau mai bine zis neinvitatii, caci asa spunea acest nene unei tanti care aparuse in platou, ca nu a chemat-o nimeni, ea insista si urla ca e chiar platita sa vina acolo, au tras o oribila paruiala verbala( sper ca CNA si CNCD sa se autosesizeze dupa mascarada odioasa din 9 mai).
Cunoscut pentru limbajul defect, de om bolnav care are nevoie de tratament psihiatric( aici imi asum reincriminarea de care scriam mai sus), Vadim Tudor a dat o perfecta mostra de turuiala de mahala presarata cu injuraturi si amenintari la adresa acestei tanti care aparuse, cica, neinvitata in platou. Ratingul acestei emisiuni, sint aproape convins de asta, nu am acces la date, a fost urias.
Ghiftuiti dupa loisirul de inceput de mai, cu tava de floricele asezata pe burta si berea la indemina( e imaginea pe care o am despre cei, foarte multi din pacate, care se uita la aceste show-uri pacatoase), telespectatorii au mai primit o portie de spalare pe creier. Ca multe altele care au fost si care or sa vina.
Pe 3 mai a fost ziua libertatii presei, apoi a fost prezentat si raportul pe 2012 privind libertatea presei.
Singura imagine pe care o am despre presa dupa toate aceste intimplari, fara a ofensa in nici un fel posesorii de patrupede micute, este cea a unui pekinez care poarta o basmaluta roz pe cap si e imbracat cu o vestuta sic, de culoare verde deschis. Asteapta cu boticul intins o bombonica de la mamitica. Latra duios, incet, sa n-o deranjeze. Asta e mai nou catelul de paza al democratiei.
PS. Scuze. Titlul articolului e in ton cu vremile.