Nu PNL si Antonescu sunt problema

Dragos Paul Aligica 01.03.2014

De același autor

Observ o campanie formidabila pentru demantelarea si ingroparea lui Crin Antonescu in urma deciziei sale de a risca totul pe o carte si de a scoate PNL de la guvernare. Cum cei familiari cu ce am scris aici si in alte parti in ultimii ani nu au motiv sa ma banuiasca de colaborari sau simpatii PNL sau Antonescu, am sa-mi permit sa spun urmatoarele, cu nota evidenta ca ma pot insela:

1. Miscarea lui Antonescu era absolut necesara. El si PNL erau din ce in ce mai incorsetati si subminati de relatia cu PSD. Ratiunea politica cerea o asemenea mutare. Problema nu e mutarea in sine (corecta si necesara in conditiile date). Problema e cu miscarile anterioare care au permis ca PNL si candidatul sau sa fie blocati pervers la mantinela, sufocati si vampirizati incet dar sigur de “partenerul” lor. Acolo si atunci s-a gresit, nu acum.

2. In acest moment, vrea sau nu vrea, stie sau nu stie, ne place sau nu ne place, Antonescu (si oamenii sai din PNL) joaca un rol pozitiv in spectrul politic romanesc. Interesul si logica lor politica, oricat de perverse si ipocrite ne-ar parea noua, sunt congruente cu intersul general al echilibrului spectrului politic si al miscarii reformiste si pro-occidentale.

Este asadar important ca cel putin pentru o vreme C. Antonescu si cei din jurul sau din PNL sa reprezinte un pol de putere si comunicare in spatiul politic. Repet: nu trecutul lor si interesele lor personale si de grup conteaza acum ci prezentul si viitorul. Si din acest ultim punct de vedere in acest moment (repet: in acest moment) ei joaca un rol pozitiv in schema mare a lucrurilor.

3. In acest moment nu PNL sau Antonescu sunt problema numarul unu a miscarii reformiste si pro-occidentale si prin extensie a tarii ci PSD si aliatii sai. Sa nu uitam ca ei vor continua sa fie la putere si vor forma urmatorul guvern. A te concentra pe si a participa la campania de demolare a lui Antonescu si PNL in acest moment este o inversare a prioritatilor. In loc ca USD sa fie obligat sa lupte pe doua fronturi acum, un PNL iesit de la putere, slabit si aliniat in logica interesului general al tarii, este fortat sa dea o astfel de lupta defensiva dubla.

4. Pe scurt: Cel putin in acest moment si in actuala conjunctura nu vad nici macar un motiv -fie intuitiv, fie in logica teoriei aliantelor - ca Antonescu si PNL sa fie demantelati si supusi tirului generalizat. Uitati-va bine unde bate PSD si aparatul sau mediatic si de PR si o sa vedeti cel mai clar unde si care sunt interesale sale. Apoi intrebati-va: Chiar vrem sa jucam cartea asta pe mana PSD?

PS: E ca la una dintre nenumaratele confruntari ale bizantinilor cu hoardele barbare. In minoritate si defensiva, brusc apare o disensiune intre barbari care schimba echilibrul de forte. Una dintre hoarde cu capetenia ei intoarce armele. Ce fac bizantinii? Se apuca sa zica : bine, mai, barbare da anul trecut cand ai pradat Scitia Mica, cum era? Acum vrei sa te bati cu aia. Dar anul trecut ce faceai cu ei? Se monteaza bizantinii impreuna cu ceilati barbari sa-i casapeasca pe defectori, sau ii incurajeaza in lupta cu grosul armatei barbare? Uitati-va in istorie si o sa vedeti solutia.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22