Restaurare comunista!

Este dezgustator si împartasesc si altora dezgustul meu profund. Se fac interviuri, se scriu carti în România despre anii regimului comunist, dar de catre cine ? Dese ori de cei care au constituit coloana vertebrala a regimului comunist din România de-a lungul anilor. Supravietuitorii acestei coloane vertebrale, la propriu si la figurat, se exprima si se prezinta ca fiind niste persoane pasnice, care n-ar fi facut nimic rau, au fost doar niste asistenti în diferite activitati zise neutre la exercitiul criminal si ilegitim al puterii, pe care de altfel nu-l considera astfel. Blânzi, bine intentionati chipurile, dupa ce au fost salvati de politrucul Iliescu de oprobriu înca de la începutul loviturii de stat, îsi deapana amintirile ca orice cetatean pasnic. Nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase ! în cel mai rau caz, se arunca totul asupra cuplului blestemat si ridicol al Ceausestilor. Si înca…

De fapt asta a fost si intentia lui Iliescu, sa declare un singur vinovat, pe care l-a împuscat : cuplul cu pricina. De altfel Iliescu a declarat chiar din prima zi a puciului gorbaciovist ca “Ceausescu a tradat înaltele idealuri ale comunismului”, idealuri pe care nu le-a identificat, fiindca nici n-ar fi putut. Apoi Iliescu a fost nevoit sa faca totusi o exceptie, prin a condamna la vreo 2-3 ani de închisoare (dar închisoare de lux, nici o asemanare cu Sighet, Aiud, Balta Brailei, Canalul si alte locuri faimoase) pe membrii CEPEX, dar pentru o singura învinuire : aceea de a fi dat acordul lui Ceausescu, pentru masacrarea manifestantilor din decembrie. Tot aparatul de partid, ca si aparatul de represiune (securitate, militie, justitie) au fost facuti scapati, unii (multi) pensionati, cu pensii grase, altii (si mai multi) reactivati în aparatul noii puteri gorbacioviste de la Bucuresti. Regimul si partidul n-au fost condamnate niciodata de Iliescu.

De-a lungul timpului s-au tot scris carti mincinoase ale participantilor la lovitura de stat din 22 decembrie 1989, cum de exemplu cele semnate de : Iliescu, Roman, Mazilu, Brucan (foarte prolific), generalul Stanculescu si altii. Dintre stâlpii vechii puteri s-au exprimat prin carti, dintre care unele dintre acestea fiind lungi interviuri, cum sunt cele luate si scrise de Lavinia Betea. Printre acesti intervievati sunt de remarcat : Niculescu-Mizil, Andrei Stefan, Gheorghe (Jean) Maurer, Bârladeanu si multi altii. Le-am citit pe cele mai multe, altele mi-au scapat. Dar tocmai fiindca le-am citit, sunt revoltat.

Gaston Marin, apropiat al lui Dej, emigrat în Israel (dar revenit ulterior în tara), a scris o carte scârboasa ” România lui Gheorghiu Dej” – o lucrare apologetica la adresa acestui calau, unde numai titlul reflecta cu adevarat conceptia timpului : România ca mosie personala a lui Dej. Iar el, G.M., n-a stiut nimic nici despre arestari în masa, nici despre eliminarea fizica a elitelor românesti, ba chiar vorbind de “marea realizare” canalul Dunare-Marea Neagra si recunoscând ca o mare parte din forta de munca era constituita din detinuti, nu spune despre ce fel de detinuti era vorba. Critici sunt adresate de G.M.  numai lui Ceasca, fiindca acesta l-a marginalizat, asa cum a facut cu toti apropiatii lui Dej (pentru a-si consolida puterea personala), cum si cu cei de origine evreiasca.

Tonul general al acestor marturisiri este multiplu : – sa minimalizeze sau sa treaca sub tacere crimele sistemului ilegitim si criminal ale regimului; – sa prezinte rolul lor ca patrioti în slujba populatiei; – sa laude acele actiuni, putine la numar, care au avut un caracter pozitiv, mai ales în ceea ce priveste independentizarea relativa a tarii fata de Moscova, CAER si Tratatul de la Varsovia s.a.m.d. Unele scene sunt descrise cu umor, daca umorul este altceva decât bancurile cu Bula.

Acum câteva zile, un interviu a fost publicat în presa la Bucuresti si raspândit elogios prin internet, acela al lui Mircea Malitza. Referindu-se la Gheorghiu-Dej, acest falsificator al adevarului istoric si-a permis sa-l prezinte pe Dej ca pe un mare umanist, care “nici o gaina nu ar fi fost în stare sa o taie”. Se poate sa nu fi putut sa taie o gaina, dar sa dea ordine, primite de la Moscova sau din initiative personale (asasinarea lui Kofler, predecesorul sau, cum si cea a lui Patrascanu, or a lui Vasile Luca-Laszlo), pentru ca aparatul criminal de represiune, condus direct de agenti moscoviti, i-a fost foarte, foarte usor. Ce mila i-a fost lui Dej, ca prin ordinele sale, de-a lungul timpului, sa fie anchetati sub arest si condamnati (inclusiv prin confiscarea averii, nu numai a libertatii sau a vietii) cca 2 milioane de cetateni nevinovati, dintre care 200.000 nu au mai revenit niciodata, sau au decedat imediat dupa eliberarea din detentie ?

Mi-a facut placere sa gasesc în ultimul numar al cunoscutei reviste “22″ de la Bucuresti, un protest similar celui de fata, semnat de Papacostea.

Concluzie. Incercarea de restaurare a comunismului ca o perioada normala si pasnica, regim devotat poporului si independentei fata de Moscova, a devenit din sporadica una sistematica. Ceea ce este grav, este ca foarte multi cititori nu-si dau seama de acest lucru, se lasa înselati de o imensa mistificare, generata de Ion Iliescu si continuata de toti cei interesati în a-si stege fara clor petele constiintei lor personale (daca mai au vreuna). Si mistificarea continua, cu toate marturiile celor ce au prezentat si continua sa prezinte în mod real comunismul si esenta lui, ca fiind unul ilegitim si criminal, cum a declarat solemn, în Parlamentul de la Bucuresti, presedintele Traian Basescu

_____________

Nota. Mircea Malitza a fost un intelectual pus în slujba partidului. A început la tineret, ajungând seful studentilor comunisti. A lucrat în diferite functii de raspundere cu caracter de partid si de partid-stat, mai ales în diplomatie, ministru si chiar consilier personal al lui Ceasca. Este membru al Academiei Române fara a fi scris macar ceva (macar o lucrare demna de atentie), ca si multi altii (vezi Bârladeanu, Roller etc.). Dupa cum se stie, aproape jumatate din Academia din care face parte M.M. fusese epurata tot de Dej, dând afara elita veche a acesteia, o parte fiind direct transferata la puscarie.  Am avut ocazia sa-l cunosc pe M.M. Mai întâi întâmplator în familia unor cunoscuti. Apoi ca ministru al meu, în Ministerul Invatamântului, dar pentru foarte putin timp, fiind transferat la cancelaria partidului. Se purta corect, relativ elegant, ca orice intelectual, dar total obedient puterii (ca de exemplu Niculescu-Mizil, care i-a urmat la acelasi minister).

Articol publicat si pe site-ul contributors.ro.