De același autor
La audierea publica organizata de USL in Parlamentul European, care va avea loc marti, pe tema "derapajelor democratiei din Romania" au fost invitati sa puna umarul si doi reprezentanti ai unor ONG-uri: Cristian Pirvulescu de la Pro Democratia si Victor Alistar de la Transparency International. Despre dictatura din Romania va cuvinta si Razvan Dumitrescu, moderator la Antena 3, care se numara si el printre invitati. Audierea va fi transmisa in direct de Antena 3. USL a invitat-o si pe Mona Pivniceru, presedinta Asociatiei Magistratilor din Romania si membra CSM, dar aceasta a refruzat, spunind ca nu se implica in actiuni cu caracter politic.

Audierea publică a fost iniţiată de socialiştii şi liberalii europeni şi vine ca urmare a raportului prezentat de Victor Ponta in fata acestor doua grupuri din PE si a afirmatiilor europarlamentarului Rovana Plumb ca va cere activarea articolului 7, care prevede sanctiuni pentru Romania. Liderii USL si-au sustinut alegatia "derapajelor de la democratie" si a tendintelor dictatoriale prin alaturarea Romaniei de Ungaria.
Invitarea celor doi sefi de ONG are loc la scurt timp dupa ce USL, sub semnatura lui Victor Ponta si Crin Antonescu, au lansat catre societatea civila o oferta de colaborare care includea o serie de prevederi de finantare din bani publici. Printre cei care nu s-au simtiti vexati de propunere, ba din contra, se numara si Cristian Pirvulescu.
Pirvulescu: Democratia ii protejeaza doar pe bogati
Contactat de Romania libera pentru a vorbi despre participarea la dezbaterea organizată de USL la Bruxelles, Pîrvulescu a admis că în acea ofertă, ca şi în invitaţia opoziţiei de a participa la audierea publică de la Parlamentul European, „există interese politice", dar că el a acceptat invitaţia deoarece „oricum eram la Bruxelles pentru o întrunire CES, altfel n-aş fi participat, şi este o bună oportunitate de a vorbi despre demo-craţia din România".
„Nu pot să tratez simplist tema bazată pe întrebarea dacă în România e dictatură sau democraţie, ci am spus şi voi spune că în România democraţia e fragilă, e în suferinţă deoarece nu se respectă, spre exemplu, drepturile rromilor şi ale minorităţilor sexuale, nu se acceptă dialogul cu aceste minorităţi. De asemenea, admit faptul că atunci când protestatarii folosesc violenţa, statul, prin structurile sale, trebuie să le oprească, dar fără abuzuri. De asemenea, admit că protestele şi cererile celor din Piaţa Universităţii sunt o formă de manifestare a democraţiei, dar această democraţie îi protejează doar pe cei bogaţi(...). Este la fel de adevărat că USL se foloseşte de contextul de acum", a spus Cristian Pirvulescu pentru Romania libera.
Cristian Pirvulescu nu considera ca participarea Pro Democratia la o dezbatere cu evidenta incarcatura politica ar pune sub semnul intrebarii neutralitatea organizatiei.
„Faptul că am considerat oferta de finanţare a USL binevenită şi faptul că particip la această audiere publică de la Bruxelles la invitaţia europarlamentarilor socialişti şi liberali nu afectează echidistanţa Pro Democraţia, care va fi un observator la alegeri la fel de obiectiv şi imparţial ca şi până acum", sustine Pirvulescu pentru Romania libera.
Intrebat de Romania libera dacă trebuie sau nu să li se dea înapoi indemnizaţia revoluţionarilor Cristian Pirvulescu a declarat : "Consider că indemnizaţia revoluţionarilor este un drept câştigat care trebuie respectat"
Mona Pivniceru: Ca judecator nu am voie sa ma implic in evenimente politice
USL a invitat-o la audierea publică din Parlamentu European şi pe Mona Pivniceru, fosta preşedintă a Asociaţiei Magistraţilor din România, acum judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi membră CSM, ca să vorbească despre interferentele puterii în înfăptuirea actului de Justiţie.
Mona Pivniceru a refuzat insa invitaţia USL pentru că "era un eveniment politic şi eu ca magistrat nu am voie să fac politică".
Mona Pivniceru a precizat pentru Romania libera că "Judecătorii din Asociaţia Magistraţilor din România nu au încheiat nici un pact de colaborare cu PSD-ul, numai Asociaţia Procurorilor a făcut-o".
Cine este Cristian Pirvulescu
Cristian Pîrvulescu este decan la Şcoala Naţională de Studii Administrative şi Politice (SNSPA), preşedintele asociaţiei neguvernamentale „Pro Democraţia", cunoscută mai ales pentru activitatea de observator independent la alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale. Cristian Pîrvulescu este şi un publicist de marcă, printre publicaţiile unde scrie constant numărându-se şi „România liberă".
Cristian Pirvulescu a fost cel care a negociat, in 2008, cu PSD si PNL legea electorala in urma careia candidatii de pe locurile 2 si 3 au putut accede in parlament. In timpul campaniei electorale s-a remarcat prin sustinerea fatisa a lui Mircea Geoana, fiind un abonat al talk-show-urilor de la Antena 3.
Controversatul Victor Alistar
Victor Alistar este director executiv al Transparency International România si a fost acuzat de două ori de fals şi uz de fals, avind un dosar penal în instrumentare. A incercat de mai multe ori sa acceada in diverse functii publice, ca ministru al Justitiei, sef al Agentiei Nationale de Integritate si membru in CSM.
In 2008, numele lui Victor Alistar a fost vehiculat, ca propunerea PSD, pentru functia de ministru al Justitiei, dar PDL s-a opus. De altfel, si liberalii l-au dorit in aceasta postura in 2007.
Victor Alistar a candidat in luna august 2007 pentru sefia Agentiei Nationale pentru Integritate, la propunerea PNL, dar pierdut competitia in fata lui Catalin Macovei. Organizatia condusa de Alistar, este cea care a realizat proiectul de infiintare a unei Agentii de Integritate promovat de PSD in 2004. Ulterior a devenit unul dintre cei mai vehementi contestatari ai ANI, criticind masurile luate de Monica Macovei.
In 2010 a fost candidat din partea societatii civile- mai exact a Pro Democratia, Asociatia Magistratilor din Romania, condusa de Viorica Costiniu, si a Facultatii de Drept de la Universitatea Danubius Galati- pentru un post de membru in CSM, dar a fost respins din cauza dosarului penal pe care il avea la acea vreme.
Victor Alistar si problemele cu ANI
Pe 20 iulie 2009, Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat ca Victor Alistar s-a aflat, in perioada 23 ianuarie 2007 - 1 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut concomitent calitatile de functionar public - purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta (incepand cu anul 2004) si avocat definitiv (in cadrul Cabinetului individual de avocatura 'Alistar Teodor-Victor' - incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana in prezent). Constatarea starii de incompatibilitate a lui Victor Alistar a ramas definitiva si irevocabila, dupa ce Alistar nu a contestat decizia ANI in termenul prevazut de lege si la instanta corespunzatoare.
Numele lui Victor Alistar se regaseste intr-un dosar de cercetare a infractiunii de fals in declaratii. In iulie 2009, ANI a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre Teodor-Victor Alistar, Raluca Alexandra Pruna (in calitate de fost presedinte al Asociatiei Romane pentru Transparenta) si Codru Vrabie (fost director executiv al Asociatiei Romane pentru Transparenta), a infractiunii de fals in declaratii.
In 2006, Victor Alistar era angajat al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici (ANFP), dar pentru a activa ca director executiv la Transparency Romania (TI Romania) acesta trebuie sa fie suspendat din functia publica. In februarie 2006, suspendarea lui Alistar din functia de la agentie trebuia reinnoita, conform legii, iar TI Romania a emis o hartie semnata de presedintele de atunci, Raluca Pruna, si pe care a trimis-o ANFP.