(Dez)acordul cu FMI

Fara Autor 09.11.2005

De același autor

La mijlocul saptamanii trecute, s-a oficializat divortul Romaniei de FMI. Expertii FMI considera ca Romania nu poate sa-si gestioneze singura politicile macroeconomice. FMI a fost reticent fata de introducerea cotei unice de impozitare si a cerut marirea TVA, cerere respinsa de guvernul condus de Tariceanu. FMI nu este de acord nici cu cresterile salariale din sectorul bugetar si califica bugetul pe 2006 ca “nerealist”, in conditiile in care nu a fost adoptat Codul Fiscal. Banca Nationala este si ea criticata pentru ca tine in frau cursul valutar.
Am cerut opiniile a trei experti, pentru a deslusi semnificatiile divortului Romaniei de FMI, pe care i-am intrebat:
1. De unde pornesc neintelegerile cu FMI?
2. Pentru prima data in ultimii ani FMI critica actiunile Bancii Nationale. Cum de a intrat Mugur Isarescu in gura FMI? Ce astepta FMI de la Banca Nationala si aceasta nu a facut?
3. Chiar sunt perfecte retetele economice ale FMI? Nu cumva FMI mai si greseste?
4. Care sunt consecintele ruperii acordului cu FMI pentru Romania?

DANIEL DAIANU*
Situatia nu trebuie dramatizata

1. Expertii FMI critica mixul de politici economice prociclice, dobanzile pe piata monetara si la depozitele la lei care au devenit puternic negative, ceea ce incurajeaza consumul. Ei insista pentru un deficit zero, chiar un surplus bugetar, guvernul roman doreste un deficit tinta de 0,5% din PIB in 2006. Disputa se poarta si pe estimarea veniturilor fiscale. Avem un context economic intern ce complica mult alegerile de politica macroeconomica. Creditul neguvernamental a “explodat” in ultimii ani, pe fondul scaderii inflatiei, al consolidarii bugetare, al intensificarii concurentei intre banci, al liberalizarii contului de capital, al cresterii economice. Actioneaza si efectul cotei unice. Creditul este inca la un nivel scazut ca pondere in PIB, ceea ce indica potential de crestere impresionant; el accentueaza deficitele externe. Dinamica salariala in 2004 si 2005 a accentuat deficitele externe. In alte tari (Ungaria, Cehia, Polonia etc.) deficitele bugetare raman la niveluri inalte dupa aderarea la UE, dar coabiteaza cu deficite de cont curent comparabile (numite “deficite gemene”). La noi insa, consolidarea bugetara din ultimii ani (deficit bugetar de 1,1% in 2004 si, este de asteptat, sub 0,8% in 2005) a fost insotita de cresterea masiva a deficitelor externe.
Trebuie spus ca bugetul public a fost responsabil numai pentru 1/7 din deficitul de cont curent in 2004, iar pentru acest an responsabilitatea bugetului va fi si mai mica. A miza deci pe bugetul public in controlul deficitelor externe are putin sens. Aceasta nu inseamna insa ca se poate da drumul la robinetul cheltuielilor publice. In fine, economia este semnificativ euro(dolar)izata, ceea ce complica conduita politicii monetare, iar increderea in RON trebuie consolidata.
Chestiunea se rezuma la: cum pot fi conciliate dezinflatia si controlul deficitelor externe cu nevoile tot mai mari ale bugetului, inclusiv din perspectiva “socului” de cheltuieli suplimentare dupa aderare. De aici rezulta discutia privind o strategie bugetara (nu numai fiscala!) pentru anii ce vin, avand in vedere relatia cu politica monetara, de curs, cea salariala etc. Daca deficitul bugetar ar creste substantial subit si creditul neguvernamental nu ar fi stopat din expansiune, deficitul de cont curent ar depasi 10-11% din PIB, iar inflatia ar fi reinflamata, ceea ce ar putea provoca o criza de incredere in moneda nationala.
2. Eu nu as percepe asa situatia, pe planul comunicarii publice; mai degraba este un exercitiu de transparenta mai mare in a comunica opinii diferite, de catre ambele parti. In general, cultura dezbaterii publice la noi este precara. De aceea, ceea ce s-a intamplat recent are o pronuntata fateta pozitiva din acest punct de vedere. In economie nu esti intr-un laborator de chimie sau fizica; exista numeroase dileme si incertitudini, compromisuri (trade-offs), iar alegerile sunt complicate. In fond, si cei de la FMI, si guvernatorul Mugur Isarescu (in ceea ce a spus mai ales la Forumul bancar din 3 noiembrie) au facut, practic, lectii de economie aplicata, pe cazul romanesc, ceea ce este foarte bine pentru cei care au nevoie sa inteleaga mai bine ce se intampla in economie. FMI-ul are temei sa fie ingrijorat de unele evolutii, care ne preocupa si pe noi. Dar avem si noi dreptate sa ne indoim de eficacitatea comprimarii drastice a bugetului in incercarea de a controla deficitele externe si inflatia. Este ceea ce am exprimat direct expertilor FMI. In acelasi timp, trebuie inteleasa sarcina foarte dificila a BNR de a modifica asimetria in crestere intre expansiunea creditului in valuta si cel in lei. De aici a rezultat lasarea unei masive lichiditati in piata, care a condus la dobanzi mici la depozitele in lei. Sa speram ca incercarile BNR, ce foloseste metode mai putin conventionale (ortodoxe), vor avea eficacitate. Opinia mea este ca Banca Nationala va trebui sa intervina, totusi, in final, pentru a nu se descuraja economisirea. Dar ca o idee: eu cred ca in economia romaneasca metodele eclectice sunt inevitabile; noi suntem inca in situatia in care trebuie sa ne “gestionam imperfectiunile”, ceea ce are implicatii asupra politicii economice. 3. Evident ca mai si greseste. Nu exista entitate organizationala infailibila in lumea reala, chiar si atunci cand beneficiaza de resurse umane exceptionale. V-am dat deja un exemplu: intr-o economie in care contul de capital s-a liberalizat, folosirea bugetului pentru limitarea deficitelor externe are eficacitate limitata. Ceea ce nu inseamna ca politica bugetara trebuie sa fie imprudenta, ca ne putem permite deficite bugetare de 3-4% din PIB, asa cum reclama unele voci... Acum nu trebuie sa cadem in eroarea de a desconsidera sfaturile expertilor FMI; multe din ceea ce spun au sens si dialogul cu ei este util Bancii Nationale si guvernului.
Pe alt plan, trebuie sa folosim banii din privatizare si fondurile de la Uniune pentru dezvoltarea infrastructurii, care trebuie sa fie un mare proiect al Romaniei in anii ce vin. Problema ar fi ca “macroeconomia unui buget mai mare” (care ar trece de la circa 30% din PIB la circa 34-35% din PIB) cere atentie pentru protejarea echilibrelor macro, pentru a evita derapaje inflationiste majore si deficite externe excesive. Constructia politicii macro trebuie sa gaseasca o cale care sa ofere bugetului resurse pentru a sustine dezvoltarea si onora obligatiile fata de Uniune, concomitent cu atentia fata de echilibrele macro. Pentru fiscalitate avem cateva repere. Este important ca urmatoarea rectificare bugetara sa fie prudenta. Este nevoie de o colectare mai buna a taxelor si impozitelor. La cheltuieli bugetare, cresterea trebuie sa priveasca preponderent bunuri de capital (infrastructura), obligatiile fata de Uniune si Educatia. Veniturile din privatizare sa fie utilizate exclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii si reforma sistemului de pensii. 4. Situatia nu trebuie dramatizata. Pietele financiare, oamenii de afaceri autohtoni si cei straini vor judeca mersul economiei romanesti asa cum se va revela in realitate si vor reactiona. Esential este ca guvernul si BNR sa dovedeasca ca au stiinta gestionarii situatiei concrete; este imperativ aceasta pentru o economie care are investment grade de la agentii de evaluare a riscului suveran si care mai are putin pana la aderarea in Uniune.

* Profesor ASE

BOGDAN BALTAZAR*
Romania poate depasi acest accident de parcurs

1. Neintelegerile cu FMI provin in primul rand din faptul ca de 15 ani nu ne facem noi temele (restructurarea aspra a economiei, crearea unui climat de afaceri prietenos capitalului strain de calitate, oprirea jafului din bani publici si a “sifonarii” de avutie de la cei harnici, privati, la dinozaurii ineficienti ai sectorului de stat, incetarea prigonirii fiscale a celor realmente profitabili pentru a plati ne-munca si clientii politici s.a.m.d.). De aceea, an de an, stand noi prost cu reforma economica, tot cersim bunavointa politica a FMI.
Pe de alta parte, FMI-ul ramane aceeasi institutie oportunista (care in 1999 era pe punctul de a promova - total nedrept - prabusirea Romaniei, alaturi de alte trei tari “ale nimanui”, prin fortarea incetarii de plati, doar pentru a da o lectie minora pietelor private de capital). Si mai ramane FMI-ul aceeasi institutie dogmatica si lipsita la nivel de lucru de specialisti autentici (nu pot sa-l uit pe d-l Neven Mates!), care aplica, similar cu testul auto, o grila prefabricata unica peste o realitate variata de la tara la tara.
2. FMI-ul critica BNR deoarece in toti acesti ani, bine si mai putin bine, banca noastra centrala, in absenta unei autentice politici guvernamentale de reforme (vezi pct. 1) a incercat totusi sa rezolve singura stagnarea si dezechilibrele acumulate prin strategia statala postcomunista de batere a pasului pe loc.
Asa cum insa am spus de multe ori, in ultima perioada, BNR chiar a gresit serios, supraestimand efectele asteptate ale liberalizarii contului de capital, intervenind excesiv pe piata pentru a slabi leul, in care tot ei ne spun sa avem incredere, juguland creditul in tara cu cel mai scazut nivel de bancarizare din Europa, fortand dobanzile la depozitele bancare mult sub nivelul inflatiei si deci, in fapt, incurajand consumul s.a.m.d.
In aceste privinte, FMI-ul ar fi trebuit sa “taxeze” mai serios BNR-ul (a facut-o doar, in treacat, cu privire la scaderea dobanzilor), acuzand-o, in schimb, pentru nivelul ridicat al inflatiei, cand este clar ca la noi inflatia (si asa cosmetizata in jos) nu este un fenomen monetar, ci unul structural, ca emanatie a unei economii stagnante in ineficienta. 3. Cred ca am raspuns la pct.1 si nu mai insist.
4. Cred ca acordul a fost doar “suspendat”. FMI-ul l-a numit “deraiat” (off-track). Dincolo de semantica, cred ca guvernul roman nu putea accepta “camasa de forta” a FMI, fara a se discredita grav. Deficitul de cont curent, care preocupa atat de mult FMI-ul, va fi in acest an mare, dar controlabil si, in orice caz, finantat autonom (deci nu a crescut datoria publica pentru a-l acoperi). Acest deficit este aproape integral generat de sectorul privat si este deci absurd si mai ales neproductiv sa ni se ceara sa fie atenuat prin sacrificarea bugetului de stat si postularea unui excedent bugetar, cand avem atatea exigente bugetare legitime, incepand cu alocatiile de contrapartida la fondurile UE de peste 1 miliard euro din 2006.
Aceasta “deraiere” nu da bine, desigur, in presa. Vor fi ceva presiuni pe leu, dar vor trece, daca nu le acutizeaza BNR-ul. Lumea stie ca la 1 ianuarie 2007 vom fi in UE si deci bani privati - care sunt cei mai buni - vor veni si vor continua sa finanteze autonom deficitul de cont curent.
Un astfel de optimism trebuie sa fie, desigur, masurat si sa nu incurajeze excese nici la guvern (pe un deficit fiscal prea slobod) si nici la BNR (care trebuie sa inceteze a deprecia leul si a descuraja, in fapt, economisirea in lei).
Mi-a placut reactia adevaratilor “cerberi” ai pietelor si ai riscului, agentiile de rating, dintre care S & P, Moody’s si Fitch IBCA nu s-au prea panicat, ci, din contra, au spus ca Romania poate depasi, fara probleme serioase, acest accident de parcurs.
Acum insa trebuie sa onoram, prin reforme serioase in continuare, prin cumpatare - mai ales la salariile din sectorul de stat - si coerenta in mesaje, acest vot de neincredere al pietelor. Si, vorbind de sectorul bugetar si, in general, de stat, n-ar trebui sa mai reducem “suprapopularea” din acest sector - nu numai costisitoare, ci si mare sursa de coruptie si birocratie?
Si mai trebuie sa ne prezentam bine cazul la Bruxelles, care, pe probleme macroeconomice, ne lasase, din varii motive, pe mana FMI-ului.
Sa fim clari: nu problemele macroeconomice ne-ar putea amana intrarea in UE, ci marea coruptie si frontierele nesecurizate.

* Consultant financiar-bancar

LIVIU VOINEA*
FMI greseste doar cand vrea sa greseasca

1. Exista o diferenta fundamentala de filozofie fiscala între FMI si guvern. FMI nu a fost consultat în ceea ce priveste cota unica si nu este de acord cu ea. Acest lucru s-a vazut si din interpretarea diferita a acelorasi date privind încasarile bugetare pe 9 luni. Astfel, FMI a evidentiat faptul ca s-au redus, în termeni reali, încasarile la buget din impozitul pe profit si impozitul pe venit (consecinta directa a cotei unice), în timp ce guvernul subliniaza ca au crescut încasarile din TVA (consecinta indirecta a cotei unice, pentru ca a lasat mai multi bani în consum).
O alta diferenta tine de deficitul bugetar. Nu cred ca problema aici este de cateva zecimi din PIB, înainte sau dupa o virgula, ci tot de principii. In 2005, deficitul bugetar, desi destul de mic (1%, dar totusi dublu fata de tinta initiala), s-a dus în consum (vezi exemplul legat de cresterea cu 50% a salariilor unor bugetari), iar pentru 2006 deficitul propus de guvern, desi mic si acesta (0,5%), s-ar duce tot în consum. Marile proiecte de investitii nu sunt clar definite si atunci FMI ar prefera un deficit zero sau chiar excedent, decat un deficit care sa se duca în consum. Nu cred ca cineva este atat de absurd încat sa respinga un deficit care finanteaza investitii. Din pacate, repet, nu exista înca o lista clara de prioritati investitionale în infrastructura, agreata si care sa fi fost tinuta în loc de restrictiile FMI, iar acum, dupa ruperea acordului, sa demareze imediat. Cred ca acestea sunt principalele diferente de viziune, restul sunt detalii. Putem spune ca FMI a operat doar cu scenariul pesimist, iar guvernul doar cu scenariul optimist. 2. Ritmul dezinflatiei a încetinit în 2005. Daca în ultimii ani rata inflatiei a scazut succesiv de la 30% la 17%, la 14% si anul trecut la 9,3%, anul acesta se va atinge un nivel în jur de 8,5%. Practic, o stagnare si în acelasi timp o depasire clara a tintei initiale de 7%. Mai mult decat atat, si acest nivel a fost atins doar printr-o politica de apreciere masiva a cursului de schimb, care a dus la adancirea deficitului extern (practic, deficitul comercial s-a dublat în 2005 fata de 2004), la falimentarea multor exportatori si, nu în ultimul rand, la pierderi operationale pentru Banca Nationala.
In plus, trecerea la tintirea inflatiei a fost si ramane înca doar un exercitiu de imagine, cata vreme continua interventiile pe piata valutara.
3. Nimeni nu e perfect si nu cred ca exista undeva în lume un fan-club FMI. In general însa, FMI greseste doar atunci cand vrea sa greseasca, de exemplu în Argentina, unde a continuat sa împrumute un guvern falimentar, pentru ca marile fonduri de investitii americane sa îsi recupereze investitiile, sau atunci cand persista într-o politica valutara de tip Consiliu Monetar sau curs fix, ceea ce nu este cazul în Romania. Cand, însa, FMI avertizeaza asupra mixului imprudent de politici macroeconomice, de obicei are dreptate. De exemplu, FMI a avertizat cu privire la criza din Asia, din 1997, cu 8 luni înainte ca aceasta sa înceapa.
Nu stiu daca este este fair-play sa spunem ca nu avem nevoie de un acord cu Fondul, dupa ce 10 luni am încercat sa negociem un astfel de acord. Daca spuneam de la început Fondului ca e un contabil marunt si ca noua ne trebuie contabili creativi, era altceva. In cazul nostru, FMI a fost poate excesiv de prudent. Dar, în lipsa unei viziuni strategice de dezvoltare, care nu e raspunderea Fondului, prudenta nu mi se pare un defect.
4. As face o comparatie cu un meci de fotbal. Romania se afla în prelungirile meciului care decide integrarea în UE. Din punct de vedere macroeconomic, tot ce ne trebuie este sa nu avem dezechilibre mari si în crestere, cu alte cuvinte sa nu luam gol. La 0-0 ne integram. Si în prelungiri, cand scorul este 0-0, Romania decide sa adopte o politica expansiva, adica sa schimbe trei fundasi cu trei atacanti. Se poate de acum întampla si sa ne integram cu o victorie, dar si sa luam o caruta de goluri.
Pe termen scurt, nu exista pericolul unei crize, dar pe termen mediu, mai ales daca se aduna si alte circumstante nefavorabile, orice se poate întampla. Pentru a nu periclita echilibrele macro, Romania trebuie sa se comporte ca si cum ar avea un acord cu Fondul si sa încerce sa se încadreze în limitele unui mix de politici prudent.

* Conf. univ. dr. SNSPA, director de cercetare, Grupul de Economie Aplicata

Ancheta realizata de Armand Gosu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22