De același autor
În emisiunea Sinteza zilei din 19 aprilie, revista Kamikaze a fost supusă unui linşaj mediatic pentru o aşa-zisă emisiune făcută în coproducţie cu TVR, Să râdem până la capăt. Invitaţi: Lia Olguţa Vasilescu, senator PSD; Cornel Nistorescu, jurnalist; Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP); Adrian Ursu, jurnalist; Andrei Marga, membru PNL (în studioul de la Cluj). Emisiunea celor de la Kamikaze a fost catalogată în următorii termeni: „o mostră cretină de a face televiziune“ (Adrian Ursu), „cretinism, dar şi bătaie de joc pe bani, pentru că revista de care spuneaţi dumneavoastră e o revistă băsistă. S-a înfiinţat acum vreun an. Au plecat câţiva de la Caţavencu şi au făcut revista asta care e băsistă 100%“ (Mugur Ciuvică), iar realizatorii ei „utilizează tot felul de împrejurări în care oamenii, în loc să gândească puţin, se poartă ca nişte tâmpiţi. Nişte cretini, ce mai...“ (Cornel Nistorescu). Spre sfârşitul emisiunii, moderatorul intră într-un dialog cu Mircea Badea, prezentatorul emisiunii În gura presei, difuzată după Sinteza zilei, care spune despre emisiunea de la TVR că este „dovada vie a faptului că cretinismul n-are limite“, iar despre cei de la Kamikaze că ar fi „imbecili şi sceleraţi“.
În emisiunea În gura presei, Mircea Badea este de părere că revista Kamikaze ar fi „un fel de hârtie igienică refolosită, care normal că n-are niciun fel de acoperire, dar e plină de pupincurişti - că de asta i-am spus hârtie igienică - ai lu´ Băsescu“, iar cei de la revistă sunt „armata asta de pupincureală şi de sceleraţi, cum sunt, fără doar şi poate, cretineii ăştia de la Kamikaze“.
CNA a apreciat că emisiunile aduc atingere imaginii Kamikaze şi TVR, iar emisiunea pilot, Să râdem până la capăt, nu a fost niciodată difuzată de vreo televiziune. De altfel, în sesizarea de la Kamikaze se precizează că „nu este vorba nicicum de o ediţie pilot, ci este doar un proiect intern al revistei noastre, un test, nişte simple încercări pe care, la un moment dat, le-am postat pe site-ul nostru“. //
Citeste si despre: Sinteza zilei, investigatii politice, mostra de deontologie, prezentatorul emisiunii, proiect intern media.