De același autor
La 14 februarie, în Aula mare a Academiei Române, în prezenţa conducerii acestui for, prof. Vladimir Iliescu, Universitatea din Aachen, a afirmat că în România n-a avut loc niciun Holocaust, ci doar persecuții împotriva evreilor. Liviu Beris, președintele Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Academiei Române, în care solicita o poziție publică față de afirmațiile prof. V. Iliescu.
Publicăm răspunsul acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române.
În Aula Academiei Române, în ziua de 14 februarie 2013, a avut loc lansarea publică a două volume din Enciclopedia Regimului Comunist publicate de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (director dr. Radu Ciuceanu). Cu această ocazie, au luat cuvântul unsprezece persoane, între care ultimul vorbitor a fost prof. Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen - Germania. Întâlnirea nu comporta o dezbatere. Discursurile s-au referit la noile apariţii. Conţinutul intervenţiei d-lui Vladimir Iliescu nu avea legătură cu tematica întâlnirii, a fost total neprevăzut şi ne-a găsit nepregătiţi.
Poziţia Academiei Române în problema ridicată de dumneavoastră este reflectată în volumul IX din tratatul Istoria Românilor (redactat sub conducerea acad. Dinu C. Giurescu), publicat încă din 2008 la Editura Enciclopedică din Bucureşti. Academia Română se disociază de afirmaţiile domnului Vladimir Iliescu şi îşi exprimă regretul că acestea au fost făcute în spaţiul său.
Acad. IONEL HAIDUC