De același autor
Principele Radu Duda isi anunta oficial candidatura la Presedintia Romaniei joi seara, la ora 19.00, intr-o conferinta de presa la Palatul Elisabeta, transmite un comunicat al Casei Regale. El beneficiaza de sprijinul lui Cornel Comsa, fost consilier personal al primarului general Sorin Oprescu si de o probabila consiliere din partea lui Betsy Myers, una dintre colaboratoarele lui Barack Obama. Desi saptamina trecuta afirma in niste interviuri televizate ca nu este un candidat, exista indicii ca Principele Radu Duda intentiona de mai mult timp sa faca acest gest. In timp ce unii analistii considera ca singura lui sansa ar fi o sustinere din partea mai multor partide, adica "o alianta care sa-l impjnga in turul doi", politicienii social democrati spun ca "alianta anti Basescu cauta cu disperare o solutie viabila".
"A venit momentul sa va invit sa luati parte la anuntarea candidaturii mele la alegerile pentru Presedintele Romaniei, din noiembrie 2009. Toti cei care cititi aceste rinduri, ca si prietenii si cei dragi dumneavoastra, sunteti bineveniti sa ne stati alaturi, Principesei Margareta si mie, intr-un moment unic al vietii noastre de romani", anunta Principele Radu, pe blogul sau. Anuntul oficial se va face joi la ora 19.00, la Palatul Elisabeta.
Intr-o serie de emisiuni la TVR 1 si Antena 3, de saptamina trecuta, Principele Radu Duda nu a exclus posibilitatea de a candida la alegerile prezidentiale.
"Eu nu sunt un candidat, cel putin nu in acest moment, si in momentul in care voi avea un raspuns la aceasta intrebare o voi face cu siguranta", a spus Principele Radu.
O delcaratie asemanatoare a fost facută la Palatul Elisabeta, acolo unde Principesa Margareta si Principele Radu s-au intilnit cu Betsy Myers, consultantul campaniei lui Barack Obama. Myers a spus atunci ca singurul candidat pe care "l-ar sustine la alegerile prezidentiale din Romania ar fi Alteta Sa Regala."
Biografie: de la actor, la principe
Radu Duda s-a nascut la 7 iunie 1960, la Iasi, intr-o familie de medici, indica biografia publicata pe site-ul principelui. A absolvit Liceul Internat din Iasi in 1979 si Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti in 1984.
Tatal sau, doctorul Rene Duda, si-a inceput cariera la catedra de statistica medicala si management al Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, iar dupa 1991 a fost directorul Insitutului de Sanatate Publica din Iasi, si a infiintat un Partidul Liber Schimbist, care s-a contopit cu FSN-ul condus de Ion Iliescu, in care ocupa diferite functii pe plan local.
Dupa absolvirea facultatii, Radu Duda, a avut o cariera de peste 20 ani in teatru si film, fiind mai intii actor al Teatrului din Suceava, apoi al celui din Iasi. S-a remarcat cu rolurile din "Titanic Vals" de Tudor Musatescu si din "Trei surori" de A.P. Cehov. Principele Radu a abordat si profesoratul si, timp de patru ani, a fost asistent universitar la UNATC.
A intalnit-o pe actuala sa sotie, Alteta Sa Regala Principesa Margareta, in 1994, cind coordona programul de artterapie "Artecole". Doi ani mai târziu, în 1996, s-a căsătorit cu Principesa Margareta a României. In 1999 este numit Principe de Hohenzollern-Veringe, moment care va marca sfarsitul carierei artistice din teatru, film si televiziune.
In 1999 a fost numit Principe de Hohenzollern-Veringen. Momentul a marcat sfarsitul carierei artistice din teatru, film si televiziune, inceputa in 1974. In 2005 a fost numit Principe al Romanei si Alteta Regala.
Si-a inceput cariera militara in 2002 cand, dupa absolvirea Colegiului National de Aparare din Bucuresti, a devenit capitan in rezerva in Armata Romaniei. Este, de asemenea, absolvent al Colegiului George C. Marshall din Germania (2003) si al John F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard (2004).
Astazi, este colonel in rezerva in Armata Romaniei si doctor in stiinte militare. La Universitatea Nationala de Aparare a sustinut in martie 2006 teza de doctorat cu titlul "Securitatea europeana in evolutie, in noul context al democratiei si libertatii pe continent".
Indeplineste si functia de consilier al Majestatii Sale Regelui Mihai. A detinut pe vremea guvernarilor Nastase si Tariceanu calitatea de demnitar al Statului roman, ca Reprezentant Special al Guvernului Romaniei, din 2002 pina in 2008.
Ca publicist si scriitor, Principele Duda a semnat lucrari precum “Dincolo de masca” si “Ana a Romaniei – un razboi, un exil, o viata” sau “The Royal Family of Romania”.
Reactii politice
Cristian Parvulescu: "Ar putea deveni un candidat de turul doi daca ar fi sustinut de o alianta mai larga".
"El are citeva avantaje: imaginea Regelui Mihai – un erou in viata, ceea ce il face destul de greu de atacat pe Principe, desi sunt convins ca el va fi atacat cu violenta si pe alocuri cu vulgaritate. Daca electorii care simpatizeaza Casa Regala sunt dispusi sa faca transferul spre Radu de Hohenzollern, atunci acest fapt il apropie de Crin Antonescu si PNL, cotat undeva la 10%. Un alt avantaj il reprezinta tipul de presedinte pe care l-ar putea intruchipa Principele Radu, unul care s-ar apropia de o monarhie constitutionala. Ar fi un avantaj daca Principele ar fi candidatul unei aliante mai largi. In acest caz, el poate deveni un candidat de turul doi. Sprijinul unui singur partid politic insa ar fi in defavoarea Principelui", sustine Cristian Parvulescu, citat de NewsIn.
Sever Voinescu: Coalitia anti-Basescu cauta in disperare solutii viabile
Deputatul PD-L Sever Voinescu apreciaza ca anuntul candidaturii Principelui Radu la alegerile prezidentiale reprezinta o incercare disperata a coalitiei anti-Basescu de a-l impiedica sa obtina un nou mandat.
"Coalitia anti-Basescu cauta in disperare solutii viabile pentru a-l opri pe actualul presedinte sa obtina al doilea mandat, cautare ale carei rezultate produce un zambet. Cum pe scena politica nu este nimeni, cauta acum in afara scenei un candidat capabil sa-l invinga pe Traian Basescu", a declarat Voinescu pentru NewsIn.
Sever Voinescu opineaza ca solutia este gresita, deoarece candidatura principelui Radu are "o greutate infima si nesemnificativa", iar implicarea in acest fel a familiei regale in politica este o decizie neinspirata. "Tentatia exista si provoaca vanitati si veleitati si daca Regele Mihai a avut intelepciunea sa se tina deoparte, ginerele sau nu o are", a mai spus Voinescu.