De același autor
Daca USL va veni la putere nu ne vom atinge de DNA si ANI, a declarat liderul PSD, Victor Ponta, intr-un interviu pentru Revista 22.
“Am reuşit să-mi conving şi colegii de partid, şi pe cei de alianţă să nu ne atingem de structura legală şi instituţională a unor instituţii speciale, ca DNA şi ANI. Am discutat cu partenerii europeni că sunt necesare aceste structuri”, a spus Ponta.
Va trebui insa sa modificam legislatia de functionare a DNA, spre exemplu, pentru a elimina orice legaturi ale acestor institutii cu zona politica, a adaugat liderul PSD. “Eu cred, de exemplu, că şeful DNA nu mai trebuie numit de preşedinte. Nu va mai fi preşedinte Băsescu, va fi preşedinte Antonescu şi după el altcineva, nu ştiu cine, dar ideea de instituţii şi ideea de structuri, aşa cum sunt ele, trebuie păstrată”, a explicat Ponta .
Vom mentine MCV, sustine Ponta
De asemenea, a continuat Ponta, vom accepta in continuare Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Uniunii Europene.
“Din momentul în care am realizat că s-ar putea cu adevărat să conduc guvernul acestei ţări şi atunci lucrurile nu mai sunt aşa de uşoare. După ce voi fi la guvernare, voi vrea să nu mai am niciun fel de instituţii anticorupţie, voi vrea să nu mai am niciun fel de monitorizare internaţională? Nu. Cred că ar fi bine să avem. Pentru că, ce voi face? Mă voi transforma eu şi în DNA, şi în ANI, şi în Mecanism de Cooperare şi Verificare? Nu cred. Cred că astea sunt lucruri care trebuie să rămână”, a declarat Victor Ponta pentru Revista 22.
Ponta: USL va semna Carta Alba a bunei guvernari propusa de ONG-uri
In ce priveste relatia cu societatea civila, Ponta spune ca este de acord să semneze Carta Albă a bunei guvernări, propusa de ONG-uri.
“Aici lucrurile cred că sunt la fel ca în multe alte ţări. Toate aceste pacte şi criterii nu sunt acceptate de plăcere de către politicieni. Dacă societatea civilă care le-a propus îşi face mai departe datoria corect şi monitorizează, lucrurile se vor realiza. Dacă există oameni în societatea civilă, aşa cum există şi în politică, care îşi pun interesul personal şi deodată trec de partea celor de la putere, atunci tot demersul va eşua”, a mai spus Ponta.
Desfiintam si contractele cu baietii destepti
Si in ce priveste baietii destepti, Ponta este hotarat sa faca ordine, sa puna capat contractelor din domeniul energetic dintre stat si anumite firme private privilegiate, care produc anual pierderi uriase bugetului public.
“Există o soluţie juridică, pentru că, altfel, să vii şi să le reziliezi înseamnă practic să intri într-o procedură, în procese pe care e posibil să le şi pierzi. Există o procedură, acceptată pe plan european, de sistare temporară a pieţei energiei până o rereglementezi, în aşa fel încât, practic, toată energia să fie vândută pe bursa de energie şi în aşa fel încât tot ce s-a semnat înainte să devină caduc. Pentru asta însă, trebuie să ai puterea politică de a lua o asemenea decizie şi mai concret înseamnă să nu ai datorii la aceşti beneficiari”, a declarat Ponta pentru Revista 22.
In editia tiparita de marti a Revistei 22, dar si in varianta online, veti putea citi in intregime interviul pe care ni l-a acordat liderul PSD, Victor Ponta.