De același autor
Discursul public prin care Barack Obama şi-a început al doilea său mandat la Casa Albă cuprinde cu mult mai puţine elemente concrete decât speech-ul rostit cu două luni şi jumătate în urmă, în momentul câştigării alegerilor prezidenţiale. O bună parte din cele spuse de Obama la 21 ianuarie se referă exclusiv la chestiuni de principiu. Acest lucru este subliniat de mai mulţi comentatori. Aşa de exemplu, David Gergen, Senior Political Analyst al CNN, spune că discursul inaugural rostit de către Obama este „o adevărată declaraţie de conştiinţă, o declaraţie despre principii, despre lucrurile în care crede” preşedintele recent ales pentru un nou mandat. Alan Brinkley, profesor de istorie la Columbia University, afirmă că „discursurile de inaugurare sunt destul de plictisitoare, iar cele pronunţate la începutul celui de-al doilea mandat sunt, de obicei, încă şi mai plictisitoare”. Brinkley mai afirmă în acest context că, surprinzător pentru unii, „discursul lui Obama a fost mai bun decât am crezut că ar putea fi – nu pentru a rămâne neapărat în istorie, dar bun pentru vremurile noastre”. Mai mult, afirmă tot Brinkley, discursul rostit de Barack Obama la 21 ianuarie „a fost mai bun decât cele mai multe dintre speech-urile inaugurale, precum şi mai bun decât discursul din 2008”. Chiar şi unii comentatori de dreapta recunosc că discursul prezidenţial de la 21 ianuarie are anumite merite. Ana Navarro, strateg de campanie al Partidului Republican şi preşedintă, în anul 2008, a campaniei la nivel naţional, în rândul comunităţii hispanice, în favoarea lui John McCain, spune: „Nu am de gând să disec acum discursul lui Obama. Fostul preşedinte Jimmy Carter spune despre text că este unul ‘foarte progresist’. Sunt de acord cu aceasta. Sunt multe pasaje în text pe care coaliţia care a votat în favoarea lui Obama le va găsi încurajatoare şi pe care aceia care nu l-au votat le vor găsi prea puţin atractive. Vom avea destul timp să ne concentrăm asupra acestor diferenţe. Astăzi, mai bine ne concetrăm pe ceea ce ne aduce împreună, iar nu pe ceea ce ne desparte”.
Alţi comentatori sunt ceva mai critici. John Avlon, care lucrează pentru CNN şi este editorialist specializat în chestiuni politice la Newsweek şi The Daily Beast susţine, de exemplu, că multe dintre elementele discursului „ar fi fost mai potrivite într-un text despre starea naţiunii” (aşa-numitele State of the Union Addresses sunt prezentate de către preşedintele în exerciţiu, la începutul fiecărui an calendaristic al mandatului, în faţa Camerelor reunite ale Congresului SUA). Tot Avlon spune şi că discursul „nu a fost riguros încadrat sau concentrat pe un singur concept şi, cel puţin la o primă vedere, nici nu a conţinut vreo expresie care, ea singură, să rezume întregul conţinut”.
La începutul lui noiembrie 2012, Obama rostea – imediat după ce a devenit clar că a câştigat alegerile, cu multe voturi în plus faţă de scorul electoral obţinut de contracandidatul său republican, Mitt Romney – un discurs în care vorbea despre numeroase obiective foarte concrete: acces mai bun al tutoror copiilor la şcoli şi profesori de bună calitate; menţinerea poziţiei de lider global a SUA în domeniul ştiinţei şi tehnologiei; controlul şi micşorarea datoriei interne; reformarea sistemului de taxe şi impozite; creşterea numărului de locuri de muncă; menţinerea unui grad ridicat de securitate a cetăţenilor şi teritoriului; menţinerea şi consolidarea excelenţei militare a SUA; reducerea dependenţei SUA faţă de importurile masive de petrol; identificarea unor soluţii politice acceptabile pentru ambele partide în diverse chestiuni, inclusiv cele legate de imigraţie sau fiscalitate. La 21 ianuarie 2013, dimpotrivă, pachetul majoritar de idei din discursul inaugural a fost legat de chestiuni cu mult mai generale şi cu mult mai puţin concrete: Barack Obama a vorbit, între altele, despre modelul oferit de generaţia părinţilor întemeietori („founding fathers”) ai SUA; despre „fidelitatea faţă de principiile întemeietoare”; despre nevoia de justiţie socială („noi, cetăţenii, înţelegem că ţara noastră nu poate avea succes când tot mai puţini o duc foarte bine, în timp ce o majoritate crescândă abia se poate descurca”). Semnificaţia politică a acestei mutaţii notabile a manierei în care preşedintele Obama şi-a structurat discursul politic rămâne încă neclară.
