Câteva amintiri din „epoca Năstase”

Nu îmi mai fac vreo iluzie că românii îşi amintesc, ştiu sau mai vor să ştie ce au trăit înainte de 1990. Dar îmi e greu să accept că au uitat sau nu mai vor să ştie nici ce au trăit în urmă cu zece-doisprezece ani, în „epoca Năstase”. Aş dori să le spun, în acest moment în care mulţi dintre noi par să fie lăcrimos loviţi de amnezie, ce imagine mi s-a gravat mie în minte când se vorbeşte de anii 2000: imaginea unui grafician, Dan Erceanu, director pe atunci al Bibliotecii Naţionale, ridicat cu cătuşe la mâini şi instalat într-o celulă la Rahova. Omul era hipertensiv, supraponderal şi a primit, odată adus în celulă – şi asta ca să simtă mai bine ce făcuse şi cu cine îndrăznise să se pună – patul de sus.

Gabriel Liiceanu 25.06.2012
SHARE 10

De același autor

Nu îmi mai fac vreo iluzie că românii îşi amintesc, ştiu sau mai vor să ştie ce au trăit înainte de 1990. Dar îmi e greu să accept că au uitat sau nu mai vor să ştie nici ce au trăit în urmă cu zece-doisprezece ani, în „epoca Năstase”. Aş dori să le spun, în acest moment în care mulţi dintre noi par să fie lăcrimos loviţi de amnezie, ce imagine mi s-a gravat mie în minte când se vorbeşte de anii 2000: imaginea unui grafician, Dan Erceanu, director pe atunci al Bibliotecii Naţionale, ridicat cu cătuşe la mâini şi instalat într-o celulă la Rahova. Omul era hipertensiv, supraponderal şi a primit, odată adus în celulă – şi asta ca să simtă mai bine ce făcuse şi cu cine îndrăznise să se pună – patul de sus.

Recent, s-a inaugurat fastuoasa clădire a Bibliotecii Naţionale. Scheletul care se înălţase în orizontul măreţului proiect al Casei Poporului şi al bulevardului Victoria Socialismului avusese de la bun început această destinaţie. Prin 2002, premierul de atunci, Adrian Năstase, şi-a dorit clădirea la care se tot lucra – ca sediu al guvernului. Cel din Piaţa Victoriei, de provenienţă interbelică, nu mai corespundea gusturilor faraonice ale deceniilor din urmă. Directorul Bibliotecii, Dan Erceanu, şi-a apărat patrimoniul şi a refuzat să accepte schimbarea funcţiei clădirii. S-a adresat ambasadelor, şi-a mobilizat colegii de breaslă, intelectualii au ridicat glasul. În timpul uneia dintre vizitele făcute pe şantierul Bibliotecii, flancat de Şerban Mihăilescu, secretarul general al guvernului, Erceanu a trăit o scenă halucinantă. A simţit la un moment dat un cot între coaste şi a auzit, şuierate printre dinţi, următoarele vorbe: „O să vă ia mama-dracului pe toţi ăştia ai voştri cu societatea civilă!” Şi a urmat o înjurătură fioroasă. Astăzi, datorită tenacităţii de-atunci a lui Erceanu, românii au una dintre cele mai impunătoare biblioteci europene.

Răfuiala a venit la scurtă vreme. Lui Dan Erceanu i s-a înscenat o poveste cu „păgubirea statului român cu 1 milion de dolari”, şi asta pentru că ar fi permis unei edituri străine scanarea unui manuscris medieval aflat în patrimoniu. Românii nu au fost şocaţi de stilul americano-latin în care un premier îşi regla conturile cu unul dintre intelectualii ţării. Nimeni, până astăzi, nu i-a mulţumit lui Erceanu pentru existenţa noii Biblioteci Naţionale şi nu ştiu să fi existat vreo reparaţie prin justiţie (sau altfel) pentru trauma care, cu comandă de la vârf, i-a fost provocată. Câţiva dintre ziariştii care înainte de 2000 erau tare vehemenţi (după 2005 au devenit de-a dreptul sângeroşi), atunci, în epoca Năstase – dar, desigur, nimeni nu-şi mai aminteşte nici de asta – au tăcut mâlc vreme de patru ani, de teama că ei şi ziarele lor nu vor mai primi tainul care lua forma banilor de reclame venite de la Ministerul Economiei, Transporturilor sau al Comunicaţiilor. (Ce ingenios! Cu banii noştri erau mituite ziarele.)

A plâns atunci cineva, i-a fost cuiva milă, când a văzut un intelectual trimis la închisoare în cătuşe din setea de răzbunare a unui stăpân vexat? Sau, poate, în mentalul colectiv de astăzi cetăţeanul de rangul doi Erceanu, un biet artist plastic şi şef de Bibliotecă Naţională, nu poate sta pe acelaşi cântar cu un „cetăţean suprem”, căci prim-ministru?

Vorbesc fără patimă, vorbesc doar din aducere-aminte. Era şi epoca ziariştilor bătuţi (a celor câţiva, care nu-şi uitaseră meseria) şi a altora, din Timişoara, dispăruţi. Mai era epoca în care la una dintre televiziuni rula nu ştiu ce serial italian (Caracatiţa?) şi ştiu că se făceau analogii între tehnicile mafiote de acaparare a instituţiilor statului descrise în film şi felul în care se organiza, tentacular, corupţia la noi. Ţin minte că, prin 2001, m-am văzut cu un fost prim-ministru din epoca lui Constantinescu. Şi că mi-a spus: „ Ehe, furam şi noi, da’ vă spun sincer, furam ca găinarii. Ăştia, domle, fură ca profesioniştii de mare clasă!” Nu mai ştiu ce precumpănea în glasul fostului premier pre-năstăsian: invidia? admiraţia? un dram de dezaprobare? Mai ţin minte că ne-ntrebam cu toţii pe atunci, uitându-ne la pululaţia de „baroni locali” (atunci a intrat, vă amintiţi? sintagma asta în limba română, cu referire la liderii politici locali) şi la bogăţiile adunate de miniştrii şi prim-miniştrii noştri socialişti şi democraţi: De unde naiba se îmbogăţesc în halul ăsta dintr-o simplă leafă? De ce nu-i întreabă nimeni, ca-n Franţa sau Germania, de provenienţa caselor, tablourilor, limuzinelor şi a bijuteriilor?

Cum se face că le plângem astăzi de milă tocmai celor care, furându-ne prezentul de atunci, ne-au mai furat o bucată de viitor? N-ar fi mai înţelept să ne plângem nouă de milă pentru situaţia în care am fost aduşi?

Pe domnul Năstase am apucat să-l cunosc, în treacăt, înainte de 1990, la party-ul unui astrolog iubitor de tablouri. După ’90, i-am urmărit evoluţia ca şi cum m-aş fi uitat la un film. A urcat spre putere venind dintr-o lume care românilor le-a rămas şi până astăzi ocultă şi în care roluri importante jucau antrenorii post-Pacepa ai tinerilor „activişti”, de tipul Ristea Priboi, ajuns o vreme consilier al premierului Năstase şi dispărut apoi, în urma protestelor vehemente ale presei, se pare că undeva pe Coasta de Azur. Ce m-a uimit în urcuşul lui pe pârtia puterii a fost aerul de despot oriental pe care începea să-l respire, dar combinat cu ceva din rolurile jucate de Marlon Brando în filmele lui Francis Coppola. (De altfel, perindarea recentă pe la patul de spital te duce cu gândul la primenirea vechii echipe cu o generaţie tânără şi răzbunătoare, în care rolul lui Brando l-a luat Al Pacino.) Inadecvarea dintre cadrul democratic afişat al societăţii şi strângerea pârghiilor puterii într-o singură mână era, cred că pentru mulţi dintre noi care ne legănam în iluzia democraţiei, frapant. Drama lui Adrian Năstase este drama tuturor celor care, prin deţinerea neîngrădită a unei funcţii supreme într-un stat necopt democratic, se aşază, psihologic, deasupra oamenilor, uitând că prin failibilitate istorică şi prin caracterul trecător al trupului, ei nu sunt, aşa cum nu suntem nici unii, decât nişte bieţi omuleţi. Faptul că, judecat şi condamnat în unanimitate pe un dosar care conţine fapte, el nu-şi poate interioriza vina, arată că, psihologic, se aşezase şi rămăsese în punctul în care nu mai împărtăşea cu semenii săi consensul infracţiunii, al culpei şi al răspunderii. El pentru el, indiferent ce ar fi făcut sau făcuse, devenise, ca urmare a supradozei de putere pe care o ingurgitase, necondamnabil. România nu a condamnat în premieră după ’90, aşa cum se spune, un prim-ministru, ci un om drogat de putere într-o ţară care nu se putea desprinde de modelul despotului oriental drogat de putere. Iar genealogia acestui despot bate departe şi pare mereu actuală, de vreme ce coboară de la „Marii Regi” al Persiei din secolele VI şi V a. Chr. (aţi auzit de Cyrus şi Darius) şi urcă, la mica noastră scară, până la „secretarul general al Partidului”, Ceauşescu.

Şi mai e ceva. Fiecare viaţă are abisurile ei din culise. Nu ştiu de ce, dar n-aş dori deloc să ajung să-mi arunc o privire în abisul şi culisele vieţii domnului Năstase. Cred că sunt nespus de complicate. Îmi ajunge ce am văzut cu toţii în aceşti douăzeci şi doi de ani. Şi pe care, pentru a evita derapajele judecăţilor de azi, nu avem decât să ni-i aducem aminte.

Articol publicat de HotNews

TAGS:

Comentarii 10

jorj - 06-26-2012

'' un popor de idioti '' , mare adevar graia petre tutea . ne meritam din plin suldama si nu numai atat ! idiotenia o intalnesti la fiecare pas , cum ai iesit pe scara blocului , in piata , pe strada , la munte , la mare si mai ales la VOT .

Răspunde

Horatiu - 06-26-2012

Aveti dreptate, d-le Liiceanu! Unul dintre clantzaii care au tacul malc in perioada lui Nastase a fost nimeni altul decat C.T. Popescu. O tacere de clestar promova si el pe vremea aceea. Sau ba nu, mai aparea la televizor doar ca sa faca cronica de film si arta cinematografica.. Multzam fain, de asa garda civila..

Răspunde

Memento mori, Bombonel ! - 06-26-2012

Daca ai fi constientizat asta, ai fi facut politica buna, din prezent pentru posteritate.. Insa, voi comunistii nu ati trait niciodata decat AICI, pe lumea, si pentru lumea asta..

Răspunde

Ghita - 06-26-2012

Bai Stampa, mai ai curajul sa scoti capul dupa plagiatul si incompatibilii din guvernul Tonta???

Răspunde

nicu - 06-25-2012

Va multumesc Dle. Liiceanu. Am urmarit si eu atunci cazul Dlui. Erceanu si imi este foarte rusine ca iata am uitat tocmai acum. Uitam prea usor si ne grabim sa iertam. Ceea ce este insa cumplit este faptul ca oameni cu pozitii inalte in administratie si societate se alatura cu disperare pot spune acestui infractor. Oameni la care te astepti sa gasesti demnitate, onoare, constiinta civica ii gasesti cu izmenele pline de umilinta, servilism puturos si linguseala. Cum a ajuns acest gunoi in frunte? Oare chiar ei sunt oglinda noastra? Te infiori sa vezi cate adeziune chiar din partea unor oameni simpli si care din pacate nu mai au nici o sana sa se lumineze atata timp cat intai statatorii se dovedesc duplicitari, corupti sau hoti de-a dreptul. Oare sa fim de fapt cu totii o natiune de hoti, o turma buimaca ce nu mai deosebeste iarba grasa de matraguna?

Răspunde

silenzio-stampa - 06-25-2012

scopul articolului este de a estompa unda de simpatie fata de nastase ca si in cazul lui paunescu. daca in cazul paunescu era vorba de analize literare aici este vorba de povesti cu justitia "independenta" pentru unii dar nu pentru altii. cum ramane cu seful mafiei personale a lui nastase? sa nu pierdeti avionul de neptun!

Răspunde

Gothard Ladislau - 06-25-2012

Ma alatur si eu multumirilor dvs. catre domnul Liiceanu. Dar , intreb si eu , parintele spiritual al primului-plagiator-ministru , hotul sef mai este in Romania?.... Cu deosebit respect.

Răspunde

sararu - 06-25-2012

"Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti!" Am vazut o fotografie cu ceilalti condamnati in cazul Trofeul calitatii. Fizionomii care tradeaza personalitati rudimentare, primitive. Acestia au fost companionii "rafinatului" A.N.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 06-25-2012

Domnule Liiceanu, va adresez multumiri pentru informatiile astea, documentate, concrete, fiindca este evident ca nu erau cunoscute de majoritate. Nu poti spune nimic altceva, decat sa faci fata unei senzatii de dezgust ... de indignare; iti vine sa-i injuri foare pe romaneste ! Sper ca si alte voci sa le aminteasca oamenilor cam ce alternative au. Si, odata pentru totdeauna, trebuie ca vocile intelectualilor sa se auda raspicat, fara echivoc, in cazul Ponta- Plagiat ! Nu ne putem permite o impostura de asemenea anvergura ! E vorba de calitatea omului in primul rand, nu de gaura la macaroana pe care a dat-o ori nu, prin lucrarea sa !

Răspunde

I scream by the ambulance ! - 06-25-2012

_____Legea se aplică doar fraierilor (rade de Bombonel din poza)_____ ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ Zilele acestea am constatat cu stupoare ca dreptul penal (material si procesual), ca ramura a dreptului public ("asortat", teoretic, cu norme imperative, de stricta interpretare si aplicare etc etc etc…), este, in realitate, cat se poate de relativ si plin de gauri. In concret, pentru a zadarnici punerea in executare a unei hotarari judecatoresti pronuntate la capatul unor ani buni de munca si impotriva presiunilor de orice fel (de genul amenintarilor, mai mult sau mai putin directe, proceselor paralele de la TV, datului cu parerea de catre persoane mai dubioase decat condamnatul si tot asa…), este suficient ca un CONDAMNAT DEFINITIV sa-si vare un deget undeva, iar o turma de avortoni politici (incluzandu-i pe cei aflati, sper, absolut accidental in functii publice dintre cele mai inalte) sa-i tina isonul, sa-l protejeze, fara nicio frica de vreo consecinta LEGALA si sa umple de noroi pe cei care indraznesc sa ceara public aplicarea legii (da, aici ma refer la Monica Macovei, singura, din cunostintele mele, care a inteles sa se exprime raspicat pe tema asta).

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22