De același autor
Stimate domnule Daniel Dăianu,
Vă scriu dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc și singurul care, mi-am zis, mi-ar putea răspunde competent și onest la întrebările care mi-au venit în minte după ce am citit textul apărut în HotNews despre veniturile salariaților ASF, apoi răspunsul și precizările dumneavoastră. Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc șocul de primă instanță pe care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe lună! 72,000 de euro sau 68,000 de euro pe noiembrie și decembrie 2013, rezultați din „suplimentarea cu prime de vacanță și prime de sfârșit de an”!). Și culmea! într-un interviu pe care l-ați dat în 2013 cu ocazia înființării ASF, afirmați că „veniturile unor executivi din fostele entități erau de-a dreptul obscene”. Dar, Dumnezeule, acestea, m-am întrebat, cum sunt?
Mi-am zis însă că, înainte de a formula orice judecată, corect ar fi să mă documentez. Și, iată, timp de vreo două zile, am bătut în lung și-n lat internetul, am citit statutele și rapoartele publice ale ASF-ului, m-am uitat la informațiile privitoare la salariile din România puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică, apoi am comparat activitatea instituției dumneavoastră de supraveghere și control cu activitatea instituțiilor similare din Marea Britanie, Germania, Franța.
De ce tot acest efort, o să mă întrebați? Ce mi-a venit? Pur și simplu am avut senzația că, prin povestea asta cu „salariile ASF”, sunt confruntat cu o adevărată situație-limită a vieții pe care, ca români, o trăim în clipa de față împreună. Nu e oare un „prea mult” la mijloc și un „așa nu se poate”? Nu s-a ajuns oare prea departe, într-un punct, cum să spun?, al disprețului suprem? Nu sunt neapărat convins că scrisoarea mea către dumneavoastră va duce la ceva, dar am simțit că a tăcea și a nu încerca să înțelegi te face în cele din urmă părtaș la ceva cumplit. Așadar, dinăuntrul acestei intense stări de tulburare m-am hotărât să vă pun câteva întrebări și să fac, în cele din urmă, unele considerații metafizice legate de natura umană, de lăcomie și de țara noastră.
Întrucât scrisoarea mea este deschisă, voi începe prin a recapitula, pentru edificarea celor ce ne citesc, câteva dintre datele privitoare la rostul și funcționarea instituției al cărei vicepreședinte sunteți. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-a născut în urma unei ordonanțe de guvern din aprilie 2013, prin comasarea a trei comisii de supraveghere a pieței financiare din România și anume: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Ele au funcționat separat de prin 2005, dacă nu mă înșel, iar de aproape un an, iată, au fost puse sub o siglă unificatoare, pentru a forma „un cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor,” după cum precizează site-ul ASF. Este ca și cum am pune poliția, jandarmeria și pompierii sub aceeași umbrelă, lucru, de ce nu?, perfect acceptabil.
Acum, care este rostul acestei „poliții financiare”, de care dispun toate țările civilizate din lume? Unul cât se poate de nobil: ea e menită să ne apere de abuzurile și malpraxisul participanților la piețele financiare românești înșirați mai sus, adică: firmele de asigurări, fondurile private de pensii, fondurile de investiții etc.
Pentru că toți trebuie, într-o formă sau alta, să ne asigurăm, mă voi referi în continuare cu precădere, pentru exemplificări, la CSA. Cum funcționează acest organism? De unde, de pildă, își obține CSA veniturile? Dintr-o „taxă de funcționare” aplicată firmelor de asigurări și brokerilor „în cuantum de 0,3% din primele brute încasate de asiguratori”. Deci, dacă Allianz Țiriac îmi vinde mie, Gabriel Liiceanu, o poliță de asigurare de 10,000 lei, atunci CSA primește 30 de lei de la firma Allianz. Sumă pe care, în fapt, tot eu, cel asigurat, o plătesc. Și-atunci – iată o primă întrebare – cât de corect este să spunem, după cum rezultă din răspunsul oficial al ASF, că salariile dumneavoastră vin din „venituri proprii”, când de fapt ele nu sunt bani „câștigați”, ci „extrași” prin puterea legii de la participanții la piața de capital și, în fond, de la consumatori?
Acum să vedem câte firme există în România în piața de asigurări și câte dintre ele au fost „controlate și supravegheate” de CSA în 2012? Altfel spus, cât de mare este obiectul activității dumneavoastră și cât aveți de trudit în marginea lui? Din cele aproximativ 650 de firme și brokeri din piața de asigurări, în anul 2012, raportul public de activitate al CSA arată că „CSA a finalizat zece acțiuni de control la societățile de asigurare și/sau reasigurare, dintre care două au reprezentat acțiuni de control periodic și opt, acțiuni de control inopinat. In cursul anului 2012, au fost finalizate 54 acțiuni de control la brokerii de asigurare, din care 17 acțiuni de control periodic și 37 acțiuni de control inopinat”. Așadar, conform datelor CSA, controalele efectuate au vizat doar 10% din cei 650 de participanți la piața de asigurări.
Mai departe. Să trecem acum la veniturile celor din ASF, la salarii, la prime de vacanță și de sfârșit de an, așadar la remunerațiile care reflectă competențele și volumul de muncă depus de agajații celor trei entități. M-am uitat la cele trei rapoarte anuale ale acestora pe anul 2012, cele mai recente. Sunt foarte detaliate, cu câte 160-220 pagini fiecare. Din păcate, CSA (cea mai mare dintre entități după venituri) dă cele mai puține date despre situația financiară proprie. În schimb, putem afla că veniturile ASF (suma celor trei entități) au fost de 26.5 milioane euro în 2012 (rezultate din acele taxe de funcționare), iar cheltuielile au fost de 31.2 milioane euro. De remarcat că fiecare entitate a avut un deficit de buget care, agregat, este de 4.7 milioane euro. E firesc să-ți pui întrebarea cum oare vă puteți permite să dați prime și salarii atât de mari, câtă vreme veniturile nu acoperă aceste cheltuieli? Cum, cu un asemenea deficit?
Nu am găsit o cifră oficială a numărului de angajați ai ASF. Am găsit doar că CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private), de la 25 de angajați în anul 2005, când a fost fondată, a ajuns la 91 de angajați în 2012, cu 14.55 milioane RON venituri. Chiar dacă nu știm câți angajați au CSA și CNMV (pentru a afla asta, se pare că trebuie o solicitare scrisă), putem face un calcul deductiv cu privire la acest număr în cele trei entități, dacă presupunem în mod neutru că ponderea venituri/angajați la toate entitățile se menține. Din acest simplu calcul rezultă cifra de 728 de angajați pe toată structura ASF (1). Dar care este salariul mediu ce rezultă de aici? Dat fiind că la cele trei entități ponderea salariilor în venituri este de 92% și cunoscând cheltuiala fiecărei entități pe salarii(2), rezultă că 92% din 26.5 milioane euro este 24.4 milioane euro. Iar dacă e vorba de 728 de angajați, salariul mediu pe care-l obținem este de 2788 de euro pe lună, adică de 12,320 de lei, distribuiți în formă de piramidă, atingând la vârf (membrii Consiliului) salarii între 12 și 14 mii de euro lunar, plus acele „prime de vacanță”, care vă permit încheierea glorioasă a anului (noiembrie-decembrie) cu câte 70,000 de euro.
Cum arată aceste salarii comparate cu celelalte salarii din economia românească? Dacă ne uităm la cifrele de la Institutul Național de Statistică pentru anul 2012, rezultă că salariile lunare ASF sunt de 5.8 ori mai mari decât media națională, de aproape 7 ori mai mari decât la educație și sănătate și, culmea, de 2.4 ori mai mari decât în însăși industria financiară, pe care cei de la ASF o invocă drept etalon de salarizare. Cele 24.4 milioane euro, care reprezintă masa salarială a ASF pentru 728 de angajați, ar putea susține 5000 angajați din „Sănatate și Asistență Sociala”, la salariul mediu de 1800 lei din acest segment de activitate. Oare se poate spune că șapte sute și ceva de angajați de la ASF, care monitorizează o piață de capital „primitivă”, sunt echivalentul a aproape cinci mii de lucrători în domeniul sănătății? Nu vi se pare înspăimântător? Și nu vi se pare înspăimântător că salariul unui chirurg de la Spitalul Fundeni (de 600 de euro) este de 20 de ori mai mic decât salariul dumneavoastră (de 12,000 de euro, fără prime de vacanță și alte prime)? Această diferență presupune că activitatea dumneavoastră ca membru în Consiliul ASF este cu mult mai importantă pentru români decât aceea a unui medic care salvează o viață sau o prelungește cu douăzeci de ani.
Să vedem, în sfârșit, cum arată piețele financiare din România în raport cu celelalte piețe europene, ca să putem aprecia cât de mare este volumul dumneavoastră de muncă și dacă el se reflectă corect în veniturile dumneavoastră.
În conferința Crearea unei piețe de capital internaționale în România, pe care ați susținut-o pe 12 februarie a.c. la BNR (vezi site-ul www.asfromania.ro), ați arătat că „piața de capital de la noi este primitivă” și că „există slăbiciuni de reglementare și supraveghere.” Ați indicat de asemenea și care este valoarea întregii burse raportată la PIB și ați arătat că România, cu un procent de 9.2% în anul 2012, se află pe ultimul loc în Europa de est, chiar mai mic decât în Bulgaria. (3)
Dar cum arată volumul activității dumneavoastră raportat la cel al instituțiilor analoage din Anglia, Franța sau Germania? Să începem cu Anglia. În Anglia, o țară cu un sector financiar de top și cu cea mai bogata istorie financiară (din Londra au fost finanțate războaie, guverne etc.), omologul ASF, adică Financial Services Authority (FSA) avea aproximativ 3500 de angajați în anul 2012. Aceștia monitorizau 29,000 de firme participante la piața de capital. La dumneavoastră în ASF, cu cei 728 de angajați, numărul instituțiilor financiare supravegheate și reglementate se ridică la aproximativ 740. Pe baza raportului de activitate 2011/2012, Financial Services Authority declară că totalul cheltuielilor cu salariile este de 314 milioane lire sterline, adica 377 milioane euro. Împărțind aceasta sumă la 29,000 firme supravegheate, rezultă un cost anual de monitorizare pe firmă de aproximativ 13,000 euro. În România, costurile salariale ASF sunt de 24.4 milioane euro, adică doar 6% din cele ale FSA. Însă aceste costuri salariale împărțite la doar cele 740 de firme supravegheate duc la un cost de 33,000 euro pe monitorizare, adică de 2.5 ori mai scump ca în Anglia. Cu alte cuvinte, în România un salariat ASF, ca să își facă treaba, este plătit, raportat la dimensiunile industriei financiare locale, de 2.5 ori mai mult decât unul de la FSA.
Comparativ cu Franța, situația din România arată încă mai rușinos. În Franța, echivalentul ASF este Autorité des Marchés Financières (AMF). În anul 2012, AMF a avut 447 de angajați și cheltuieli totale de 82.9 milioane de euro. Pe baza raportului anual 2012 al AMF, rezultă că „les rémunérations du personnel s’élèvent à 31.20 millions d’euros.” Iată deci că, cu cheltuieli salariale de 24.4 milioane de euro, ASF nu este departe de AMF, însă distanța între piața de capital din România și cea din Franța este, evident, astronomică. De reținut că numărul de entități supuse controalelor AMF a fost de 12,957 în anul 2012, deci în medie un angajat AMF a controlat 27 de entități participante la piață. Iată o entitate supraveghetoare cu adevărat eficientă!
În Germania, autoritatea financiară este BaFin (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht). În 2012, avea 2336 de angajați și cheltuieli salariale de 112.3 milioane euro. Conform raportului anual 2012, angajații BaFin au studii superioare în avocatură, economie, matematică, statistică și IT. (Cum oare arată pregătirea acestor oameni, comparată cu cea a salariaților ASF, angajați după criteriul fiu/fiică, soț/soție, prieten/prietenă, coleg de partid etc?) Salariul mediu pe angajat BaFin este de 4006 euro. Obiectul activității BaFin constă din 9300 de instituții financiare. (4) Cum costurile salariale BaFin sunt de 112.3 milioane euro, rezultă că supravegherea unei instituții participante la piața de capital este de 12,070 euro, deci cu mult mai mic decât în România (33,000 euro).
Așa arătând lucrurile după o privire comparativă, rezultă că ne aflăm în situația în care primarul din Ciorogârla, să zicem, este plătit mai bine decât primarul Londrei, în care un fotbalist de la FC Vaslui este plătit mai bine decât unul de la Real Madrid ș.a.m.d. Cum vă explicați, domnule Dăianu, că într-o țară săracă precum România, cu „o piață de capital primitivă” (folosesc propriile dumneavoastră cuvinte), ASF folosește peste 700 de angajați cu salarii care depășesc pe cele ale colegilor lor de la cele mai importante instituții de poliție financiară din Europa? (5) Cum se face că țara clasată ultima după criteriul valorii bursei raportată la PIB oferă cele mai scumpe servicii de supraveghere din Europa și cele mai mari salarii? Și asta cu cei mai incompetenți salariați (vezi comparația cu BaFin-ul din Germania)? Cum se face că ASF are cel puțin la fel de mulți angajați precum Autorité des Marchés Financières, cu un buget de cheltuieli salariale similar, când numărul de entități financiare este cu mult mai mic în România, nivelul serviciilor financiare vădit inferior, iar PIB-urile țărilor nu sunt de comparat (România reprezentând cam 15% față de Franța)? Cum se explică faptul că supravegherea unei entități financiare participantă la piața de capital în Romania costă de aproape trei ori mai mult decât în Anglia și Germania? De ce cele trei entități care au format ASF în 2013 au înregistrat un deficit bugetar de aproape 5 milioane de euro? De ce oare veniturile ASF din taxa de funcționare, și așa prea ridicate față de imaturitatea piețelor de capital din România, nu au fost suficiente pentru a acoperi cheltuielile ASF? De ce, când salariile ASF sunt de 2.4 ori mai mari decât în însăși industria financiară, declarați peste tot că ele sunt aliniate la această industrie?
Aș putea glosa la nesfârșit pe caracterul total imoral al comportamentului instituției care plătește, pentru o activitate plină de „slăbiciuni de reglementare și supraveghere” (cuvintele dumneavoastră), oameni necalificați anume, cu salarii care sar din grila de profil de pe întreaga planetă. N-am să vă întreb cum vă simțiți când dumneavoastră vă apar lunar în cont sume de 20 de ori mai mari decât ale medicilor care salvează vieți și de 30 de ori mai mari decât salariul mediu din România. Am să vă găsesc chiar o scuză, spunând că nu faceți, toți cei de-acolo, decât să vă aliniați naturii umane mușcate de fiara lăcomiei. Nu sunteți unici pe lume. Fiara lăcomiei, care se ascunde în viscerele ființei umane torturând-o în cele mai hidoase chipuri, e veche de când lumea. Ea nu poate fi domesticită cu vorbe frumoase, cu precepte de morală sau religie, cu aluzii la nerușinare și cu trimiteri la cantitatea de suferință existentă pe lume. Fiara lăcomiei se trezește în mai toți oamenii care vin în contact cu locurile unde apar banii. Așadar, nu sunteți singurii pe lume locuiți de fiara lăcomiei, care, alături de cea a invidiei și a urii, face din om cea mai cumplită creatură. Dar sunteți, cu cazul României, singurii pentru care (ordonanțele de guvern v-au dat doar drepturi!) nu s-au creat mecanisme de supraveghere pentru a ține fiara lăcomiei în lesă. Cine-i controlează și supraveghează pe cei care au pe mână controlul și supravegherea unei piețe de 15 miliarde de euro? În România, fiara lăcomiei trăiește în libertate și sfâșie tot ce-i iese în cale. Are colți și ghiare de oțel.
Și dumneavoastră și șeful dumneavoastră de la ASF, cel cu 72,000 de euro pe finalul lui 2013, sunteți (sau ați fost) înscriși, dacă nu mă înșel la liberali. Cunoașteți cumva următorul amănunt din biografia părintelui liberalilor români, Ion C. Brătianu? Iată-l: „Omul acela nu avea alt scop în viață decât a-și servi țara. [...] Când, exilat, lucra la Unirea Principatelor și abolirea protectoratului rusesc, își vindea moșiile și rupea logodna cu o femeie aleasă din iubire; când hotărî aducerea dinastiei străine, își părăsi soția în momentul nașterii, cu un copil bolnav, pe moarte, și mai vându o moșie”.(6)
După o sută cincizeci de ani lucrurile au ajuns în punctul opus. „A-și servi țara”? Vorbe-n vânt! A lua din ea cât poți! Nu mai avem nimic să-i dăm. Istoria ultimelor decenii ne-a schimonosit sufletește. Dar câtă vreme va mai fi de luat? Vă imaginez, împreună cu colegii dumneavoastră de la ASF, privind la țărișoara noastră. Văd de-asupra capetelor dumneavoastră, în norișorul acela care în benzile desenate ne arată ce are personajul pe creier, o enormă vacă care de-abia se mai ține pe picioare. O vacă tot mai slabă, dar care, cât încă mai suflă, trebuie în continuare mulsă.
____________________________________
1 Asta presupunând că la CSA și CNVM numărul de angajați este în aceeași proporție cu totalul venituri de la CSSPP.
2 La CSSPP, avem salarii de 13.32 milioane RON față de venituri de 14.55 milioane RON, deci 92%; la CNVM avem salarii de 43.28 milioane RON la venituri de 46.99 milioane RON, deci salariile sunt tot 92%. Este deci corect să presupunem că și la CSA este tot de aproximatativ 92%.
3 Față de Polonia (35.4%), Ungaria (16.1%), Cehia (18.5%) și Bulgaria (12.7%).
4 Dintre care 592 firme de asigurari, 6,069 fonduri de investitii, și aproape 700 firme de servicii financiare.
5 Ba chiar din Statele Unite. Vezi Cristina Andrei, ASF, coterie de „famiglie”, în Revista 22, 10 februarie 2014: „Salariul actualului «rege» al ASF de 168,000 euro anual umilește venitului șefei arbitrului pieței financiare americane Securities and Exchange Commission, Mary Jo White, care a încasat 165,300 de dolari (124,000 euro)”.
6 Sabina Cantacuzino, Din viața familiei Ion C. Brătianu, București, Humanitas, 2013, p. 232
Articol publicat de contributors.ro
