De același autor
Desi si-a construit cariera politica pe ideea morala, Emil Constantinescu nu numai l-a girat, ci l-a si complimentat pe ziaristul care nu de mult ii instrumentase scandalul Rona Hartner si il acuzase ca a vandut uranium si a spionat in favoarea americanilor (asa-zisul dosar "Geologul").
Este aceasta doar una din nenumaratele probe ale compromisurilor la care ajung media si politicienii, in ciuda tensiunii lor permanente? Sau este mai degraba una din formele "paradoxului roman", a acelor situatii pe care nimeni din afara nu le poate intelege dupa logica normala?
"Scandalul OTV", al unui post de televiziune caruia i s-a ridicat licenta, pentru ca "s-a transformat intr-un instrument al urii, intolerantei, rasismului si antisemitismului, o tribuna la care se profereaza incitari la violenta, atacuri la adresa valorilor democratice, a institutiilor statului de drept", nu doar in emisiunea lui Dan Diaconescu cu C.V. Tudor din 10 septembrie, la care s-a referit presedintele Iliescu (prin purtatoarea sa de cuvant), ci pe parcursul intregii sale functionari, atinge punctul nevralgic al politicii romanesti. In umbra baracii subrede a OTV si a fostului Tele 7 abc, unde a "oficiat" Dan Diaconescu slujbele sale consacrate Raului, se zareste cu ochiul liber silueta funesta a lui C.V. Tudor, cohorta imbatranita si acrita a batranei Securitati nereciclate, o parte, deloc neglijabila, a aparaturii de propaganda pentru extremism in Romania. "Scandalul OTV" ne plaseaza in antecamera campaniei electorale din 2004 si a sanselor pe care extremismul le poate avea intr-una din viitoarele tari intrate in NATO. Pentru ca suntem, nu-i asa, siguri ca la Praga vom fi nominalizati in NATO, chiar daca la OTV, nu mai departe decat acum cateva zile, improscand cu noroi in toate partile, C.V. Tudor nu i-a scutit de obisnuitele sale epitete nici pe reprezentantii Comandamentului Aliantei Nord-Atlantice, veniti intr-o scurta vizita la Bucuresti.
Cu Dan Diaconescu la fostul Tele 7 abc si la OTV, "antijurnalismul" prin care a proliferat dezinformarea iresponsabila, rasismul, antisemitismul, mitocania, resentimentul antioccidental (implementat sub auspiciile presedintelui Iliescu si premierului Roman in presa romana inca din 1990, odata cu lansarea in arena a lui C.V. Tudor) cucerise si un segment pe micul ecran.
Insa Dan Diaconescu n-ar fi reusit nimic, fara sprijinul unor politicieni de prim-plan. Foamea de voturi, obtinute cu orice pret, elasticitatea morala, jalnica vanitate de a fi "vazuti", absenta unei strategii inteligente de imagine au adus nume aparent surprinzatoare alaturi de un jurnalist de televiziune fara criterii profesionale, fara dictie, fara telegenie si cu un rictus insinuant incremenit in coltul gurii. E dezamagitoare lista politicienilor care au cautionat OTV si fostul Tele 7 abc, unde Dan Diaconescu a facut acelasi gen de emisiune, dupa ce postul obtinuse licenta printr-un truc, cu sprijinul lui Sorin Rosca Stanescu: ambii presedinti ai Romaniei (pentru ca si presedintele Iliescu a trecut pe acolo, in timpul cand se afla in opozitie), Traian Basescu, Teodor Melescanu, Theodor Stolojan, Victor Ciorbea s.a. Mai prudent, premierul Nastase isi poate reprosa doar gafa unei interventii telefonice recente, intr-o emisiune la OTV in care un asa-zis fost jurnalist din zona fostei Securitati debita scenarii senile despre evenimentele din decembrie 1989.
In aceste conditii, nu e deloc o surpriza ca in momentul cand, in fine, lui OTV i se retrage licenta in urma deciziei CNA, nu doar C.V. Tudor isi exprima indignarea. Toti cei dintr-o data foarte preocupati de libertatea presei puse in pericol prin disparitia OTV se dovedesc, insa, de fapt, orbi si surzi la riscul pe care postul respectiv il reprezinta pentru o democratie atat de fragila cum este cea din Romania. Cum pot fi uitate mineriada din 1999 (in fapt, o tentativa esuata de lovitura de stat) sau alegerile din toamna 2000? In aceste drame recente, care au traumatizat o data in plus societatea romaneasca, personajul malefic central a fost invitatul rasfatat al postului OTV, C.V. Tudor.
Ridicarea licentei acestui post aduce in prim-plan plaga cronica a vietii politice romanesti: tolerarea lui C.V. Tudor, care incalca netulburat, de 12 ani, legile tarii. Lansat in arena presei in 1990 ca bataus al opozitiei, rasplatit apoi prin statutul de politician, construit pe baza antijurnalismului practicat la Romania Mare, C.V. Tudor a fost lasat sa-si faca de cap si in regimul Iliescu, si in regimul Constantinescu. Si aceasta, desi ambii presedinti postdecembristi au fost umiliti public de un personaj cunoscut prin instabilitatea sa. Explicatia sta in santaje sau in calcule politice de genul "unde vor duce voturile lui C.V. Tudor, daca el nu mai are dreptul sa candideze?"
Dupa mineriada din 1999, C.V. Tudor a fost "iertat" de Emil Constantinescu si primit la Cotroceni, probabil pe considerentul ca eliminarea lui la alegerile din 2000 va mari numarul votantilor lui Ion Iliescu. Un calcul cu atat mai inutil cu cat Emil Constantinescu avea sa renunte sa mai candideze: in schimb, C.V. Tudor avea sa intre la prezidentiale in turul doi.
In ceea ce il priveste pe Ion Iliescu, este incredibil cate a putut inghiti de la C.V. Tudor, fara a-si asuma vreodata o reactie demna. Politica sa sovaielnica pare vizibila si in momentul ridicarii licentei OTV, atribuita interventiei sale. Insa, dupa ce consiliera presedintelui Iliescu atrage atentia CNA asupra emisiunii din 10 septembrie, cu textul sever citat mai sus (ca si cand abia atunci descoperise Ion Iliescu politica editoriala a OTV si, mai ales, ca si cand nu ar fi stiut cum arata, de 12 ani, publicatia Romania Mare), in momentul votului, singurul din cei 10 reprezentanti CNA care s-a opus ridicarii licentei este o trista figura a trecutului mediatic postdecembrist, Emanuel Valeriu. Reprezentantul Presedintiei.
Distanta pe care Presedintia s-a grabit apoi sa o ia fata de decizia CNA poate fi doar un gest diplomatic de salvare a aparentelor, dupa ce reprezentantii fostei guvernari neaga faptul ca ar fi votat la ordinul presedintelui Iliescu. Daca e asa, toate aceste ezitari spun suficient despre presupusa schimbare de esenta a lui Ion Iliescu, aflat intr-o nejustificata crestere de popularitate la unii din fostii sai adversari.
