Tara miscatoare si neasezata

Gabriela Adamesteanu 26.05.2006

De același autor

Intr-o conversatie particulara, o sursa aparent credibila mi-a vorbit despre existenta a sapte posibile focare de gripa aviara in Ungaria - informatie pe care vecinii nostri n-ar fi transmis-o decat ministerelor implicate in rezolvarea respectivei crize. Masurile s-ar fi luat, deci, rapid, in liniste, fara tam-tam, iar turismul si imaginea de tara n-ar fi fost afectate. Ca totdeauna si spre deosebire de noi, Ungaria s-a dovedit un model de eficacitate si discretie (comenta sursa).

Potrivit ei, ministrul nostru Flutur ar fi declansat, din primul moment, o mediatizare excesiva a luptei lui personale cu gripa aviara pentru ca vana postul de prim-ministru, pe care Tariceanu, de un an de zile, pare sa riste sa il piarda in fiecare saptamana.

 Numai ca, din fericire, in ceea ce il priveste pe acesta, deocamdata c’est le provisorat qui dure.

 Am indraznit sa spun "din fericire" pentru ca, lipsit de spectaculozitate asa cum este, Tariceanu a dovedit, in acest an excesiv de agitat si intr-o colaborare cu un presedinte atat de reactiv - eufemistic spus - cum este Basescu, politetea flegmatica si tactul managerial necesar. Decizia lui de a nu mai demisiona, in timpul primelor inundatii, a adus o stabilitate cu atat mai necesara, cu cat pe scena politica au explodat saptamanal bombe de toate calibrele.  "Tara miscatoare si neasezata": niciodata poate nu s-a dovedit mai actual oftatul copistului Simion Dascalu, care a adnotat cronica lui Grigore Ureche.

Nu intamplator partenerii europeni si corpul diplomatic il prefera pe primul ministru presedintelui, care, incepand cu publicitatea neinspiratei axe Bucuresti-Londra-Washington si terminand cu provocari puerile de genul discursului in engleza intr-un spatiu protocolar francez, a provocat iritari inutile. Multi dintre acestia il considera, nu chiar fara temei, principalul responsabil pentru climatul de instabilitate politica in care se desfasoara cursa contra cronometru a decolorarii steguletelor rosii pe harta integrarii.

Nici unul dintre numele avansate pana acum in presa pentru inlocuirea lui Tariceanu (Theodor Stolojan, Mona Musca, Gheorghe Flutur, Monica Macovei) nu ofera garantia unei bune coordonari a unei echipe a Aliantei D.A., cu participare liberala conform protocolului, si a partenerilor la guvernare. Monica Macovei este, poate, cel mai apreciat ministru al actualului cabinet, dar tensiunile carora ar trebui sa le faca fata intr-o functie de prim-ministru sunt de cu totul alta natura decat cele pentru care este pregatita. Mona Musca nu si-a acordat timpul necesar ca sa-si probeze dotarea pentru functia executiva, iar statura de ministru a lui Gheorghe Flutur s-a tot diminuat sub presiunea aviara. Theodor Stolojan este, la ora actuala, o creatie mediatica 100%: iesirea din scena inaintea alegerilor, neinspiratele incercari de intrare in atentia publicului, felul in care si-a schimbat vesta politica in intervalul postdecembrist si, nu in ultimul rand, lipsa lui de flexibilitate si antene pentru realitatea social-economica de azi nu-i dau o sansa reala de a functiona ca prim-ministru.

Informatia sursei neconfirmate intra in suita unor suspiciuni care deja s-au exprimat in mass-media (de ce gripa aviara este numai in Romania?) si care, de la presedintele Basescu si ministrul Flutur pornind, a alertat serviciile secrete. Indiferent daca tarile din jur ar fi avut mai multa "discretie" sau neatentie fata de cazurile de gripa aviara, este de apreciat transparenta informatiei intr-o tara atat de opaca pe cat a fost Romania. Mai ales ca, odata cu stirea, se dau informatii de igiena - unul din punctele noastre de vulnerabilitate nationala.

Dar ca, in loc sa rezolvi problemele de canalizare si cea a cainilor vagabonzi, care fac in continuare victime, ori sa iti verifici resursele umane din deseori lamentabila administratie, sa te repezi la decrete de tip ceausist de interzicere a pasarilor si animalelor de curte la periferia marilor orase tine de o bine inradacinata cultura a autoritarismului.

 Criza aviara nu arata altceva decat stim: steguletele rosii din agricultura nu ar trebui sa se refere doar la infiintarea unui sistem de colectare a deseurilor animale in conformitate cu acquis-ul comunitar, la agentiile de plati acreditate care sa gestioneze platile directe catre fermieri ori la infiintarea unui sistem integrat de administrare si control in agricultura. Problemele sunt mai multe si mai grele.

 Cine are de-a face cu administratiile financiare intelege ca implementarea sistemelor IT pentru colectarea taxelor cere mult mai mult timp decat ar presupune integrarea la termen, la fel pregatirea nu doar profesionala, ci si morala a controlorilor si auditorilor interni etc. N-are cultura, in care majoritatea operatorilor nu se pricep sa faca proiecte, alte dificultati decat amendarea Legii cinematografiei pentru difuzorii de programe TV, care deocamdata discrimineaza filmele in favoarea celor de productie romaneasca (minimum de 5% din timpul de emisie)?

Stim toti ca cea de a treia etapa de modernizare a Romaniei (aceasta fiind de fapt integrarea europeana) este un proces de (macar) un deceniu.

Ar insemna ca ar trebui sa mai stam deoparte, asa cum ne spune sever fostul presedinte al Germaniei, Herzog?

Nu. Cine priveste fara patima istoria Principatelor Romane si a Romaniei (numele sub care ele s-au unificat acum un secol si jumatate doar) va trebui sa recunoasca ce mult a contat pentru administrarea acestui spatiu centrul din afara.

Capitala unei mari puteri: Roma sau Bizant, Constantinopole sau Viena, Parisul sau Berlinul, Moscova, in fine.

Bine ca am ajuns Bruxelles (si Washington).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22