Baconschi, un bluff slab, dar necesar

Intenţia de a denunţa Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi de a bloca aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, anunţate de către ministrul de Externe Teodor Baconschi ca măsuri de retorsiune pentru amânarea aderării la Spaţiul Schengen, reprezintă un gest diplomatic riscant, dar din păcate necesar. Este riscant deoarece MCV nu poate fi denunţat unilateral de către România, iar blocarea aderării Croaţiei (în lipsa aplicării unui mecanism similar) ar submina practic politica externă românească din Balcanii de Vest, al cărei fundament până acum a fost reprezentat de integrarea euro-atlantică a acestei regiuni. Demersul însă este necesar din cauza faptului că amânarea aderării la Spaţiul Schengen, aşa cum a fost argumentată de către Franţa, reprezintă practic schimbarea arbitrară a regulilor jocului, în timpul acestuia. În plus România nu poate fi trasă la răspundere pentru faptul că alte state membre Schengen au graniţe extrem de „poroase”, care permit migraţia ilegală şi crima organizată transfrontalieră (a se vedea cazul Greciei).

Atitudinea României este de înţeles, în ciuda radicalizării poziţiei acesteia. Aderarea la Spaţiul Schengen nu a fost condiţionată vreodată de MCV, criteriile acestui demers fiind de natură tehnică. Aceste criterii puteau fi îndeplinite de către România pâna la data aderarii, adică până în martie 2011, fiind puse în aplicare riguros şi cu eforturi financiare semnificative din partea Bucureştiului, sub supravegherea misiunilor de verificare a UE. Într-adevăr, României i se pot reproşa nerealizările din cadrul MCV, dar acestea nu condiţionau în nici un fel aderarea la Spaţiul Schengen – de unde rezultă arbitraritatea atitudinii Franţei şi Germaniei. Măsurile preconizate de domnul Baconschi nu sunt cele mai eficiente, dar România nu are de ales. Ministrul de externe doreşte practic forţarea unei soluţionări negociate a actualei crize în afacerile europene, o soluţionare care să permită aderarea la Spaţiul Schengen la termen.

Ce înseamnă această nouă evoluţie pentru relaţiile României cu Franţa şi Germania? În primul rând se adânceşte criza parteneriatului strategic româno-francez, izbucnită la sfârşitul verii lui 2010, prin repatrierile „voluntare” ale romilor cu cetăţenie română din această ţară. Astfel viitorul acestui parteneriat este pus sub semnul întrebării, în absenţa unei evoluţii pozitive care să conducă la relansarea acestuia. Vina pentru deteriorare relaţiei bilaterale româno-franceze este împărţită, dar cea mai mare parte a responsabilităţii cade pe umerii Franţei deoarece în ultimul an a dat dovada unui comportament unilateral şi echivoc în raport cu Bucureştiul. Problema relaţiilor româno-germane este una foarte complexă. România a dorit completarea parteneriatului strategic cu Franţa prin semnarea unui document similar cu Germania. Parteneriatul strategic româno-german a fost propus de către România cu ocazia vizitei din octombrie la Bucureşti a cancelarului german Angela Merkel. Amânarea aderării la Spaţiul Schengen şi escaladarea acestei crize, fac ca acest proiect să aibă puţine şanse de realizare în viitorul apropiat.

Cum se poate ieşi din această criză? Pe termen scurt România este avantajată de succedarea la preşedinţia rotativă a UE a Ungariei şi Poloniei, state cu care Bucureştiul are relaţii foarte bune, precum şi de faptul că angajamentele pentru aderarea la Spaţiul Schengen pot fi îndeplinite în timp util. Ceea ce subminează însă poziţia României este lipsa de progrese palpabile şi ireversibile pe tema reformei justiţiei, precum şi percepţia lipsei voinţei politice pentru implementarea acestora. Pe de altă parte Franţa şi Germania nu par a fi dispuse la negocieri, Parisul sugerând chiar amânarea cu trei ani a aderării la Spaţiul Schengen. De asemenea Franţa şi Germania pot cere şi aplicarea cauzei de salvgardare, în funcţie de bilanţul următorului raport de ţară. Dar acest lucru ar transforma România într-un membru de mâna a doua al Uniunii Europene, care ar privi procesul de integrare ca fiind unul inechitabil şi lipsit de beneficii. O soluţie ar fi o aderare „supravegheată” la Spaţiul Schengen, supravegheată în sensul în care UE ar monitoriza extrem de activ modul în care România se achită de obligaţiile ce îi revin în acest domeniu.