De același autor
Pe fondul neînţelegerilor dintre Preşedinte şi Parlament, se pare că primului i-a venit ideea organizării referendumului la care suntem invitaţi duminică, 22.11.2009.
Dar este oare necesară schimbarea organizării Parlamentului prin suprimarea unei camere?
Revizuirea „Constituţiei României” în anul 2003 avea să aducă evident şi o mutaţie asupra Parlamentului României, numai că nu a rezolvat întru totul problemele parlamentarismului românesc.
„Constituţia României” revizuită a reuşit să impună distincţia alternativă dintre „camera de decizie” şi „camera de reflecţie”, dar nu a putut aloca Senatului locul binemeritat, acela de cameră superioară, cu atribuţii clare şi model de selecţie a senatorilor diferit de selecţia deputaţilor. Prin noile prevederi constituţionale, proiectele de lege sunt supuse – în funcţie de competenţele fiecărei camere - în primă instanţă uneia dintre camere, în calitate de primă cameră sesizată (camera de reflecţie), urmând ca cea de-a doua cameră sesizată (camera de decizie) să ia hotărârea finală în ceea ce priveşte proiectul de lege respectiv. Cu alte cuvinte, dacă până în anul 2003, România avea un Parlament simetric (fiecare cameră avea aceleaşi atribuţii şi lectura acelaşi proiect de lege), după revizuirea Constituţiei, România are un Parlament asimetric (fiecare cameră are alte atribuţii şi este cameră decizională pentru anumite domenii).
Cu toate aceste modificări, Parlamentului României i se aduc tot felul de critici legate în special de eficienţa legiferării. Astfel, bicameralismului actual i se contrapune unicameralismul, care este văzut drept un model de legislativ „suplu” şi cu costuri reduse, datorită numărului mai mic de parlamentari.
Iată „avantajele” unicameralismului pentru care se va convoca referendumul pe 22 noiembrie. Soluţia unicamerală este adaptată structurii unui stat unitar şi permite reducerea numărului de parlamentari. Totodată, se doreşte mărirea eficienţei legiferării ( prin eliminarea examinării alternative a proiectelor de lege de fiecare Cameră) şi integrarea din punct de vedere structural, a Parlamentului României în rândul ţărilor europene vecine. În Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România* se apreciază că „unicameralismul este adecvat ideii de unitate a naţiunii. O singură naţiune conduce la ideea instituirii unei singure Camere parlamentare.”
Dezavantajele unicameralismului sunt mai primejdioase pentru democraţie decât avantajele. Un parlament cu o singură cameră este mai predispus căderii în tirania majorităţilor politice, iar minorităţile politice şi grupurile regionale devin dificil de reprezentat în cadrul său. De asemenea, un Parlament unicameral nu garantează automat o eficienţă crescută a legiferării, deoarece revizuirea Constituţiei în anul 2003 a eliminat instituţia medierii şi a transformat Parlamentul României într-unul asimetric. Mai mult, uneori chiar un parlament unicameral poate întârzia aprobarea proiectelor de lege prin dubla lectură a proiectului de lege respectiv de către Camera inferioară.
Eu consider că Parlamentul trebuie reformat şi în ceea ce priveşte caracterul său incongruent (modalitatea de desemnare a senatorilor) prin introducerea instituţiei senatorului de drept, după modelul „Constituţiei României din 1923”, alegerea directă a membrilor prin utilizarea unui alt tip de scrutin decât la Camera Deputaţilor şi transformarea Senatului într-un spaţiu de manifestare a comunităţilor locale, după modelul Senatului francez. Astfel, senatorii ar putea fi aleşi indirect de colegiile judeţene şi vor reprezenta interesele consiliilor judeţene.
Bineînţeles că echilibrul dintre competenţele celor două Camere trebuie regândit, dar nu prin suprimarea uneia dintre ele, deoarece nu trebuie să primeze calculul de natură econimică asupra democraţiei.
* Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 40.
