De același autor
Desi constrangerea legata de deficitul bugetar nu este doar o exigenta in sine, strangand laolalta multe alte limitari si restrictii, ajunsese totusi aproape ridicol ca guvernul si FMI nu se intelegeau asupra unei sume de maximum 600 milioane euro, care, la nivelul PIB-ului romanesc actual, de circa 60 miliarde euro, era totusi derizorie.
Asa ca era de fapt vorba de alte motivatii. Nu puteau fi in disputa sume de cateva sute de milioane euro cand se discuta despre miliarde de euro doar cu referire la intrarile de capitaluri, care imping leul in sus, producand atatea prejudicii exportatorilor! Economic, Romania este in 2005 intr-o situatie mai speciala. Si FMI nu are o reteta pentru aceasta situatie, aplicand-o pe cea "clasica", ce, din pacate, ar putea da eventual rezultate pe termen scurt, dar nu este exclus sa aiba un impact negativ pe termen lung. In 2005 s-au strans, pe de o parte, pe ultima suta de metri inaintea aderarii, toate reformele ce trebuiau facute de mult in economie si nu au fost facute la timp. Este cazul indeosebi al livrarii energiei la costuri, si nu sub costuri, operatiune tot amanata si iar amanata si care trebuia oricum realizata, cu costurile sociale aferente, indiferent de aderarea Romaniei la UE, care insa nu ne poate prinde fara ca aceasta exigenta economica normala sa fie indeplinita. Este, de asemenea, cazul nepunerii ani de zile macar a unei stavile in fata inadmisibilei neplati a obligatiilor financiare la bugetele publice de catre intreprinderi de stat si societati private cu protectie politico-clientelara.
Schimbarea macazului in toate aceste privinte este grea acum, intr-o perioada scurta. Totodata, pe plan economic general si pe plan bugetar, Romania se afla sub presiunea cerintelor minime neonorate in perioada tranzitiei, precum alocarea unor sume normale educatiei si sanatatii sau orientarea unor investitii rezonabile catre infrastructura, ori gasirea unor resurse pentru cresterea pensiilor. Iar, din arealul exigentelor propriu-zise ale aderarii, incep sa conteze din 2005 conformizarile la normele europene de mediu, de calitate a produselor si de protectie a consumatorului. Deci, este vorba de corectii si investitii reclamand resurse, de care nu se dispune. Romania este confruntata in continuare cu principala problema a tranzitiei: penuria de resurse.
In acelasi timp, insa, pentru prima data, Romania se confrunta cu un fenomen nou: influxul de bani din strainatate. Sunt miliarde de euro care intra in tara din partea lucratorilor romani, legali si ilegali, din alte tari. Sunt miliarde de euro investitii straine, care, in sfarsit, au descoperit Romania, dupa ce ani de zile au ignorat-o. Inca vreun miliard de euro intra in tara din partea UE pentru sustinerea integrarii. Si miliarde de euro capitaluri speculative ameninta sa invadeze Romania pentru ca, in contextul liberalizarii cerute a tranzactiilor cu capitaluri, sa poata profita de pe urma dobanzilor mai ridicate de pe piata romaneasca in comparatie cu pietele internationale. Intrarile de valuta duc la aprecierea leului, cauzand probleme deosebit de grave: scumpirea exporturilor, ieftinirea importurilor, accentuarea periculoasa a deficitului de cont curent extern.
Aparent, bani nesperati vreodata vin cand ar fi mai multa nevoie de ei! Din pacate, Romania nu dispune de mecanismele de piata care sa cupleze nevoile acute de resurse cu disponibilitatile aparute. Indeosebi se resimte acut absenta unei piete bursiere cat de cat operationale, fluide si consistente, care ar prelua socurile intrarilor si iesirilor bruste de capitaluri si care ar putea transforma banii disponibili pe termen scurt in resurse de investitii pe termen lung. In absenta acestor mecanisme, Romania este nevoita sa se confrunte, in acelasi timp, si cu problemele resurselor in penurie, care au gatuit-o de-a lungul tranzitiei, si cu cele ale unor resure in exces, carora nu prea poate sa le faca fata. Introducerea cotei unice a complicat si mai mult ecuatia, si asa complexa si dificila, a gestiunii unei asemenea situatii economice nu tocmai uzuale. Caci, pe de o parte, cota unica a restrans incasarile bugetare, cel putin intr-o prima faza, accentuand problemele de resurse, iar, pe de alta parte, a imbogatit si mai tare pe cei deja bine impiciorogati, responsabili de avantul, deocamdata destabilizator, al consumului, intrucat acestia sunt atat contractantii eligibili de credite de consum si ipotecare, cat si marii importatori de produse si servicii fara functie sociala.
FMI nu este de vreun folos Romaniei in acest context nu tocmai uzual. Ba, s-ar putea spune dimpotriva! Neavand retete pentru asemenea situatii, FMI se rezuma a recomanda aceleasi aspirine, care, bune sau rele, vizeaza oricum doar o latura a problemei. Si, in plus, s-ar parea ca aplica formula "mai catolic decat papa", preluand cu frustrare introducerea cotei unice, asupra careia, in iuresul de la sfarsitul lunii decembrie anul trecut, nu a fost consultat. FMI face pur si simplu abstractie de intrarile de bani in Romania si se concentreaza pe gestiunea penuriilor. FMI prescrie reducerea cheltuielilor si marirea impozitelor, pentru a se compensa scaderea incasarilor bugetare de pe urma introducerii cotei unice, in a carei capacitate de a aduce bani in plus la buget, prin scoateri la suprafata de venituri din zona gri sau neagra, nu crede (ceea ce nu e lipsit de temei!). Mai mult, insa, FMI cere reduceri ale deficitului bugetar chiar si fata de nivelurile si asa ridicol de mici din ultimii ani. Este practic singura modalitate pe care FMI o stie pentru a se lupta impotriva inflatiei si impotriva deficitului de cont curent extern. FMI lasa astfel intrarile de capitaluri sa produca in Romania toate problemele instabilizatoare si dureroase care deja bulverseaza economia. Mai rau, se restrange periculos capacitatea autoritatilor romane de a face fata unor probleme viitoare. Deja, in mod clar, cresterea fara acoperire in productie interna a consumului pe piata romaneasca se datoreaza componentei private a acestuia. Nu mai vorbim de alura ametitoare a importurilor, de care este responsabila tot componenta privata a economiei. FMI preseaza insa sa se lupte impotriva tuturor acestor efecte pe seama bugetului public. La un deficit bugetar de 0,4% echivalent PIB sau chiar la unul de 0,7% echivalent PIB, capacitatea bugetului de reglaj in economie ajunge pe cale de extinctie. Mai rau, insa, efortul bugetar fiind al intregii populatii, excesele de consum si de import ale imbogatitilor, dintre care atatia puri profitori ai tranzitiei, sunt suportate de cei multi. FMI, pe un alt plan, pare sa repete o greseala facuta in urma cu vreo 8 ani in recomandarile catre Romania, anume de a pune din nou politica economica a tarii sa se inchine unor clisee cu valoare doar pe hartie, cum este si un deficit bugetar mereu si mereu mai strans, in loc de a presa inca si mai abitir autoritatile romane, acum in ceasul al 13-lea, sa asaneze economia de producatorii de pierderi, care apasa conturile statului si ale tarii si care sunt responsabili de inflatia din Romania. Acesta ar fi principalul instrument de invingere a inflatiei, inca cea mai inalta din regiune, si nu strangularea pe seama celor multi a deficitului bugetar! Ca onor colegii nostri bulgari sunt inainte pe acest drum absurd recomandat de FMI este ca institutia financiara de la Washington le-a impus deja sa inregistreze un excedent bugetar, caci de redus deficit nu mai era de unde!
